Dorneanul Cătălin Țăranu, primul jucător european ajuns profesionist la jocul de GO în Japonia

Cătălin Țăranu este primul european care a trecut examenul de jucător profesionist de GO în Japonia și doar al doilea dintre neasiatici care a reușit această performanță. Realizarea lui Cătălin din 1997, confirmată chiar de la debutul său ca profesionist (în partida de primire în ligă învingându-l pe Yamashiro Hiroshi 9p, unul dintre cei mai puternici jucători ai momentului, în prezent managerul echipei naționale de GO a Japoniei, al zecelea jucător din istoria Nihon Ki-in-ului care a obținut peste o mie de victorii) a fost urmată de o ascensiune rapidă, anul și danul, în 2001 Cătălin Țăranu obținând rangul de 5 dan profesionist.

Pentru a pune în perspectivă realizarea lui Cătălin Țăranu, care a rămas aproape de neimaginat și în zilele noastre, iată povestită pe scurt o întâmplare mai apropiată de înțelegerea noastră, a celor din occident. Acum mai bine de o sută de ani, la întoarcerea sa din Statele Unite, matematicianul Emanuel Lasker, primul și cel mai longeviv campion mondial de șah din istorie, a aflat de jocul de GO pe care a început să-l studieze cu mare pasiune.

După un timp, a aflat că în drum spre Londra, un matematician japonez este dispus să joace cu el și cu prietenul său Edward Lasker (primul autor al unei cărți de GO în limba engleză). Întâlnirea a avut loc la un club japonez din Berlin, iar rezultatul a fost că cei doi Lasker au pierdut partidele jucate. Și nu oricum, au fost chiar zdrobiți jucând și cu nouă pietre handicap, ceea ce la șah ar însemna că au fost învinși de un jucător care a jucat fără un turn și fără damă.

„Edward, nu se poate așa ceva!”, i s-a adresat campionul mondial la șah. „Japonezii n-au avut niciodată vreun matematician de primă mărime. Sunt sigur că-i putem bate la GO, jocul ideal pentru o minte de matematician. Hai să mergem la Tokyo pentru câteva luni ca să jucăm cu maeștrii. Cred că îi vom putea ajunge fără prea mare dificultate”.

Planul era evident fantezist și nu s-a realizat, mai ales că în curând avea să înceapă primul război mondial, dar „minunea” tocmai trăită le produsese o impresie și o dorință irezistibilă. Cei doi Lasker au rămas însă mari pasionați ai jocului de GO, Emanuel scriind despre GO în cărțile sale de teorie a șahului, dedicând goului chiar un capitol special din „Die Spiele des Menchen”. De la cei doi Lasker ne-a rămas și zicerea conform căreia, dacă există sfinți care trăiesc pe alte planete, atunci cu siguranță ei joacă GO.

Jurnalist: Care este povestea jocului de GO la nivel european? Dar asiatic?

Cătălin Țăranu: Jocul de GO, nefiind popular în emisfera vestică, nu există o ligă profesionistă de GO. Avem federaţii şi asociaţii în mai toate ţările din Europa, însă nu avem un sistem profesionist dedicat acestui sport. GO-ul este un hobby excentric, practicat de relativ puţini oameni, dar care a început de ceva timp să ia amploare. În Asia, jocul este extrem de popular şi are o tradiţie incredibilă. Este considerat cel mai vechi joc cunoscut, cu o istorie de peste 4.000 de ani. GO-ul este perceput drept regele jocurilor minţii.

Jurnalist: Numele de familie a reprezentat o presiune suplimentară pentru tine în viaţă? Tata, fost primar al oraşului, iar mama o profesoară de excepţie.

Cătălin Țăranu: Mă simt mândru de numele meu. Provin dintr-o familie dorneană şi mă mândresc cu acest lucru, fapt pentru care mă consider dornean pur sânge.

Jurnalist: Cum a început toată această poveste cu jocul de GO pentru tine?

Cătălin Țăranu: Mie mi-a plăcut foarte mult matematica şi, cumva, din cauza ei am ajuns la jocul de GO. Mergeam la olimpiade încă din clasa a şaptea, iar după o vreme ajunsesem să îi consum pe profesorii de matematică din oraş, astfel că am avut şansa să-l întâlnesc pe domnul profesor Cristian Cobeli, care venise proaspăt de la Bucureşti cu informaţii pe care eram foarte avid să le culeg. Între două probleme de matematică, acest profesor a reuşit să strecoare și regulile de GO. Din politeţe am lăsat de la mine şi am învăţat jocul ca să pot să mai fur un pic de matematică.

Jurnalist: Cum ai ajuns la decizia de a pleca în Japonia pentru a învăţa tainele acestui joc?

