Bucovina Dance Studio din Vatra Dornei a participat, la finalul săptămânii trecute, la Campionatul Național de Dans Sportiv, desfășurat anul acesta la Oradea, dansatorii dorneni ocupând locuri fruntașe. Una dintre perechile care a strălucit în finalele campionatelor este formată din Luca Cocinschi și Antonia Mazăre, copii care au participat la categoria 10-11 ani. Calificarea sportivilor în finală le-a permis acestora participarea gratuită la loturile naționale de dans sportiv, care vor avea loc în primăvara acestui an, pregătindu-se astfel pentru următoarele competiții internaționale.
David Odochian și Iustina Lutaniuc a fost cea de-a doua pereche care s-a calificat până în semifinalele Campionatului Național, numărându-se printre cele mai bune 12 perechi de dansatori din țara noastră, obținând astfel invitația de a participa și ei la loturile naționale.
La Cupa Exclusive de la Oradea, competiție națională ce s-a desfășurat în paralel cu Campionatul Național de Dans Sportiv, școala de dans din Vatra Dornei a fost reprezentată de nu mai puțin de nouă sportivi. Astfel, Luca Cocinschi și Antonia Mazăre au urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria E 10-11 ani. Vlăduț Mateiu, împreună cu Antonia Ursu, au fost la un pas de calificarea în finala competiției la categoria E 12-15 ani, ocupând cea de-a zecea poziție.
Semifinaliști la categoria D Tineret Latino au fost și Alexandru Odochian și Larisa Mateiciuc. David Odochian, alături de Iustina Lutaniuc, au urcat pe prima treaptă de podium la categoriile Precompetițional 8-9 ani, două și trei dansuri. În același timp, Alessya Săcăluș s-a calificat în semifinalele competiției Solo Bronz, la 12-15 ani.
„Mulțumim din inimă tuturor părinților care își dau sufletul pentru copii și fac eforturi supraomenești în vederea evoluției lor și tuturor antrenorilor care ne-au fost alături și i-au inspirat mereu pe acești tineri: Roxana Danciu, Vlad Palamariu și Darius Mazilu”, au transmis reprezentanții școlii de dans.
Lasă un răspuns