Vânat, vânătoare și vânători în Bucovina altor vremuri (a treia parte)

scris de Paul Brașcanu
în Opinii
6 nov. 2016
6 nov. 2016, ora 20:38

Prima și a doua parte a seriei „Vânat, vânătoare și vânători în Bucovina altor vremuri”.

Costurile necesare organizării Expoziţiei internaţionale de vânătoare de la Viena au fost estimate la 2.851.000 coroane, din care 1.991.000 coroane cheltuielile de instalare şi restul cheltuieli de exploatare în cele 165 zile de activitate (mai-octombrie).

Fondurile au provenit din mai multe surse (contribuţii din partea guvernului, a ministerelor, închirieri spaţii, loterie, drepturi de publicitate, promovare şi filmare, bilete de intrare, împrumuturi bancare), dar nu au fost totuşi suficiente, deoarece la final s-a constatat că suma cheltuită a fost de 4.058.652 coroane iar venitul net obţinut a fost de 4.886.262 coroane; mai importantă a fost însă dimensiunea proiectului şi faima mondială dobândită, neegalată până acum.

Au participat în afara regatelor (ducatelor) din cuprinsul monarhiei, mai multe ţări şi o serie de invitaţi de pe toate continentele lumii, printre care Germania, Italia, Franţa, România, China, Norvegia, Anglia, America, Canada, Suedia, Persia, Chile şi o parte din coloniile africane. Deschiderea neoficială a expoziţiei a avut loc în 07.05.1910, iar cea oficială în 10.05.1910.

Toate la vizita împăratului Franz Joseph şi a unor invitaţi de marcă, printre care preşedintele expoziţiei – prinţul Max Egon Fürst de Fürstenberg alături de prinţul Heinrich de Liechtenstein, sir Wilhelm Robert Huber, ministrul de finanţe – baronul Stephan Burián Rajecz, ambasadorul italian – ducele de Avarna, cel german – von Tschirschky de Bögendorff, cel francez – Philippe Crozier, ambasadori din Saxonia, Bavaria, Norvegia, Persia şi România.

vanatoare_15

Dintre monarhii străini au participat regele Gustav al V-lea al Suediei, Ferdinand I al Bulgariei, Friedrich August al III-lea al Saxoniei, împăratul Wilhelm al II-lea şi regele Albert I al Belgiei; ulterior şi preşedintele Americii – Theodore Roosevelt. Au mai participat arhiducele Eugen, arhiducele Karl Ferdinand, primarul Vienei – Karl Lueger, numeroase personalităţi din mediul academic şi armată, miniştri, guvernatori, directori de bănci, industriaşi, nobili, mari proprietari.

În vederea participării Bucovinei la expoziţie, din luna iunie 1909 s-a constituit o comisie responsabilă cu pregătirile, compusă din guvernatorul ţării – baronul Oktavian Regner von Bleyleben, consilierul Ullmann din partea comitetului ţării, deputatul dr.Ștefan Smal-Stocki, dr. Radu cav. Grigorcea, consilierul silvic Artur Krahl şi Heinrich v. Mikuli – preşedintele Societăţii de ocrotirea vânatului ducatului Bucovina (Jagdschutzevereines für das Herzogtum Bukowina). S-a luat decizia ca Bucovina să-şi expună trofeele sale cinegetice într-un pavilion de vânătoare cu o suprafaţă de 104 mp ce urma să fie realizat după planurile arhitectului Paul P. Brang, ornat cu trei medalioane de vânătoare realizate de marele pictor cernăuţean Alfred Offner precum şi cu trei diorame mari executate de firma vieneză Genling.

În incinta târgului avea să fie prezentată o gospodărie bucovineană completă (Casa huţulă) compusă dintr-o casă tradiţională din zona de munte realizată din lemn rotund, îmbinat ,,pe colţ, cu trecere prin crestare” şi în ,,coadă de rândunică” având 3 camere şi o cămară, cu tâmplărie frumos ornamentată prin sculptură şi ardere cu fierul roşu, cu cerdac şi acoperiş în patru ape – acoperit cu draniţă, alături de anexele specifice (un grajd pentru doi cai huţuli, un şopru pentru oi, o magazie şi un mic atelier de fierărie). Locuinţa avea să fie împodobită numai cu produse ale industriei casnice bucovinene alese la sugestia consilierului cultural M. F. Schmidt şi ale diretorului Gimnaziului de stat din Cernăuţi, Erich Kolbenhener.

