Staţia Vatra Dornei (Dorna Watra) a luat fiinţă în anul 1902 cu scopul de a face legătura între staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei şi zona industrială a oraşului cu linia ferată spre Kimpolung şi Hatna. A avut mult timp rolul important al unei staţii capăt de linie, în care se efectua activitatea de manevră, revizia sau întreţinerea locomotivelor şi vagoanelor, preluarea/încărcarea sau descărcarea/predarea mărfurilor.
Construcţia ei a fost gândită pentru a face faţă traficului de mărfuri şi călători, estimat a se înregistra şi după 30-40 ani de la darea ei în folosinţă, nu numai cel existent la nivelul anului 1900; acesta fiind motivul pentru care staţia a fost prevăzută încă de la înfiinţare cu mai multe linii de manevră şi garare, clădiri administrative pentru ramura M, L şi T, instalaţii pentru activitatea de exploatare tehnică a staţiei.
Totuşi, pentru a fi folosit în mod profitabil potenţialul turistic al localităţii şi pentru a asigura în acelaşi timp cazarea oficialilor, a angajaţilor cu funcţii superioare din cadrul Direcţiei de Căi ferate ori a turiştilor sosiţi în vizită sau la tratament, Societatea Bukowinaer Lokalbahnen, în asociere cu un grup de investitori locali şi străini, a propus construirea unui hotel modern la Vatra Dornei. În acest sens, inginerul E.A. Ziffer a purtat la finele lunii septembrie 1902 o serie de discuţii (în particular) cu ministrul căilor ferate austro-ungare, aflat de mai bine de două săptămâni în Bukowina într-o vizită oficială şi, după obţinerea unor promisiuni favorabile, a înaintat o propunere către Ministerul Căilor Ferate de la Viena, la începutul anului 1903.
Tot atunci a fost contactat arhitectul austriac Alois Maria Wurm-Arnkreuz, care era cotat ca unul din cei mai buni şi apreciaţi în domeniu, printre lucrările sale de renume numărându-se Palatul Nassau, Casa Wasserburger din Viena, Palatul Makaroff, Palatul bancherului Fulda, clădirea Societăţii de horticultură din Moscova, Casa de odihnă a ofiţerilor „Crucea Albă” din Karlsbad şi cea din Marianske Lazne, Vila Mannlicher din Hinterbrühl şi multe alte proiecte de reşedinţe particulare, ansambluri de locuit, ori sedii de societăţi.
Arhiectul Alois M. Wurm-Arnkreuz era distins la acea dată cu medalia de aur a Academiei din Viena şi Medalia pentru Divizia Arte a Târgului Mondial de la Viena, fiind membru al Comisiei pentru Servicii de Transport din Viena, preşedinte asociat al Companiei de Construcţii a Statului Major General şi vicepreşedinte al Societăţii „Crucea Albă” – Asociaţia pentru construirea şi exploatarea Caselor de Odihnă ale ofiţerilor austrieci.
Proiectul Hotelului Căilor Ferate din Vatra Dornei (Projekt für Bahnhotel im Badeorte Dorna Watra in der Bukowina), cunoscut mai târziu sub numele de Hotel Traian, a fost finalizat în anul 1903, iar aprobarea pentru construcţia sa a fost dată de Ministerul de Resort de la Viena în data de 14 ianuarie 1904 prin actul Z/41.523/1-1903, când a şi fost aprobată alocarea sumei de 350.000 coroane. Construcţia sa a început în luna iulie 1904, în execuţia unei firme de construcţii bucovinene, condusă de maistrul constructor Karl Rudnik din Rădăuţi.
Edificiul, construit în stil vienez, a fost ridicat în timp scurt (finalizat în iulie 1905) deoarece s-au folosit o serie de meşteri străini şi mână de lucru calificată, militari sau muncitori locali foarte bine plătiţi, fiind deschis pentru turişti la începutul sezonului de cură din acel an. Hotelul a fost dotat cu generator de curent electric, mobilă de lux, veselă din porţelan, sticlărie italiană, tacâmuri din argint sau argintate (marca Arthur Krupp), toate scumpe şi foarte bine lucrate.
Din această cauză, tarifele de cazare au fost ceva mai ridicate faţă de alte hoteluri sau pensiuni din oraş (tariful de cazare la Hotelul Traian era dublul celui practicat de Casa Vladimir sau de Hotelul Balnear în perioada interbelică), dar cereri de rezervare au existat mereu. Toţi oaspeţii cazaţi aici erau trataţi regeşte, fiind serviţi cu băuturi fine şi mâncare preparată de doi bucătari străini, aduşi în târg pe bani grei.
Îmi aduc cu drag aminte cum povestea bunica mea, Cristina Ionescu Braşcanu, despre vremea când ea era copil şi împreună cu fraţii ei mai mari şi prietenii lor din familiile Ionescu, Braşcanu sau Dorneanu din Argestru, se duceau la hotel şi vindeau pe bani buni fragi, afine, zmeură, păstrăv şi lostriţă, ouă, ciuperci, păsări de curte şi vânat. Chiar dacă a trecut prin mai multe mâini (în anul 1910 hotelul era condus de Heinrich Mannheimer, iar în 1925 administratorii hotelului erau Bojescul Gheorghe şi Forfotă Petru), edificiul şi-a păstrat mult timp eticheta de „Otel cu ştaif”.
După cel de-al Doilea Război Mondial, hotelul a fost naţionalizat şi transformat în spital orăşenesc, destinaţie pe care o are şi astăzi. Istoria sa a fost ascunsă, uitată şi nimeni nu mai pare interesat să şteargă praful clipelor trecute pentru a o scoate la lumină şi pentru a o valorifica, dar în sensul bun al cuvântului. Totuşi, în perioada 2006-2011, o mână de investitori locali au făcut ceva donaţii şi au fost modernizate câteva saloane.
Clădirea a „prins” apoi câteva fonduri de pe la judeţ şi a trecut printr-o serie de reparaţii şi cosmetizări. Din vara lui 2012 parcă a început să semene cu ceea ce a fost odinioară, la începutul veacului trecut. Dacă nu am fost în stare să construim un spital modern la Vatra Dornei, cel puţin să păstrăm ce am moştenit de la alţii.
Daca tot vorbiti despre … garisi oteluri, hai sa vorbim si despre „gara Bai Vatra Dornei”, foamea infantila de a fi in fata cu averile dobandite … „Domnul stie mai bine cum”, gara Bai Vatra Dornei, ca si Policlinica Veche, erau cladiri care puteau fi admirate „reciproc”, o pliveliste din tren arata, policlinica veche, zona parcului, astazi, „aranjamentele parvenite”, au estompat „tot”, constructiile „paravan” dintre cele doua cladiri istorice le-au spoalat pana si valoarea. Nici nu este de mirare de ce „celebrul han domnesc”, urmeaza sa fie astupat de cimitirul de pe varianta. In timpul cosntruirii complezului „Penny Market”, in capatul dispre dela, a iesit la iveala, la circa 4- 5 m adancime, un fel de grota, baci, amenajata, nu a durat mult si a fost „rapid astupata, probabil fara sa -i pese cuiva daca acea constructie „subterana” poate vreo urma de istorie dorneana … deci, asta este orasul si … asa va merge, spre … mizerie si in diferenta .
