Pe vremea bunicilor noştri, oglinda curăţeniei într-o gospodărie era WC-ul acelei case. Dar cum acest loc este unul cu „iz” intim, următorul spaţiu ce reflectă cât de buni gospodari sunt stăpânii casei este intrarea casei. Fie că este antreul casei sau o scară de bloc, prima impresie contează. Și, dacă în cazul unui singur proprietar eticheta ce i se poate pune nu prea mai are nici o șansă de „reabilitare”, în cazul unei scări de bloc discuţiile pe această temă sunt, de regulă, interminabile și fără o concluzie certă.
Aceste „case peste case”, blocurile, au adus în orașe oameni din spaţiu rural, în anii industrializării socialiste, care nu aveau nici cele mai elementare noţiuni de convieţuire urbană. Casa scării, într-un bloc, a devenit, pentru ei, un spaţiu în care pot face orice, fără să dea socoteală nimănui. Și-au scos din casă tot ce nu le-a trebuit: lăzi, dulapuri, biciclete, ghivece de flori, flori ornamentale, bidoane, cizme, papuci, etc… Nu mulţi, au aruncat, în hol, chiar și gunoiul din casă, era mai comod decât să te duci cu el până la tomberonul, sau ghena alocată blocului. Și cine să te vadă noaptea, când vecinul doarme. Despre curăţenie și întreţinere, ce să mai vorbim. Să facă cine o vrea!
Noi nu avem nici o obligaţie, nu am timp, nu am bani sau, pur și simplu, „ce este în faţa apartamentului meu nu mă interesează!” Și, uite așa, 95% din blocurile din România au ”blocatari” care au depășit 35 de ani de când stau la bloc, dar au aceleași „metehne” ca atunci când s-au mutat și își ţineau găinile în balcon și porcul în cada de baie. Rar ai ocazia să intri într-o scară de bloc și să ieși cu impresia că acel bloc este locuit de proprietari cărora le pasă de intrarea în casa lor. Mai trist este că și copiii, care acum au 25-30 de ani, au ajuns la maturitate în aceste scări de bloc, dar se comportă la fel ca părinţii lor, în anii 50-70, când s-au mutat prima dată într-o astfel de locuinţă. Nu le place curăţenia, nu o produc și cu atât mai puţin o întreţin.
Ușa apartamentului, nu contează la ce etaj este, până acolo suntem ca pe stradă: seminţe, chiștocuri de ţigară, biciclete care rup tencuielile pereţilor, lăzi, lemne în sacoșe sau saci, câini, pisici și tot ce îţi mai vine să arunci, că de, în apartament îţi ocupă locul… Orice admonestare sau „atragere a atenţiei”, atunci când ai șansa de a găsi în „flagrant” un astfel de proprietar, nu are niciodată șansa de a-și atinge scopul. Ești privit „de sus” de un „neica nimeni” care se face că nu înţelege despre ce vrei tu să-i explici! Curăţenie? Care curăţenie!? De ce te legi de el care tocmai și-a băgat bicicleta plină de noroi pe cauciucuri și a trântit-o de peretele scării! Ce are bicicleta? Dar noroiul? Care perete!?
Pleacă, și dacă nu ţi-a „acordat” înjurăturile aferente trebuie să te consideri „norocos”. Dar ce se va întâmpla data viitoare? Vei mai scăpa? Cu ani în urmă, o admonestare, a unui locatar chefliu care deranjase în plină noapte o scară întreagă, avea, cât pe ce, să se transforme într-o bătaie „corectoare”, că doar liniștea unui bloc nu este treaba nimănui.
Dar nimic din „liniștea” unui bloc nu se compară cu „muzica” unei bormașini care pornește la orice oră din zi sau noapte și care te „unge la suflet” în casa ta, că de, ţi-ai dorit să ajungi acasă să te odihnești după o zi de muncă! În primul moment îţi zici că totul nu va dura mai mult de câteva minute. Dar nu. Trec 5-10 minute și totul se amplifică. Fie că e ora 22, 23, 6 sau 7, hotărârea cu care vecinul de la 3 sau 4 sau cine mai știe de unde continuă îţi spune că ţi-ai ales un moment neprielnic pentru odihnă.
De ani de zile în aceleași apartamente auzi aceleași zgomote, de parcă acolo a mai rămas ceva nemodificat. Fără ca să fi curios, te întrebi oare ce se mai construiește? Își mai aduce cineva aminte că există, totuși, o lege care stipulează intervalele orare de liniște în spaţiile comune? Dar oare de această lege își mai aduc aminte și instituţiile care au obligaţia să o aplice? Din ce se întâmplă azi în blocurile noastre, e clar că nu. Nu ești niciodată protejat de mârlănia generalizată, de agresiunea acustică a unor exaltaţi și cu atât mai puţin de vecinii agresivi care se cred „stăpânii” acestor scări. O legislaţie „oarbă” și ineficientă a lăsat zeci de ani ca această „faună” a scărilor de bloc să se dezvolte nestingherită de nimeni, iar moștenirea comunistă, cartierele de blocuri, să fie un habitat pestriţ și doar în mod excepţional un loc cu adevărat locuibil.
Cine nu și-a băut cafeaua în „zumzet” de bormașină sau nu și-a vizionat telenovela în ritmul lemnelor și surcelelor sparte în baie înseamnă că nu a trăit cu adevărat la bloc, iar vecinii pe care îi are fac parte dintr-o elită de locatari de mult apusă.
Eu am un vecin, TV îi zice sau ,,doctoraş,, pe care nu l-am văzut să ducă gunoiul în 28 de ani decât o singură dată!!!! Şi atunci a dus la gunoi numai 6 sticle de vin Cotnari, că de … nu avea cum să le arunce în budă!