Casa tradiţională bucovineană a fost construită la Pojorîta de către consilierul silvic Franz Bittner şi mai mulţi meşteri lemnari din zonă după un plan realizat de consilierul imperial Alexandru Issecescu, apoi a fost demontată şi transportată la Viena, unde a fost remontată pe noul amplasament. Gospodăria a fost înconjurată cu un gard din lemn traforat iar intrarea s-a realizat printr-o poartă înaltă, acoperită, încadrată de altele două mai mici, ornate cu motive populare, sculptate la şcoala de meserii din Cîmpulung Moldovenesc. Rolul gazdelor urma să fie luat de doi vânători de urşi renumiţi, Spiridon Știrbu şi Kosma Zajetz, care se remarcaseră la salonul expoziţional deschis la Cernăuţi în anul 1886, unde aduseseră la vânzare o parte din trofeele lor de vânătoare.

Kosma Zajetz era din Sărata/Seletin, o localitate de pe Ceremuşul Alb, avea vânaţi până la anul 1886 un număr de 46 urşi, iar în anul 1910 avea în palmares trecuţi 70 de urşi; primul îl ucisese la vârsta de 12 ani cu o puşcă veche, cu cremene. I se dusese faima peste hotare căci avusese prilejul să fie ghid de vânătoare arhiducelui Leopold Salvador, venit într-o vizită în Bucovina cu câţiva ani mai devreme, când recoltase trofee valoroase din zona Falcău-Seletin, de care era mândru. Kosma avea însă să moară de pneumonie la 24.02.1912, în etate 64 ani după o partidă de vânătoare dificilă, când reuşise să vâneze al 75-lea urs, ultimul din viaţa sa.

vanatoare_14

Vânătorul Spiridon Știrbu era de loc din Vatra Dornei; dacă la expoziţia din 1886 câştigase un mare premiu – căci se putea lăuda la vremea aceea cu 31 urşi vânaţi, cu 56 lupi, 17 râşi, 13 jderi de copac, 25 jderi de piatră, 18 pisici sălbatice, cerbi şi diverse alte specii, toate ucise cu o puşcă veche de o jumătate de secol – la salonul din anul 1910 numărul lor era aproape dublu. Avea mult curaj (intra numai cu baltagul în vizuina ursului) şi poate de aceea după numai câţiva ani caporalul Spiridon Ştirbu din Regimentul 41 Infanterie Cernăuţi va fi distins cu medalia de argint cls. a II-a pentru vitejie şi curaj, dovedite în luptele din ianuarie 1915 la Mestecăniş.

O ştire de la începutul lui iunie 1910 relatează pe scurt vizita monarhului la pavilionul Bucovinei, dar spune multe despre succesul ei: ,,Împăratul Franz Joseph I a vizitat marţi pavilionul Bucovinei unde a fost întâmpinat de către guvernatorul ţării, baronul Oktavian Regner von Bleyleben consilierul Ullmann, ing. silvici Bittner şi Jirku, administratorul domeniilor silvice Ulzer, arhitectul Peter Paul Brang, pictorul Ofner, consilierul cultural Lucaşievici şi fostul mareşal al ţării, Ioan Lupul. În salon erau expuse, pe categorii de provenienţă (Fondul Religionar, colecţii private) medalioane de vânătoare (câteva perechi de coarne de cerb la peste 10 kg. greutate şi 22 raze), sculpturi tematice realizate la şcoala de arte şi meserii din Kimpolung, fotografii şi tablouri cu teme de vânătoare.

S-au remarcat colecţiile căpitanului ţării Gheorghe Wassilko, a dr. Radu cav. de Grigorcea, a primarului din Siret – Franz Beil şi o serie de exponate vânate de arhiducele Leopold Salvador în Franzthal (Valea Cosminului). Ziua ploioasă l-a făcut pe împărat să admire ceva mai mult expoziţia şi să adrese întrebări celor de faţă. După vizita la pavilionul de vânătoare Înălţimea-Sa a vizitat şi gospodăria bucovineană, unde a fost întâmpinat de cei doi ţărani ce-şi ţineau mândri de frâie caii lor huţuli, care i-au arătat acareturile şi i-au povestit istorii de vânătoare; îndată ce a păşit pe treptele mici în interiorul casei, nevestele lor i-au prezentat cu sfială produsele industriei casnice din Bucovina: blide, broderii şi cusături, covoarele în culori vii care împodobeau casa, multe lucrate chiar de ele la un război de ţesut instalat în odaia mare.

În timp ce împăratul se afla în casă, Spiridon Ştirbu a scos un bucium şi a făcut o scurtă demonstraţie în curte. Împăratul s-a arătat încântat de instrument şi cântări, de cele văzute şi auzite şi a adus numeroase cuvinte de laudă ţăranilor şi delegaţilor bucovineni”. Participarea Bucovinei la Expoziţia internaţională de la Viena a adus o sumedenie de aprecieri favorabile legate de modul de organizare, prezentare şi calitatea exponatelor, a stârnit invidie şi a trezit curiozitatea multor pasionaţi de vânătoare. Un grup de vânători şi ziarişti din Franţa se va lăsa prins de poveştile celor doi vânători bucovineni şi va dori să le trăiască, să le experimenteze pe viu.

În cadrul articolului ,,Chasses aux Cerfs dans les Karpathes” din februarie 1911, Louis Leriche – corespondentul revistei Le Sport Universel Illustré, prezintă (mult mai pe larg) această aventură: „După o lungă călătorie pe calea ferată bucovineană (realizată pe multe linii proaste, fapt ce ne-a adus încă patru ore de drum), am ajuns împreună cu tovarăşii mei de vânătoare la Vama, o staţie mică pe linia Hatna-Kimpolung din Bukowina. Eram însă departe de întâlnirea cu locurile noastre de vânat, căci au fost necesare alte cinci ore de călătorie în căruţe, cu tot cu arme şi bagaje, până la „Rudolfshütte” – cabana de vânătoare construită pentru nefericitul arhiduce Rudolph – la km. 8 al liniei forestiere Moldoviţa-Roşoşa.

Graţie amabilităţii şefului departamentului de vânătoare (k.k.) cezaro-crăiască din Bucovina, această cabană ne-a folosit drept sediu şi punct de plecare în expediţiile noastre pe zona arondată (cu o suprafaţă de 20.000 ha) iar terenul enorm de vânătoare a fost împărţit de membrii grupului nostru în zone individuale. Pentru a ajunge mai rapid la locul meu de vânat situat la poalele muntelui Oglinda, la mai bine de patru kilometri depărtare de Rudolfshütte, şeful de vânătoare ne-a pus la dispoziţie nişte vagonete de cale ferată Decauville amenajate pentru transportul de persoane şi bagaje pe linia forestieră, care ne cărau spre adâncurile pădurii trase de cai huţuli, conduse fiind de nişte localnici iscusiţi.

Am fost însoţit mereu de un pădurar, a cărui misiune era de a mă proteja şi a-mi acorda ajutor la nevoie în aceste locuri cu munţi şi păduri seculare, rupte de civilizaţie – unde singura ocupaţie a băştinaşilor – oameni misterioşi, tăcuţi, imprevizibili şi sălbatici – asemenea locurilor unde îşi duc traiul, pare a fi vânătoarea (căci braconajul e înfloritor aici, fiind considerat de ei legitim) iar supravegherea lor devine iluzorie din lipsă de drumuri şi alte mijloace de comunicare rapide şi convenabile. După o primă partidă nereuşită, când un cârd de opt cerbi a scăpat din raza armelor noastre, am reluat vânătoarea a doua zi dimineaţa pe la orele două şi jumătate, pornind prin păduri şi mlaştini.

