Elena Rosetti, aceea care avea să ajungă Doamna Principatelor Unite, ca soție a lui Alexandru Ioan Cuza, s-a născut la 17 iunie 1825 la Iași. A plecat de timpuriu cu părinții la moșia Solești, unde și-a petrecut primii ani ai copilăriei între frații mai mici. Tatăl Elenei, Iordache Rosetti, era fiul marelui vornic Rosetti care se așeza la Solești din ținutul Vasluiului, întemeind ramura bărbătească a familiei Rosetti – Solescu. Mama Elenei, Catinca Rosetti, avea o fire dreaptă, hotărâtă la fapte, chibzuită și foarte religioasă. Autoritară cu copii ei. A luat în mână aproape fără sprijinul soțului, treburile destul de încurcate ale moșiei, era cunoscută ca adevărata stăpână de către toți slujitorii curții, boierul fiind mai puțin energic și suferind de inimă.
Atât tatăl cât și mama Elenei erau din cele mai bogate și mai respectate familii boierești din Moldova (Rosetti și Sturza). În familia Rosetti s-au născut cinci copii 2 fete și 3 băieți: Elena și Zoe apoi Costache, Mitică și Theodor. Școala o începe la Șcheia, unde era un mic gimnaziu și unde era moșia fratelui Catincăi Rosetti. Aici adusese profesori și guvernante străini. După ce a terminat gimnaziul la Scheia, Elena își continuă studiile în Iași, având deja 14 ani. Pe lângă studii în Iași, Elena Rosetti participă împreună cu tineretul la saloane literare, societăți muzicale, sub supravegherea maeștrilor aduși din Berlin sau Viena cu mari cheltuieli din partea părinților. La aceste întruniri a cunoscut-o pe Hermiona Asachi, fiica marelui savant, Gheorghe Asachi.
În mijlocul vârtejului de studiu și viață socială Elena ajunse la vârsta de 19 ani, rămânând totuși aceeași fire timidă, plină de stângăcie și naivitate, ca și în vremea copilăriei. De această ființă timidă, s-a îndrăgostit Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a cunoscut în casa Mavrocordat. Deși Elena nu era o fată bogată, făcea parte din protipendadă și avea întinse legături de rudenie cu cele ce conduceau Moldova. Cuza care nu era un om de interes, luându-se mai mult după îndemnul inimii decât al rațiunii, o privi pe această mică boieroaică ca o partidă bună pentru începutul carierei sale funcționărești.
Căsătoria şi viaţa Elenei Cuza
Elena Rosetti își anunță mama, că a fost cerută în căsătorie de A.I. Cuza iar la întrebarea care Cuza? Elena răspunde: „cel care s-a războit cu evreii când era elev al Institutului Cueniu!” Mama, Catinca Rosetti, era de acord, și la 30 aprilie 1844 are loc la Solești căsătoria Elenei Rosetti, fiica cea mare a postelnicului, cu Alexandru Ioan Cuza, membru la Judecătoria districtului Covurlui. Locuiau împreună cu părinții lui Alexandru, în Galați, în casa destul de modestă a acestora. Rămasă singură, în lungile nopți friguroase, într-un oraș îndepărtat de ai săi și străin, Elena Cuza își petrecea timpul la gura sobii, îngrijorată de desele plecări ale soțului. Soția lui A.I. Cuza, abia trecută de pragul copilăriei, începuse ucenicia durerilor care-i fusese hărăzită de soartă de-a lungul întregii sale vieți.
Pe la începutul verii anului 1845, împreună cu Alexandru Cuza, pleacă într-o mică plimbare la Odesa. Ocazie cu care mama Elenei înțelege că fiica ei s-a cam îndepărtat de părinți și are grijă mai mult de familia sa, lucru care nu i-a plăcut autoritarei Catinca Rosetti. Revelionul anului 1846 îl petrec la Solești, chiar și sărbătorile Crăciunului de la sfârșitul anului 1845, dar imediat la 10 ianuarie 1846, vine din nou la Solești pentru că Iordachi Rosetti a decedat în aceeași zi cu bunica Elenei și mama lui Iordachi. Pe lângă problemele ei au mai venit cele două înmormântări la care Elena a făcut față cu greu, erau cele mai iubite ființe pentru ea.
Între anul morții lui Iordache Rosetti și anul 1848, viața Elenei Cuza e zbuciumată de mai multe procese pe care soțul le avea în legătură cu treburile sale personale. Ele se sfârșiră abia în aprilie 1847 cu câștig de cauză pentru Alexandru Cuza. Deși căsnicia mergea greu din cauza nestatorniciei sentimentale a lui A.I. Cuza, totuși el chiar dacă nu mai păstra pentru ea cea dintâi înflăcărare, rămâne legat sufletește de aceea care-l iubea mai presus de orice. În evenimentele din 1848, A.I. Cuza, s-a implicat trup și suflet, Elena, neputând să-l convingă să rămână în afara lor. Armata rusească înăbușă revoluția de la Iași, A.I. Cuza este rănit în confruntarea cu arnăuții lui Sturza, fiind considerat un conducător periculos, este arestat și trimis sub escortă la Macin, împreună cu cei prinși în casa Mavrocordat, pentru a fi predați autorităților turcești.
