Pârtia Veverița din municipiul Vatra Dornei găzduiește, la finalul acestei săptămâni, concursul de schi și snowboard „Memorialul Nathy și Sorin”, o competiție sportivă organizată în memoria salvamontiștilor dorneni Nathalie Renee Josse și Sorin Liviu Pandelea, care și-au pierdut viața într-o avalanșă petrecută în Munții Călimani în anul 2017.
Ediția din acest an a memorialului este programată pentru ziua de vineri, 10 martie, iar înscrierile se pot face în ziua concursului, între orele 10:00 și 12:00, pentru toți împătimiții sporturilor de iarnă, amatori și profesioniști. Startul probelor de schi și snowboard este programat pentru ora 12:00.
Concursul de schi și snowboard „Memorialul Nathy și Sorin” este organizat de Serviciul de Salvamont din Vatra Dornei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vatra Dornei, Asociația Vatra Dornei Tineret și administratorii Pârtiei Veverița. Apa Bucovina este sponsor oficial al competiției.
Salvamontiștii voluntari Nathalie Renee Josse și Sorin Liviu Pandelea și-au pierdut viața pe 1 decembrie 2017, în Munții Călimani, în timp ce urcau versanții pentru a arbora drapelul românesc pe munte, în cadrul unei acțiuni umanitare organizate anual în Țara Dornelor. În același timp, misiunea celor doi salvamontiști voluntari era organizată și cu scopul de a strânge fonduri destinate unui copil care avea nevoie urgentă de tratament medical de specialitate.
Lasă un răspuns