La scurt timp am descoperit că o turmă mare de cerbi se deplasează pe direcţia noastră şi a trebuit să o ocolim într-un semicerc larg pentru a ne poziţiona convenabil, într-un loc cu vânt prielnic şi poziţie de tragere bună. Grupul înainta încet în direcţia noastră şi deja ochisem unele dintre cele mai frumoase animale, atunci când o suită neaşteptată de focuri de armă le-a curmat elanul şi a pus la pământ şase cerbi – ceilalţi fugind nebuneşte şi dispărând într-o clipită. Foarte surprinşi de cele întâmplate în faţa ochilor noştri la o vânătoare bine organizată şi păzită, ne-am decis – frustraţi de acest incident – să identificăm autorii masacrului şi am pornit degrabă spre o dumbravă de unde veniseră împuşcăturile; ajunşi la o mică distanţă de acest loc am văzut opt sau zece vânători autohtoni alergând spre desişuri, de unde aveau să şi dispară în pădurea deasă, după ce mai întâi au fost salutaţi cu două focuri trase de paznicul nostru de vânătoare.

Înspăimântaţi, braconierii au fost atenţi să nu ne mai dea nici un semn de viaţă şi aşa am intrat foarte fericiţi în posesia prăzii lor. Cerbul cel mai impunător – conducătorul turmei ucis atunci, este astăzi un trofeu frumos în colecţia mea şi îmi evocă multe amintiri plăcute (şi sentimente de recunoştinţă sinceră pentru acei colaboratori neaşteptaţi) de la prima mea vânătoare de cerbi în Carpaţi. Am constatat însă în timpul unei alte plimbări matinale că braconierii noştri nu au mai fost după aceea la fel de slabi de îngeri ca prima oară când ne-au uşurat misiunea, căci avuseseră grijă între timp să-şi recupereze dauna, făcând numeroase alte victime.

Pentru termina în mod strălucit această vânătoare de cerbi care ne-a purtat prin cele mai pitoreşti locuri din Carpaţi timp de două săptămâni, şeful departamentului de vânătoare a organizat o vânătoare cu hăitaşi în ultima zi de şedere pe plaiuri bucovinene. Cu toată antipatia pe care le-am stârnit-o localnicilor el a reuşit să adune douăzeci de oameni în ziua stabilită, alături de care s-a îndreptat pe muntele Oglinda de unde au început a goni vânatul spre noi, bătând prin copaci şi tufişuri ori fluturând ramuri lungi. Linia de hăitaşi fiind mult prea rară şi îndepărtată a făcut ca o mare parte din vânat să nu se îndrepte spre noi; cu toate astea la finalul partidei de vânătoare am putut constata cu plăcere că aveam vânaţi 23 de cerbi impunători.

Aceasta a fost ultima noastră partidă de vânătoare în Carpaţi, căci a doua zi ne-am reluat drumul spre Franţa, nu fără regret după o ţară aşa frumoasă, adevărat paradis vânătoresc”… Un articol care spune multe, nu-i aşa? În clepsidra timpului s-a scurs mai bine de un secol. Au plecat spre alte plaiuri în amurg – vânătorii, oamenii muntelui, braconierii. Au venit şi au trecut peste noi, ca un val – alte vremuri, cu vânători hăituind nesupuşi în opinci şi sumane negre. Au ruginit de atunci puştile fără stăpân ascunse după grinda unui bordei ori pitite într-o corlă din munte.

După atâta amar de vreme, pe cerul Bucovinei încă mai ţipă acvila de munte şi croncăne corbii bătrâni, în umbra pădurii mai vezi şi azi cerbii, urşii şi lupii iar în luminişuri ascunse se mai scaldă-n raze de soare cocoşul de munte. Oare cât timp ne vom mai putea bucura de măreţia naturii, din moment ce azi transformăm munţii în gropi de gunoi şi izvoarele codrului în haznale, ucidem vietăţile sălbatice din sadism şi plăcere, tăiem şi vindem pădurea fără discernământ, amanetând astfel viitorul copiilor noştri – pe un pumn de arginţi, ca Iuda?

1 comentariu publicat:

  1. Cornel Rusan spune:

    Incantator articol! Ca intotdeauna d-nul Paul Brascanu este la inaltime! Felicitari!

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.