Când mutul vrea să-l distrugă pe cântăreț
Adaptând poemul indian în care taurul e transformat în bou, iar ologii îi împiedică pe cei sănătoși să danseze, îi adaugi pe politicienii și oamenii cu bani care vor să pună “botniță” jurnaliștilor, și le spui oamenilor: “Fraierilor, moare democrația sub ochi voștri!” Un ziarist ar trebui să fie lăsat în pace măcar și pentru faptul că, în ziua în care dai ortul popii, ar putea să scrie câteva rânduri despre partea bună a vieții tale, cea neatinsă de bani și de putere, de perversitate și minciună.
“Sclavia” dă o oarecare securitate și confort, însă, cu ce drept atentezi la dreptul de exprimare? Presa a devenit a patra putere în stat, prin sacrificiul unor oameni care au plătit, în urmă cu câteva sute de ani, niște pamflete, cu spânzurătoarea. Așa a început presa liberă. Șerpii își leapădă pielea în fiecare an, numai că cei bătrâni devin atât de slabi încât nu mai pot ieși din pielea cea veche. Cum ne-am fi așteptat ca vechii comuniști, sau foștii securiști, mai ales într-un oraș mic, să accepte dreptul cuiva de a le ține o oglindă în față în care să se privească?
Au fost convinși că-și pot ascunde urâțenia sub haine frumoase, funcții nobile, mașini luxoase, și, când colo, vin unii și îi caricaturizează, ba într-un pamflet, ba caricatură, sau chiar într-un articol. Păi cum să permitem așa ceva? Noi, cei fără de care acest oraș se oprește? Noi, cei care ne-am pus la dispoziția cetățenilor prea-plinul minții noastre? Noi, cei care ne-am construit cu sudoare un nume? Noi, să fim ironizați, bășcăliați, puși la colț, arătați cu degetul? Și, dacă NOI nu realizăm ce ni se întâmplă, avem neveste care citesc ziarul și mai atent decât o facem noi, iar furia ni se dublează când sexul slab ne pipăie pantalonii ca să vadă dacă mai e “ceva” acolo. Și mânat de acel “ceva”, ne aliem cu toți “pipăiții”, și te-apuci să-i scoți din priză pe “iluminații” ziariști, cărora nu le-ar strica o lungă perioadă de beznă.
Nu le putem frânge spiritul, le putem însă tăia condeiul. Cum? Prin discreditare și embargou, ignoranții al căror ego nu a fost gâdilit, au încă minte la care n-au umblat, iar dacă au reușit să păcălească atâta lume, ajungând ceea ce sunt astăzi, nu-și pierd speranța că vor mai câștiga și această ultimă bătălie, cea cu presa cârcotașă.
Când bați la ușa penibilului
Când ai un oraș pe mână și te ocupi de nimicuri, te aștepți ca acesta să meargă bine? Sau te ocupi de nimicuri pentru că nu știi ce să faci cu orașul? Oare vom ieși din această dilemă în acest mandat? “Șușotitul”, noul limbaj din administrație, ne spune că ambele variante ar fi corecte, iar pentru “intoxicațiile” de care suferă diriguitorii urbei nu există leac, decât votul care-i poate trimite acasă.
Intoxicațiile produc iritări ale creierului și egoului, iar acestea apar instantaneu, când li se ciripește, că unu’ a zis așa, iar altu’ a zis invers, că de ce să se ocupe omul lu’ ăla și nu al lu’ celuilalt, că de ce cheia de la o sală este la aripa stângă și nu la aripa dreaptă, de ce rulotele ălorlalți să stea la baza pârtiei, când pot sta în parc și să vândă mai nimic, de ce banii, de orice tip ar fi ei, să nu poarte și saliva noastră în timpul număratului, și de ce să nu ne dăm noi urbaniști, arhitecți și peisagiști de chioșcuri, rulote, serbări de toate felurile, că vorba aia, am răsfoit și noi niște almanahuri? Oare nu toate acestea, la un loc, ne fac să trăim în miezul unui ev al kitschului? Iar până la penibil, cât mai e?
Euromaidanul dornean
Nimeni nu știe exact cum a început “euromaidanul dornean”. Unii zic că o băbuță și-a dat foc pentru că plătea căldura din afara apartamentului, iar în casă mai deschidea geamul, pentru ca primăvara timpurie să-i mai dezghețe oasele. Alții zică că fostul primar a intrat pe scena din spatele Cazinoului în fugă, ca un star rock, urlând în microfon: “După război, mulți viteji s-arată!” Cică asta i-ar fi scurtcircuitat pe oameni, aceștia realizând că da, sunt într-un război cu cei care-i conduc de 24 de ani, iar imensa masă s-a transformat instantaneu într-un creier colectiv, trezit dintr-o lungă hipnoză.
Oamenii s-au adunat la început în grupuri, apoi au pornit toți spre centrul orașului scandând sloganuri anti-TOT: primar, vice, consilieri, parlamentari, moguli. Toate lipitorile și sugativele politicului precum și al banului public au părăsit orașul la scurt timp după izbucnirea răzmeriței. Niciunul n-a scăpat de furia jumuliților lăsați fără bani, speranțe, de către toți afonii care i-au condus. “Frontul Salvării Dornene” a decretat scoaterea în afara legii a politicii de “castă”. Au fost excluși din rândurile grupării activiștii de partid, propagandiștii tuturor campaniilor electorale, rudele aleșilor din ultimii 24 de ani (până la nași și fini), bolnavii de putere, traseiștii, turnătorii la securitate, cei care și-au vândut votul, demolatorii de monumente, masonii, ocultiștii, liber-schimbiștii, popii care au făcut pact cu unii candidați în campanii, perverșii, comisia care a propus prețul gigacaloriei, cei care aruncă gunoi pe stradă, bețivii, curvarii samd. Cazinoul, împreună cu alte monumente și clădiri simbolice ale orașului, ce fuseseră luate cu japca, au fost trecute în patrimoniul local.
Au fost suspendate toate alegerile electorale pentru o perioadă de 10 ani, iar politicienilor de la județ și de la centru, nu li s-a mai permis accesul în oraș decât în urma eliberării unei vize. Orașul stațiune a fost declarat: “Zonă liberă de minciună, ipocrizie, amatorism, improvizație!” Însuflețiți de: “Jos toți! Sus NOI!”, entuziasmul cetățenilor de a-și lua orașul înapoi după 24 de ani a fost fără margini. Oamenilor le-a revenit zâmbetul, relaxarea, încrederea. Blestemul care le intrase până-n străfundul ființei s-a spulberat, iar orășelul sumbru cu oameni triști, a devenit înfloritor prin simpla atitudine a locuitorilor, cei care începând cu acel moment al REALIZĂRII risipirii propriilor ființe într-o mâzgă a ignoranței, nu s-au mai dat înapoi în a-și ajuta orașul să devină ceea ce odată chiar fusese: “Perla Bucovinei”.
Fluizii Roji, în căutarea timpului pierdut.
Această rubrică este un pamflet și trebuie tratată ca atare.
Domnule reporter, … care democratie ???, exista asa ceva in … Romania (Dorna), poate romanii (dornenii) ar vrea sa afle, daca glumiti … poate fi o gluma buna, daca vorbiti serios, trebuie sa aflam si „noi boborul”, „exista democrtaie” ?, unde naiba „E” ca, nu o vede nimeni, in schimb vedem multe altele care … .