Opt echipe profesioniste, din mai multe județe ale țării, se vor întrece, sâmbătă și duminică, pe 17 și 18 iunie, în Țara Dornelor, în cadrul Campionatului Național de Oină la Seniori. Evenimentul de la Vatra Dornei face parte din calendarul competițional al Federației Române de Oină din 2023, fiind cea de-a cincea întrecere sportivă organizată, până la acest moment, în întreaga țară la această disciplină.
Așa după cum am aflat de la Iulian Palahniuc, președintele ACS Avântul Frasin, la finalul acestei săptămâni, pe Stadionul Municipal din Vatra Dornei, se vor întrece opt echipe profesioniste din județele Constanța, Neamț, Suceava, Iași, Cluj, Călărași, Buzău, dar și din București. Concret, este vorba despre ACS Frontiera Tomis, ACS Avântul Frasin, CS Biruința Gherăești, CSM Oltenița, CSM Râmnicu Sărat, CS Straja București, CS Izvorul Chiuiești (Cluj) și CS Stejarul Pârcovaci (Iași).
„Vom aborda acest turneu cu o formație nouă, construită pe nucleul tinerilor din club, iar astfel există premisele formării unei echipe redutabile pentru viitorul apropiat. Suntem conștienți că ne va fi greu să ne calificăm în play-off, însă ne propunem să fim primii sub linie, ca să fac o glumă privind obiectivul real. Noi, ca și gazde, fiind din județul Suceava, ne dorim să fie un turneu care să bucure publicul ce va fi prezent la competiție”, a transmis președintele ACS Avântul Frasin, Iulian Palahniuc.
Evenimentul sportiv găzduit de către municipiul Vatra Dornei va începe sâmbătă dimineață, pe 17 iunie 2023, de la ora 09:00, atunci când va avea loc festivitatea de deschidere a competiției. Primele meciuri ale grupelor se vor juca începând cu ora 15:00, urmând ca acestea să continue și în ziua de duminică, de la ora 09:00, fiind mai apoi urmate de festivitatea de închidere a competiției.
La finalul turneului, primele două echipe din clasamentul final al grupelor se vor califica pentru viitoarele turnee de play-off, care vor desemna, la final de sezon, campioana României la oină.
Campionatul Național de Oină la Seniori este organizat, la Vatra Dornei, în perioada 17-18 iunie 2023, de către Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Salvamont Vatra Dornei, ACS Avântul Frasin, Agenția Națională a Zonei Montane și Centrul de Economie Montană.
Sponsorii Campionatului Național de Oină de la Vatra Dornei sunt TransGaz, OTP Bank, Păstrăvăriile Ceahlăului, Kelme România și Chingi Expert. Federația Română de Oină își desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.
Lasă un răspuns