De ce Dorna e făcută praf?

Trezirea la realitate

E timpul ca cetăţenii acestui oraş să se trezească la realitate şi să realizeze că doar ei pot schimba starea actuală a lucrurilor. Cu un mit al “gospodarului” făcut praf în cei 25 de ani de aşa-zisă “lume liberă”, e vremea ca aşteptările să le avem de la noi înşine. Dorna nu va fi niciodată salvată dacă vom aştepta ca altcineva să vină şi să ne facă treaba. Vremea “tătucului”, a “salvatorului”, a preşedintelui sau a primarului care să ne scoată din praf sau din noroi a trecut. Am eşuat lamentabil deoarece niciunul nu poate să facă ceea ce poate să facă fiecare dintre noi.

Trebuie să ne schimbăm, dacă vrem să trăim altfel. E momentul să cerem ceva şi de la noi. Socialmente suntem bolnavi, iar dacă nu începem să realizăm că avem o mare problemă cu noi înşine, cu modul în care ne raportăm la ceilalţi, dar şi la spaţiul în care ne ducem vieţile, vom distruge şi ceea ce a mai rămas din acest orăşel. E timpul să fim dezamăgiţi de noi înşine. Dezamăgiţi de faptul că nu dăm acestui oraş partea care ne revine. Ceea ce cerem de la alţii, de cele mai multe ori cu prea mare uşurinţă, trebuie să cerem mai întâi de la noi. Avem nevoie de 13 mii de oameni care să-şi pună mănuşile şi să se apuce de treabă. Trăim într-un oraş murdar pentru că nu ne pasă şi pentru că am aşteptat ajutorul din altă parte.

Avem garduri urâte, strâmbe, nevopsite, şanţuri pline de bălării, curţi dezorganizate, gunoi în faţa blocurilor, gărduleţe inestetice care îngrădesc câteva flori sau straturi, uşi nevopsite, magazii amplasate aiurea, iar peste toate, un spectacol degradant al coteţelor, demn de renumitele “favelas” braziliene. Toţi trebuie să salvăm oraşul. Rădăuţiul, fără primar şi fără consilieri, arată mult mai bine decât Dorna. De ce? Pentru că mentalitatea locuitorilor e diferită. Celor care fac turul mănăstirilor le recomand să ia exemplu de la localităţi precum: Sadova, Suceviţa, Marginea, Putna, Vicov etc.

De ce am decăzut atât de mult?

Se spune că suma oamenilor dă un oraş. Suma gardurilor vopsite, a florilor puse, a şanţurilor curăţate, arată cât sunt oamenii de gospodari. Oricum am lua-o, suntem pe minus. Dorna este departe de fi un oraş care să inspire ordine, curăţenie, civilizaţie. Ceea ce avem din abundenţă sunt în special dezordinea, răutatea, blazarea. Din ce amestec ciudat sunt făcuţi dornenii din moment ce oraşul arată jalnic, iar starea de spirit este la pământ? Care dorneni, se întreabă mulţi? Cei 30% care au bunici de pe meleagurile astea?

Că pe restul i-au adus fabricile de cherestea şi mineritul. Nu ştim ce soi de oameni s-au stabilit aici, cum au reacţionat băştinaşii, însă structura populaţiei ultimelor decenii duce spre o concluzie care nu place nimănui: dornenii nu mai au spirit de bucovineni. “Grija altuia” e printre raţiunile de a exista ale multora, iar aceasta nu este specifică zonei noastre, în care oamenii au fost tot timpul absorbiţi de muncă. Iar când munceşti, nu mai ai timp să te uiţi în jur. Darămite să ai grija altuia. Când munceşti nu ai timp să-ţi plângi de milă, să te văicăreşti. Avem zone sărace şi în judeţ, cu case simple, dar curate.

Cu gospodării în care lemnele sunt ordonate, utilajele agricole la fel. Ordinea nu costă bani. Ordinea vine odată cu educaţia. “Civilizaţia magaziilor” e străină Dornei şi e mai mult decât un dezastru ambiental. E un mod de viaţă al unei categorii de oameni care îl au atât de adânc înfipt în fiinţa lor, încât, indiferent cine ar conduce oraşul, spiritul acestora va fi cu mult mai puternic. Despre zonele din care au venit marea majoritate a acestora se spune că femeile sunt gospodăroase, iar bărbaţii, beţivi şi puturoşi. “Civilizaţia blocatarului” pare să se fi extins la nivelul întregului oraş, adică acea atitudine care-ţi spune că “lumea mea se termină la uşa mea, ce e dincolo de ea, nu mai e treaba mea”.

Iar când suma oamenilor cărora nu le pasă de oraş e mai mare decât a acelora cărora le pasă, atunci ai parte de realitatea cu care ne confruntăm zi de zi. Și vorbim aici de o realitate pe care n-o poate schimba un singur om, şi nu peste noapte. Să înţelegem mai întâi “boala” de care suferim. Având un diagnostic clar, putem stabili un tratament pe măsură.

Reclamagii

Reclamaţiile, bârfele, zvonurile răutăcioase, patima par a fi reuşit să blocheze un oraş care ar fi trebuit să arate ca o floare. Chiar edilul oraşului constata cu stupoare că majoritatea telefoanelor pe care le primeşte într-o zi au ca principal motiv contestările şi reclamaţiile dintre cetăţeni. Mi-am adus atunci aminte de un securist de la judeţ care se arăta stupefiat de faptul că la Dorna, când venea să strângă informaţii, lumea stătea la coadă, în comparaţie cu alte oraşe, în care cu chiu cu vai mai găsea mici turnători.

Am crezut atunci că e vorba de o exagerare, însă din informaţiile pe care le-am cules, la nivel de oraş, reclamaţiile sunt covârşitoare, acestea făcând parte din modul de viaţă a multora. Nu credem că au scăpat puţine iniţiative sau investiţii care să nu fi avut parte măcar de o reclamaţie. Iar sursa acestora este invidia, frustrarea, provenite toate din răutate. Și dacă ar fi fost vorba doar de simpli cetăţeni, însă unii primari, consilieri locali, aşa-zis politicieni, indiferent de regim, au “pus tălpi”, au îngreunat multe proiecte care ar fi adus un plus de valoare oraşului, un plus estetic samd.

Mai nou, cei interesaţi în a conduce oraşul în viitor nici nu mai sunt la vedere. Atacă administraţia, consiliul, persoane private, prin interpuşi. E suficient să găseşti o “unealtă” şi hărţuieşti pe cine vrei şi cât vrei. E mai simplu decât ar crede cineva, iar pătimaşii Dornei, care îşi doresc doar binele propriu şi nu cel comunitar, şi-au găsit o nouă “jucărie” cu care să blocheze orice şi pe oricine.

În loc de concluzie

Nicio comunitate nu a progresat cu o astfel de mentalitate, cu o astfel de atitudine. Din ceea ce ştim, mentalitatea bucovineanului nu este “să moară capra vecinului” şi nici “vecinul cu tot cu capră”, ci să aibă o capră mai frumoasă decât a vecinului. Chiar dacă şi asta vine dintr-un fel de mândrie, e de preferat atitudinii păguboase cu care ne-am pricopsit.

Până să înţelegem şi acest ultim aspect, să vedem totuşi ce facem cu acest orăşel. Poate o schimbare de perspectivă nu strică, iar o abordare de genul: ce pot face eu pentru oraş şi nu ce poate face oraşul pentru mine, ar putea produce o schimbare. Inclusiv din partea celor care, vremelnic, se află în fruntea lui.