Primăria comunei Dorna Candrenilor organizează duminică, pe 17 august 2025, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național „La izvor de apă vie”. Evenimentul va începe la ora 11:00 și se va desfășura pe noua scenă din Parcul de Agrement „Oușoru”, aflat la poalele Vârfului Oușoru, în inima Bucovinei.
„La poalele Oușorului, cântecul și jocul vor curge ca un izvor limpede. Artiști îndrăgiți, ansambluri cu suflet românesc, fanfare și momente unice vă vor aștepta pe noua scenă a Parcului Oușorul, la ediția a XXII-a a Festivalului Național „La izvor de apă vie”. De la primele acorduri ale dimineții până la show-ul incendiar din încheiere veți simți că tradiția trăiește aici, în fiecare pas de dans și fiecare zâmbet. Veniți cu bucurie și plecați cu inima plină”, a declarat edilul Dănuț Candrea.
Programul festivalului este unul variat și include recitaluri de fanfară, spectacole folclorice, momente artistice și concerte susținute de artiști cunoscuți. Publicul va putea urmări evoluțiile unor ansambluri și interpreți îndrăgiți din zonă și din alte regiuni ale țării, precum și invitați din Republica Moldova.
Programul complet al evenimentului:
11:00 – Fanfara „Mugurii Siretului”
13:00 – Inaugurarea și sfințirea scenei din Parcul de agrement „Oușoru”
13:00 – Celebrarea cuplurilor de aur – 50 de ani de căsătorie
14:00 – Ansamblul „Plai bucovinean” – copii
14:40 – Doina Pietroaie
15:00 – Ansamblul „Hora Mare” – Cricova
16:00 – Marius Iușco
16:40 – Gabriela Teișanu
17:00 – Mirela Donișa și Grupul „Traista lui Panac”
17:20 – Călin Brăteanu
18:00 – Ionel Chiruță și Ansamblul „Plai bucovinean”
19:00 – Ansamblul „Dorna Dorului”
19:30 – Ovidiu Purdea Someș
20:00 – Ansamblul „Codrulețul” – Vorona
21:00 – Moment de saxofon – Florin Bizom
21:30 – Ionela Guzic & Dancers

Lasă un răspuns