Știrile zilei de12 decembrie 2024

FOTO. Polițiștii din Vatra Dornei și Fălticeni au confiscat două camioane și peste 300 de metri cubi de lemn

În perioada 7-11 martie 2023, în baza planului inițiat la nivelul IPJ Suceava, polițiștii au derulat o serie de controale și verificări la societăți comerciale din zona Vatra Dornei și Fălticeni având ca obiect de activitate exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea lemnului.

În urma desfășurării acțiunii s-au înregistrat rezultate deosebite, fiind confiscate două autotrenuri de transport material lemnos, în valoare de 18.000 de euro și respectiv 15.000 de euro, în total aproximativ 33.000 de euro, și fiind confiscați peste 300 de metri cubi de material lemnos în valoare de aproximativ 90.000 de lei.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale agenților economici pentru încălcarea legislației silvice în valoare de peste 50.000 de lei și s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, dar și pentru transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente de transport, prevăzute de Codul Silvic.

🔸 La nivelul Poliției Municipiului Vatra Dornei, în perioada 7-10 martie 2023, polițiști din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei au acționat pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase. În perioada 24 ianuarie – 18 februarie 2023, o societate comercială ar fi emis șapte avize de însoțire a materialului lemnos, atât din platforma primară, cât și din depozitul societății, pentru o cantitate totală de 164,598 metri cubi de lemn rotund de rășinoase în valoare de 41.149,78 lei, fără proveniență legală. Societatea a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, cu 20.000 de lei și s-a dispus confiscarea valorică a cantității de lemn rotund de rășinoase.

🔸 De asemenea, o altă societate, în perioada 4 ianuarie – 11 februarie 2023, ar fi emis patru avize de însoțire a materialului lemnos din platforma primară, pentru cantitatea de 99,95 metri cubi de lemn rotund de rășinoase, cu o valoare de 24.705,02 lei, fără proveniență legală. Societatea a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, cu 15.000 de lei și s-a dispus confiscarea valorică a cantității de lemn rotund de rășinoase. Volumul total al materialului lemnos reținut este de 264,548 de metri cubi, cu o valoare de 65.854 de lei. Cercetările sunt continuate și în cadrul dosarului penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic, faptă prevăzută de Codul Penal.

🔸 În seara de 7 spre 8 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 7 Mălini au fost sesizați de către jandarmii din cadrul IJJ Suceava, cu privire la faptul că au identificat un transport de material lemnos în satul Bogata și solicită sprijinul polițiștilor pentru verificări și dispunerea de măsuri legale. Polițiștii și lucrătorii din cadrul Gărzii Forestiere și un inginer silvic din cadrul OS Fălticeni, împreună cu proprietarul autoutilitarei, s-au deplasat la cantonul silvic din comuna Boroaia pentru a proceda la cubajul și confiscarea materialului lemnos. S-a constatat că șoferul avea încărcată o cantitate de 17,684 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, respectiv lemn rotund de rășinoase, în valoare de 4.474 de lei, cantitate ce a fost confiscată, descărcată și depozitată la cantonul silvic din comuna Boroaia. S-a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de transport de material lemnos fără documente specifice, faptă prevăzută de Legea 46/2008.
S-a procedat la indisponibilizarea și confiscarea autoutilitarei în valoare de 18.000 de euro.

Activitățile au fost continuate și în zilele de 10 și 11 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri, în colaborare cu polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, desfășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, a delictelor silvice și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, sens în care s-au organizat controale în comunele Mălini și Slatina, principalul obiectiv al acțiunii fiind identificarea mijloacelor de transport ce transportă material lemnos fără documente de proveniență.

🔸 Pe parcursul desfășurării acțiunii, la data de 11 martie 2023, ora 16:00, în comuna Mălini, sat Stânișoara, a fost identificat un camion aflat în proprietatea unei societăți cu sediul social în comuna Mălini, județul Suceava, care se deplasa pe direcția dinspre satul Iesle către satul Mălini și care transporta cherestea rășinoase ce nu era însoțită de acte de proveniență (aviz de însoțire electronic), emise în condițiile legii. Mijlocul de transport a fost condus la sediul Ocolului Silvic Mălini, unde a fost inventariată masa lemnoasă, constatând că este vorba despre cantitatea de 16,87 metri cubi de cherestea de rășinoase.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documentele specifice de transport, prevăzute de Legea 46/2008. Polițiștii au dispus măsura indisponibilizării în vederea confiscării a cantității de 16,87 metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare de 16.650 lei, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Mălini, până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, s-a luat măsura indisponibilizării, în vederea confiscării, a mijlocului de transport, respectiv autotrenul în valoare de 75.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, conform competenței materiale, de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în cadrul dosarului penal întocmit, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, probarea activității infracționale și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *