Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi!”

porniti

Primăria municipiului Vatra Dornei, împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului” şi Casa de Cultură „Platon Pardău”, organizează pe 29 decembrie 2013 a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi!”. Festivalul va începe la ora 11.00, pe strada Mihai Eminescu, cu Parada Portului Popular, la care vor participa grupuri de colindători din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Maramureş.

9

Violeta Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, ne-a declarat: „Municipiul Vatra Dornei reprezintă una din cele mai pitoreşti zone folclorice, în care locuitorii satelor îşi împlinesc în mod armonios viaţa şi munca, împreună cu cântecul, jocul şi obiceiurile populare. În dorinţa permanentizării valorii datinilor, portului popular, a păstrării obiceiurilor de iarnă, atât din Bucovina, cât şi din celelalte colţuri ale ţării, şi la ediţia din acest an a festivalului participă ansambluri artistice reprezentative de datini şi obiceiuri populare de iarnă, grupuri de colindători, urători, formaţii de căiuţi, cu jocul caprei, jocul ursului, jocul cerbului, dansul măştilor, steaua, sorcova şi alte obiceiuri tradiţionale de iarnă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *