Dacă un câine începe să latre la tine, te apuci să latri și tu la el? Dacă totuși o faci, ce va înțelege câinele? Nimic. Iar tu, tot atâta. Nu înțelegi nici măcar faptul că ți-ai consumat o energie pe care nu mai ai cum s-o pui la loc. Și cu toate astea, asta facem zi de zi: “lătrăm” unii la alții. Cum rămâne cu “întorsul obrazului”, cu “Iartă-le Doamne greșiților noștri”, sau chiar cu cea mai prețioasă învățătură a lui Hristos: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”?
Poate ni s-au impus standarde prea ridicate, iar ca urmare, rămânem încremeniți în răutățile noastre, în patimile care sfârșesc prin a ne otrăvi întreaga ființă? Cât de greu este să privim păcatul care nu poate fi scuzabil și totuși să ne împăcăm cu omul care l-a făcut. Ca și creștini, ni se cere să iertăm, așa cum Dumnezeu ne iartă pe noi. Și atunci, ori nu credem în iertarea păcatelor, ori nu ne străduim îndeajuns, ca să stârpim în noi orice urmă de gând rău, de dușmănie, de revanșă împotriva celui care ne-a greșit. Poate și una și alta, sau poate ne-am perfecționat doar scuzele, sau mai degrabă minciunile, în special acelea prin care încercăm să (ne) convingem că suntem iertători.
Cât despre amăgirea supremă, aceea de ne cumpăra iertarea, prin pomeni și donații la biserică, dar rămânând legați printr-o ură profundă de dușmani, nici nu are vreun rost să mai zăbovim asupra ei. Cum să spiritualizezi un om care face așa ceva? Care crede că poate păcăli pe cineva? Un om cu adevărat religios a înțeles prostia și suferința egoului. A înțeles că ura leagă la fel de puternic ca iubirea. Și ce deserviciu mai mare îți poți face decât acela de a fi legat de un om pe care nu-l poți ierta? Cum va arăta pânza pe care o pictezi înăuntrul tău? Dar poezia ta interioară? Dar dansul sufletului tău?
Poate ar trebui să ni se reamintească tot timpul aceste lucruri. Atunci când iertăm, nu facem un bine greșitului nostru, ci nouă înșine. Lipsa iertării în schimb, în loc să ne ducă spre cele mai înalte creste ale ființei noastre, ne menține în cele mai întunecate văi, iar noi vom continua să ne amăgim că priveliștea e încântătoare. Și asta în timp ce stăm cu ochii închiși. Iisus ne-a lăsat o învățătură uluitoare, singura dealtfel care ne poate absolvi de durerile acestei lumi, însă prețul nu suntem pregătiți să-l plătim, acela de a renunța la balastul cu care ne gratulează societatea de-a lungul anilor: statut, recunoaștere, faimă, personalitate, avere. Să ierți cu adevărat, și nu să scuzi pe cineva înseamnă până la urmă să renunți la tine.
Să dispari pur și simplu și să-i lași locul lui Dumnezeu. Sau măcar să te pui între paranteze, pentru ca rana să aibă timp să se vindece. E un mare salt în conștiență, iar dacă aparent, pari să pierzi totul, în special percepția celorlalți asupra ta, câștigul este imens, pentru că în final te câștigi pe tine.
De la un om cu adevarata credinta in D.zeu dar care nu se lasa pacalit de cei ce par a sluji lui. Cu multa finete a.ti scris. Se spune sa.ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Dar cind aproapele este chiar duhovnicul tau care ti.a distrus familia profitind de descarcarea sufletului la spovedanie si apoi sa.ti exploateze punctele slabe ,cum e. A ierta, e cu adevarat crestineste dar a persista in greseala e diavoleste.
In orice clipa se produc de catre suflet ganduri noi si tot asa si de rautate.Sufletul are multe ganduri tainice si in orice clipa produce si naste altele;Tot asa si rautatea are multe ginduri(tainice) si in orice clipa (produce)si naste ginduri noi impotriva sufletului.Deci , daca pentru moment mintea,devine usuratica daca cedeaza fata de gindurile cele necurate ,numaidecat castiga teren du hurile minciunii,intra si-i distrug frumusetile,ruineaza gindurile cele bune si pustiesc sufletul.
Puncte sensibile D.le Profesor .
Va felicit .
Sf.Ioan Gura de Aur spunea:
-gandurile noastre trebuie sa stea ziua si noaptea gata de lupta,Sa fie infricosatoare poftelor celor nerusinate .Putin daca ar slabi paza ,Diavolul e gata,e langa noi, cu focul in mana,ca sa-l azvarle asupra noastra ,si sa aprinda templul lui Dumnezeu….
D.le Profesor atat timp cat ne inspiram vietile din TV si reviste pt.adulti ,ne luam modele din cancanuri gen Bahmu si Prigoana uitand de invataturile Sfintilor nu vom gasi calea .
Frumos articol D-le profesor, cred ca cel mai bun din cariera D-vs.Ma intreb insa cum functioneaza in cazul D-vs.Sa inteleg ca-i iertati pe toti cei care v-au influentat negativ sau v-au facut rau in existeta D-vs?De exemplu pe politicienii care v-au pacalit de la Revolutie incoace sau pe reprezentantii zonei noastre care n-au facut mare lucru pentru colegiile in care au fost alesi?Sau pe primarii ticalosi pe care i-am avut pana acum sau actualul primar care se zbate fara mari rezultate?Sau pe D-l Vasile C care a fost violent fata de D-vs?Sau pe eternul rival politic Cezar I?Sau pe directorul de la liceul Jean Luc?Sau poate este suficient ca D-vs ati semnalat existenta iertarii iar de aplicat s-o aplice altii.In fond suntem cam toti la fel:stam bine cu teoria dar practica ne omoara…
fff interesant
Redacția Monitorului de Dorna a hotărât că o mare parte din numărul comentariilor publicate la acest articol nu au legătură directă cu subiectul abordat și nu fac obiectul unei discuții de bun simț și civilizate. Ca urmare, acestea au fost retrase de pe site, iar secțiunea de comentarii pentru acest editorial a fost închisă.
Vă mulțumim pentru înțelegere!