Corect! Au apărut relativ recent şi/sau sunt în curs de apariţie în acest oraş o serie de clădiri făcute în stil neo-comunist, nişte temple ale kith-ului care nu fac altceva decât să sufoce, să obtureze, să ascundă o serie de clădiri vechi, monumente istorice, de artă, de patrimoniu. Aceste monstruozităţi post-decembriste sunt făcute fără cap, fără noimă de nişte oameni care nu au prea multe cunoştinţe de arhitectură, urbanism ori bună creştere şi se constituie într-o jignire adusă oraşului şi trecutului său. Aceşti oameni au în schimb tupeu, funcţii, relaţii şi bani – deci îşi permit să calce în picioare tot ceea ce înseamnă bun simţ. Hai să vedem ale cui sunt clădirile care sunt construite în ultimii 10-15 ani în buricul târgului ori lângă gara Băi, sau care se construiesc acum, cele care prin amplasament, înălţime şi formă nu fac decât să întrerupă vederea unui turist spre clădirile vechi ale oraşului, se interpun brutal între peisajul dornean şi monumentele care făceau cândva cinstea şi mândria oraşului. Oare nu vă este greaţă când vă uitaţi de la gara Băi şi vedeţi ce este construit sau se construieşte în faţa ei, sau în spatele ei, sau ce este lângă Muzeu, sau cum arată fostul Stabiliment al Băilor cu toţi privatizaţii de acolo, sau intrarea în parc, sau Cazinoul? Puţine clădiri şi-au păstrat ceva din formă, arhitectură şi destinaţie şi noi permitem ca ele să fie îngropate de parveniţii oraşului. Foşti miliţieni, securişti, limbişti, procurori, şpăgari,sportivi fără performanţe, gaterişti, popi,lăutari şi bişniţari alcătuiesc această ceată de antreprenori de doi lei care, din păcate – îşi permit să dea lecţii de urbanism în acest oraş condus de mult timp de o echipă de incompetenţi. Merită aplaudat numai managerul Hotelului Carol, fostul Hotel Balnear I – care chiar a făcut ceva bun din clădirea aia, a băgat suflet şi bani mulţi în ea dar a ieşit ceva deosebit de elegant!Un lucru bunişor a ieşit şi la Hotelul Franz Joseph, la Fisc,la Casa Vladimir,la Poşta veche şi …cam atât. La Belvedere mansarda aia arată ca o balegă cu moţ, cu toate că interioarele arată bine. Pe centrul oraşului e o ţigăneală de te doare mintea şi prin curţile interioare e jaleee… În turnul Primăriei cântă cucuveaua când se uită la glafurile termopanelor şi la Jandarmerie o să-i cânte popa unuia când o să-i cadă în cap astereala. Trăim într-o zonă unde nesimţirea a ajuns o virtute iar cei mai mari imbecili din lume aprobă amplasarea unor construcţii fără cap acolo unde nu trebuie. Să nu uităm de groapa de gunoi de pe Mestecăniş, de micro-hdrocentrale, de chestia gazului metan, de tăieri ilegale de păduri şi să ne punem întrebarea: asta ne dorim pentru viitorul copiilor noştri?
Grota de care vorbești nu este nimic altceva decât fosta groapă de var de la TLC de prin anul 1975. Acolo era o stație de betoane și mortare. Eu zic să ne informăm și apoi să publicăm, nu invers.
Nu ştiu cum poate aproba un om cu capul pe umeri din Primăria Municipiului Vatra Dornei construcţia unei şandramale din lemn şi carton, înaltă, urâtă şi de prost gust în faţa Spitalului Municipal, o scârboşenie care ia din vedere şi care se lipeşte acolo ca nuca de perete. Nici nu mă miră, dacă s-a aprobat constructia atâtor monumente de prostie şi prost gust în târgul ăsta, numai pentru că respectivii aveau ceva bani, pile şi relaţii.
Dacă ați fost atenți, șandramaua aia din carton și lemn care era în fața Spitalului Municipal a dispărut. Cineva de la primărie a văzut comentariile voastre, le-a analizat și a ajuns la concluzia că uneori aveți și dreptate în ceea ce spuneți sau sesizați. Este drept, construcția aia arată ca o mizerie cu moț pusă în fața ușii, ca o babă crăcănată la ginecolog, ca o pereche de izmene rupte și agățate de turnul primăriei.