Cătălin Țăranu: Prin clasa a cincea l-am cunoscut pe profesorul Eugen Popa, care mi-a insuflat dragostea pentru matematică. Din acel moment mi-am dorit să studiez matematica. Fapt pentru care am dat la Universitatea din Bucureşti la Matematică, însă în anul trei am renunţat din cauza unor nedreptăţi care m-au convins că nu această materie este cea pe care o am în sânge şi alături de care mi-aş dori să-mi petrec întreaga viaţă.

Jocul de GO îmi era familiar în acele vremuri, fapt pentru care am hotărât să plec pentru nouă ani în Japonia pentru a învăţa GO de la un sensei, un jucător cunoscut în această ţară şi foarte greu de învins. Un lucru care m-a impresionat este că în Japonia erau cunoscuţi deja mai mulţi jucători de GO din Vatra Dornei. Aş putea spune chiar că erau faimoşi. Un olandez, la un moment dat, a realizat un reportaj despre jucătorii de GO din această zonă, fapt pentru care a şi vizitat Țara Dornelor.

Jurnalist: Nouă ani de zile în Japonia. Cum ai reuşit să te întreţii în tot acest timp?

Cătălin Țăranu: Am reuşit să ajung în Japonia după ce sensei-ul meu a obţinut o sponsorizare prin care să mă sprijine. În primii doi ani petrecuţi acolo am activat ca student la Facultatea de GO. Liga Profesionistă din Japonia are studenţi care învaţă acest joc şi care îşi doresc să devină profesionişti. Renunţă efectiv la şcoală de mici pentru a cunoaşte toate aceste taine ale jocului.

La un moment dat am ajuns să dau lecţii altora. În mare parte predam adulţilor, fapt pentru care am reuşit să duc o viaţă confortabilă. Am reuşit să am un salariu care fluctua în funcţie de felul în care jucam. Însă am interacţionat şi cu copii, pe care cred şi sper că i-am atras şi mai mult în această lume fascinantă a jocului de GO.

Jurnalist: Care îţi sunt realizările în jocul de GO până în momentul de față?

Cătălin Țăranu: Până în momentul de faţă am reuşit să câştig titlul de campion european la seniori o singură dată, iar de patru sau cinci ori am fost vicecampion european.

Jurnalist: După ce ai văzut şi învăţat sistemul de predare a GO-ului din Japonia, ai încercat să îl implementezi ca profesor în România?

Cătălin Țăranu: Văzând ambele lumi, am reuşit să observ şi părţile rele, dar şi părţile bune. Spuneam că dacă românii ar avea seriozitatea şi dedicaţia japonezilor pentru muncă, pe care nu o prea avem fiind un popor latin, am putea avea mult mai multe realizări. M-am întors în România în anul 2004. În Bucureşti am reuşit să realizez câteva lucruri, însă m-am luptat foarte mult să deschid un club de GO la Bucureşti, care a rezistat mai mulţi ani.

Însă nu l-am construit ca un business, fapt pentru care la un moment dat a ajuns la final. Am reuşit să organizez, alături de Ambasada Japoniei la Bucureşti, vreme de cinci ani, evenimentul de GO denumit Cupa Ambasadorului Japonez. Am ţinut workshop-uri la Muzeul Satului, la Muzeul de Istorie şi Romexpo. Dar a fost foarte greu. Am avut uneori senzaţia că pedalez în gol.

Jurnalist: De ce Tabăra de Iarnă la Vatra Dornei?

Cătălin Țăranu: Este un eveniment benefic oraşului Vatra Dornei, dar şi comunităţii de GO din România. Ce se întâmplă acum în staţiunea bucovineană este un proiect pilot. Cu resurse minime, cu tot ce am putut găsi disponibil şi cu ajutorul sponsorilor, am reuşit să punem acest eveniment pe picioare. Nu am avut multe speranţe la început, însă pe parcurs interesul a crescut şi iată că am adunat 140 de concurenţi din toată ţara, dintre care 15 sunt din Vatra Dornei.

La anul, în 2018, sunt optimist că putem face un lucru şi mai mare. Deja mă gândesc să anunţ acest eveniment şi în afară, în cadrul comunităţii europene de GO şi poate că vom avea participanţi din Ucraina, din Ungaria, unde există comunităţi relativ mari de pasionaţi ai acestui joc al minţii. Astfel poate deveni o competiţie internaţională.
România are o reputaţie impecabilă ca organizator al competiţiilor de GO.

De fiecare dată când am organizat un Campionat European sau Mondial în ţara noastră, am făcut-o cu mare drag. Avem cultul acesta pentru ospitalitate şi dăm dovadă de gazdă bună. Și atunci lumea pleacă cu o impresie foarte bună din România.