Elena Cuza a fost înștiințată printr-o ștafetă credincioasă, de soarta soțului ei. Ca urmare a acestui fapt pleacă de urgență la Galați pe unde treceau arestații spre Macin. Se oprește direct la Consulul englez, prieten cu familia Cuza, îl informează despre cazul soțului ei și fac un plan de-al scăpa pe A.I. Cuza. Consulul englez prin abilitatea sa îl scapă pe Cuza de sub escortă la Brăila, împreună cu Alecu Moruzi, Vasile Conta, Lazăr Rosetti, Manolache Costache, Epureanu și Zaharia Moldovanu. Cu documente austriece făcute de consulul englez se îmbarcă pe un vapor austriac și pleacă în exil, pe itinerarul Ardeal(Blaj), Bucovina(Cernauca) și Viena, Paris. În acest timp Elena Cuza strângea bani de la ai săi și cu cei dați de socrul (Ioan Cuza) s-a pregătit să-și urmeze soțul în exil.
În Bucovina au intrat tot prin efortul Elenei Cuza care a fost ajutată de buna ei prietenă Ana Ghica. Așezați la Cernăuți își petrecură multe zile și seri în familia atât de primitoare a bravului român Eudoxiu Hurmuzachi, deschisă tuturor celor fugiți din Iași. La Cernauca lui Doxachi Hurmuzachi, unde veniră din Cernăuți din cauza epidemiei de holeră, era un adevărat club politic, un salon literar și artistic prin convorbirile ce se desfășurau acolo între pribegi, cei mai mulți dintre ei, erau oameni culți și scriitori recunoscuți. Când holera ajunsese și la Ceruauca, Elena și Alexandru Cuza pleacă la Viena, ceilalți se afundară prin satele Bucovinei. De la Viena pleacă la Paris apoi la Constantinopol de unde spre țară în primăvara anului 1849 călătoresc împreună cu noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, cu persoana care A.I. Cuza va lega o sinceră prietenie, ce a folosit foarte mult viitorului domn, în special în cariera administrativă.
Întoarsă în gospodăria lor din Galați, Elena Cuza reîncepu aceeași viață de zbucium și singurătate pricinuite de plecările și petrecerile dese ale soțului. În anul 1852. A.I. Cuza este numit director în Ministerul de Interne și s-a mutat la Iași, păstrând gospodăria din Galați, unde rămăsese soția Elena. De această despărțire s-a folosit însă prea mult soțul necredincios. Elena Cuza, era din fire economă și cumpănită în cheltuieli, în schimb A.I. Cuza era un mare cheltuitor, era obișnuit cu risipa, arunca fără chibzuială banii la joc de cărți, la fel de fel de petreceri, împrumutând pe toți prietenii și cunoscuții. Elena Cuza, era mâhnită că din cauza acestei risipe, nu putea să-i ajute pe frații ei, care studiau în Austria și în Germania, sau pe mama ei împovărată de datorii la diferiți bancheri.
Pe fondul atâtor nemulțumiri, Elena Cuza s-a îmbolnăvit și cum nici un medic nu-i putea găsi boala de care suferea, soțul o trimite la Paris, pleacă împreună, și se hotârâște să rămână până la însănătoșire. Mai de voie mai de nevoie, Elena, a stat în Paris până în ianuarie 1853 când a venit soțul și a luat-o, numai după ce doctorii au permis trimiterea ei în țară. Din 1857, din iarnă, Elena Cuza s-a mutat și ea în Iași, iar casa lor a ajuns repede, locul de întâlnire al unioniștilor. Certurile și nemulțumirile din familia Cuza, o face pe Elena să plece din țară pentru câteva săptămâni împreună cu fratele ei cel mic Theodor, care pleacă la studii. Călătorește prin Italia, vreme de o lună după care se stabilește la Paris, această călătorie prelungită o liniști de suferințele din țară.
Din 1857, din iarnă, Elena Cuza s-a mutat și ea în Iași, iar casa lor a ajuns repede, locul de întâlnire al unioniștilor. Certurile și nemulțumirile din familia Cuza, o face pe Elena să plece din țară pentru câteva săptămâni împreună cu fratele ei cel mic Theodor, care pleacă la studii. Călătorește prin Italia, vreme de o lună după care se stabilește la Paris, această călătorie prelungită o liniști de suferințele din țară. Tot aici participase la foarte multe acțiuni unioniste cu numeroși patrioți aflați în Franța, devenind o adevărată ambasadoare a unionismului. După venirea în țară, Elena Cuza, s-a ocupat din nou de frați, de surori și de gospodăriile de la Galați, Solești, Banca etc. După ce a decedat sora sa la doar 28 de ani, a luat în îngrijire copiii acesteia.
Principesa Elena Cuza
La 4 ianuarie și 24 ianuarie 1859 A.I. Cuza a fost ales domn al Principatelor Moldova și Țara Românească, astfel doamna Elena, devenea principesă, calitate care nu a scăpat-o de suferințe ci dimpotrivă le-a diversificat și le-a înmulțit.
Mutată în casa Ecaterinei Ghica, prefăcută pentru câtva timp în reședința domnească, Elena Cuza, trebuia să primească înalta societate, a celor două Principate, pentru sărbătorirea marelui vis împlinit de populația celor două țări. Domnia, cu toate greutățile ei, răpi Elenei Cuza și puținele clipe pe care le putea petrece cu soțul său. De când se făcuse domn, femeile ajunseră cu mult mai provocatoare, stiindu-l slab. Multe dintre ele pizmuiau pe Elena, înălțată doamnă, fără a fi, după spusele lor, privilegiată prin naștere; și pe când, blânda și îndatoritoarea, supusă mai mult destinului decât voinței sale, principesa Elena se străduia să fie cât mai nepărtinitoare față de fiecare dintre ele. Erau vremuri de prea grele încercări pentru domnitor, ca să mai adauge, la cumpăna necazurilor, micile ei suferințe.
Lasă un răspuns