Știrile zilei de5 decembrie 2024

FOTO/VIDEO. Medalie de bronz pentru dorneanul Alexandru Prâsneac la Budapest Open 2023, în Ungaria

Sezonul actual a început cum nu se putea mai bine pentru Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, prima participare internațională la un eveniment sportiv outdoor aducând și o primă medalie pentru clubul sportiv din Vatra Dornei. La finalul săptămânii trecute, între 27 și 28 mai 2023, în Ungaria s-a desfășurat concursul Budapest Open, acolo unde dorneanul Alexandru Prâsneac, legitimat atât la CSM Dorna, cât și la CSM București, și-a trecut în palmares o nouă medalie de bronz.

Clubul dornean s-a prezentat în Ungaria cu un lot format din doi sportivi, Alexandru Prâsneac și Robert Kore, ambii fiind înscriși pentru proba de 800 de metri. Cursa a avut loc sâmbătă, pe 27 mai 2023, iar la finalul acesteia cei doi sportivi au obținut două rezultate grozave, un loc trei și un loc opt.

Cel de-al treilea loc de podium și medalia de bronz i-au revenit lui Alexandru Prâsneac, care a încheiat cursa de 800 de metri cu un timp oficial de 1 minut, 55 de secunde și 63 de sutimi, fiind de altfel la numai o secundă distanță de poziția a doua, ocupată de atletul Simon Poor, cu un timp de 1:54:55. Locul întâi i-a revenit lui Mate Solymari, care a încheiat cursa cu un timp de 1:53:57.

În aceeași probă de 800 de metri, dorneanul Robert Kore s-a clasat pe cea de-a opta poziție, după ce a trecut linia de finish după un timp oficial de 1 minut, 56 de secunde și 72 de sutimi.

Pentru atleții de la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei urmează o deplasare în Slovenia, la Maribor, unde se va desfășura Festivalul Olimpic al Tineretului European, între 23 și 30 iulie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *