Știrile zilei de13 septembrie 2026

Evenimente

Fuego cântă la „Cântecul cetinii” de la Dorna Arini

Liviu Teodorescu și Cristian Pomohaci, printre invitații ediției de majorat a Festivalului Păstrăvului de la Ciocănești

Festivalul Național „Flori de pe Dorna” de la Poiana Stampei, ajuns la cea de-a XXI-a ediție, are loc pe 30-31 iulie

Festivalul „Zi-le de Watra” 2022, o ediție dedicată dinamismului și stării de bine

VIDEO. Festivalul Internațional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor „Dorna, plai de joc și cântec”

Târg’șorul Dornelor, o experiență locală autentică în mijlocul Congresului European de GO

Cămașa tradițională românească a fost sărbătorită cu ocazia unei noi ediții a Zilei Universale a Iei, la Vatra Dornei

Eco-brunch în Țara Dornelor, pe cai mari! Impresii legate de evenimentul organizat la Dorna Arini

Ziua Comunei Cârlibaba. Numeroși artiști populari cunoscuți publicului vor urca miercuri pe scenă

Casa de Cultură din Vatra Dornei a găzduit etapa locală a Festivalului Concurs „Voinicelul”

La Ciocănești este organizată ediția a XVII-a a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate

Pârtia Cârlibaba va găzdui Cupa Stânișoara la ski alpin, ediția a III-a

O elevă de la Liceul „Ion Luca” a câștigat premiul întâi de excelență la Concursul Național de Interpretare Pianistică

EXCLUSIV. Filmul „Blue Moon”, realizat la Cabana Gigi Ursu din Vatra Dornei, a avut premiera la Festivalul de Film de la San Sebastian