Într-un amplu articol, din noiembrie 2014 („Și totuși, ne pasă?”. Click pentru a citi articolul) atrăgeam atenția de modul cum fuseseră executate lucrările la noua rețea de apă a orașului și ce rămăsese în urma firmelor ce executaseră acele lucrări. Au trecut șapte sau opt luni de atunci. Între timp, prin februarie 2015, am adus personal la cunoștință domnului viceprimar, o listă întreagă de deficiențe înregistrate pe strada Mălinilor. Ni s-a adus la cunoștință că firma urma să revină în primăvara aceasta în oraș și să remedieze sau să termine lucrările abandonate în iarnă. Și, lucru important, abia după aceea să se semneze recepția finală a acelor lucrări.
Am sperat ca măcar în ceasul al 12-lea să existe un pic de seriozitate. Și, pe la începutul lui mai, a apărut reprezentantul firmei, care împreună cu reprezentanți ai DADP-ului Vatra Dornei, au trecut în revistă strada Mălinilor, cu promisiuni ferme de remediere. O situație aparte exista la bloc T12, unde, prin amplasarea căminului foarte aproape de bloc, centura de beton din jurul blocului, dar și o parte din scările de la a doua ieșire a blocului fuseseră sparte și trase lângă colțul clădirii. În plus, lucrarea de anvelopare efectuată la proprietarul de parter a fost deteriorată (vezi foto).
Ce a urmat a fost demn de rubrica „cascadorii râsului”. S-a adus o cupă mare de beton care a fost răsturnată pe capacul căminului vecin, după care, din lopată, s-a trecut la refacerea lucrării. Totul a durat mai puțin de o oră. Ce a ieșit se poate vedea cu ochiul liber de către toți cei care trec prin zonă (vezi foto).
Resturile de beton au rămas tot acolo, noi resturi de beton s-au adăugat lângă ele, pământul scos stă movilă sub geamul locatarilor! Dar culmea nesimțirii nu fusese încă atinsă! A doua zi, o doamnă, reprezentantă a DADP-ului, împreună cu doi reprezentanți ai Poliției Locale, s-au deplasat la fața locului și au aprobat satisfăcuți remedierile executate, sub privirile stupefiate ale locatarilor din bloc!
Admonestată de un locatar că lucrările sunt făcute în bătaie de joc, doamna s-a apucat să facă câteva poze cu telefonul mobil, după care a dispărut. Au trecut peste două săptămâni de atunci și totul a intrat în uitare. A câta oară? „România lucrului bine făcut”, sloganul președintelui din campania anului trecut se dovedește a fi, ca mai toate sloganurile electorale, vorbe în vânt care nu au nici un impact în cotidian. Străbătând cele câteva sute de metri, de la un capăt la altul, al străzii Mălinilor, nici nu îți vine să crezi că e o stradă din cel mai mare cartier al municipiului Vatra Dornei. Spartă, plină de gropi și șanțuri pline de apă, când plouă, și praf când e secetă, fără trotuare, greu de străbătut și ca pieton, dar și cu mașina.
Așa arată în 2015 această stradă uitată de toți. Nimeni nu mai crede în promisiuni și cel mai trist este că s-a instalat o resemnare generală. Cu o astfel de atitudine nu vom putea niciodată să schimbăm mentalitatea actuală în care „lasă că merge și așa” a pus stăpânire pe tot ce facem și noi și autoritățile. A început vara și stațiunea a început să fie din nou populată de turiștii care fie vin la tratament, fie vor să facă diferite trasee în împrejurimi. Orașul arată însă dezolant de cenușiu! Praf, foarte mult praf și noroaie după ploile de vară. E tot ce oferim anul acesta turiștilor.
Plombele recent turnate nu vor rezista, probabil, mai mult de un sezon, atâta vreme cât multe dintre ele au fost executate în cele mai ploioase zile. Și iar și iar dovedim că nu ne pasă de tot ce se întâmplă lângă noi, pe strada noastră, în orașul nostru, ca să nu mai vorbim de casa noastră. Nu vom ieși din acest cenușiu câtă vreme vom privi nepăsători la niște autorități locale preocupate, se pare, numai de campanii electorale și atât. Bârfim pe la colțuri și ne „răcorim” și spunem noi că „mergem mai departe”. Mai departe unde? Nu sesizați că au trecut 25 de ani din viața noastră, a tuturor, iar orașul în care trăiți arată din ce în ce mai urât? A pierdut până și aliura de stațiune de altădată.
Copiii noștri nici nu termină bine școala și ne anunță că vor pleca de aici. De întors nici vorbă. Toți ne lăudăm cu frumusețile Bucovinei, dar le călcăm în picioare cu o nesimțire de-a dreptul barbară. De gospodărit un oraș ce să mai vorbim. Cei 25 de ani se văd cu ochiul liber, nu trebuie să mai întrebi cine a fost sau cine este primar. O simplă plimbare prin oraș îți spune totul. Nu numele, ele nu contează. Indiferența și nesimțirea față de cetățeanul care plătește taxe și impozite pe orice, care-i ține cu salarii frumușele în funcții călduțe și care, culmea, le dă votul orbește, asta contează!
Că totul este pe banii noștri, nu ai lor! Mulți se vor întreba ce rost mai au întrebările și răspunsurile atâta vreme cât nu se schimbă nimic! Oare așa să fie?


Si …, cui ii pasa, probabil sunt vre-o 3 – 4 colturosi care spun pe fata ca, „plebea dorneana” asta merita pentru voturile date pe „bere, mici, bani si alte matrapazlacuri ieftine”, si o spun in fata, restul, precum cainii pe la colturi dar, fara sa aiba curajul in fata … celor pe care i-au votata ca, dupa ce si-au vazut „fundurile in fotoliile visate”, sau apucat vartos de propriile afaceri, dornenii … in alta legislatura ca … secolul XXI abia a inceput iar afacerile personalew sunt mai importante, ce naiba vreti de la asa „votanti si pe masura si alesi” ???, a vorbi despre deplorabila Dorna, inseamna sa „bati apa in piua”, adevarata ironie a sortii, un oras care arata frumos in epoca comunista, ajuns o ruina in capitalism, sub „indrumarea unor afaceristi notorii si dezinteresati.