Miercuri, pe 19 aprilie, a fost adoptată în Camera Deputaților legea care vizează posibilitatea eliberării titlurilor de proprietate în zonele necooperativizate, în perioada comunistă, lege al cărei co-inițiator este și deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.
„S-a observat în timp faptul că acolo unde zonele nu au fost cooperativizate, în perioada comunistă, evidențele de carte funciară și chiar registrele agricole nu mai reflectă situația corectă a proprietății asupra terenurilor din intravilanul și extavilanul acestor localități, creând greutăți mari deținătorilor în dovedirea proprietății”, a transmis Angelica Fădor.
Astfel, prin prezenta lege, titlul de proprietate se poate emite autorilor inițiali sau moștenitorilor acestora pentru suprafețele de teren intravilan sau extravilan aferente zonelor necooperativizate, care nu au fost reconstituite în temeiul legilor fondului funciar și sunt în posesia persoanelor fizice.
Lasă un răspuns