Sâmbătă și duminică, are loc cea de-a XVI-e ediție a celui mai dulce festival din Țara Dornelor. După ce și-au făcut stocurile pentru perioada următoare, gospodinele, din Coșna și din împrejurimi, vin să își prezinte recolta de preparate din fructe de pădure, la Festivalul care le este dedicat. La fel ca la fiecare ediție, programul de anul acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât gastronomic, sportive dar și culturale.
Sâmbătă, între orele 9.00-12.00, sunt programate manifestări sportive, în care vor fi angrenați tineri din comună dar, ținând cont de edițiile precedente, organizatorii se așteaptă și la participarea celor din localitățile învecinate.
Duminică, după Sfânta Liturghie, de la Biserică, oaspeții și localnicii sunt invitați pe terenul de sport din centrul comunei, unde vor fi amplasate standurile producătorilor locali, de la care se pot achiziționa fructe de pădure de sezon, dar și produse gastronomice, realizate după reţete vechi: siropuri, gemuri, dulceţuri.
Cei prezenți se vor putea bucura de un spectacol folcloric, dar și muzică pentru tineret.
De la ora 13.30 vor fi premiate cuplurile de aur ale comunei, cele care au împlinit 50 de ani de căsnicie de la ediția precedentă a Festivalului, iar mai apoi Primăria și Consiliul Local, au pregătit un spectacol, preponderant folcloric, a cărui invitați vor fi Angelica Flutur, Ancuța Anghel, Alex de la Orăștie, Ansamblul „Coșnencuța”, Florin Bizom, Ionuț Candrea și Ioana Petran, Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, Florin Bizom, DYA, Ansamblul profesionist „Ciprian Porumbescu”, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Lucica Păltineanu, Nicolaie Vieru și Gabriel Treteag
Nu doar că vor putea să le deguste, dar vor putea să le și cumpere, fie că vorbim de prăjituri, plăcinte, băuturi, dulcețuri și siropuri, toate se vor afla în oferta expozanților de anul acesta, având la bază fructele de pădure sau plantele medicinale, întrucât nu vor fi omise nici alifiile, irurile sau tincturile. Mai BIO de atât nu se poate!
„Se anunță vreme bună și vă invităm pe toți, locuitori din Țara Dornelor și turiști, să ne fiți oaspeți. Sigur veți găsi ceva pe placul dumneavoastră: la standuri și pe scenă. Vă așteptăm cu drag”, a spus primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.
Lasă un răspuns