UAT Municipiul Vatra Dornei anunță lansarea proiectului cu titlul „Sistem Inteligent de Management Urban în municipiul Vatra Dornei” conform contractului de finanțare nr. 145244/21.12.2022, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local), I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncta de reîncărcare vehicule electrice, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.3, Runda 1.
Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni.
Obiectivul proiectului este achiziția echipamentelor aferente și punerea în funcțiune a unui Sistem Inteligent de Management Urban cu următoarele subsisteme:
– Sistem video inteligent de monitorizare a traficului și siguranță a drumurilor publice
– Sistem video de supraveghere și siguranță a spațiilor publice
– Centru de date și monitorizare în timp real a stării localității
– Seturi dronă pentru a inspecta zonele sau situațiile de risc
– 10 stații (20 puncte) de încărcare mașini electrice
Investiția are ca scop dezvoltarea infrastructurii locale digitale, care va susține colectarea, transmiterea și analiza datelor necesare deciziilor legate de siguranța cetățeanului, a spațiului public, siguranța rutieră, protecția mediului. Cel mai vizibil și imediat efect pozitiv al exploatării obiectivului de investiții va fi reducerea coeficientului de criminalitate încadrat ca fiind ridicat în momentul actual.
Valoarea totală a proiectului este 4.393.509,75 lei inclusiv TVA.
Lasă un răspuns