Sala de Atletism „Ioan Soter”, din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București, a găzduit, la finalul săptămânii trecute, pe 18 și 19 februarie 2023, etapa finală a Campionatelor Naționale de Seniori și Tineret (U23). La startul competiției s-a aflat și o delegație a Clubului Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, atleta Claudia Costiuc remarcându-se cu două medalii cucerite.
Cu o dublă legitimare, CSM Dorna și CSM București, Claudia Costiuc și-a adjudecat prima medalie, cea de argint, în proba de 800 de metri, la categoria Tineret. În aceeași probă, la categoria Seniori, tânăra dorneancă s-a clasat pe locul al patrulea (2 minute, 10 secunde, 3 sutimi). O a doua medalie, de bronz de această dată, a fost cucerită în proba de 1.500 de metri, la categoria Tineret, în timp ce la categoria Seniori s-a poziționat pe locul al cincilea (4 minute, 31 de secunde, 84 sutimi).
Tot în proba de 800 de metri, de această dată la masculin, sportivii Alexandru Prâsneac și Robert Kore, legitimați la CSM Dorna, au ocupat locul al cincilea, respectiv al șaselea, la categoria Tineret.
„Îmi felicit elevii pentru evoluția avută la acest eveniment. Sunt mulțumit de rezultatele obținute, având în vedere că sunt juniori, dar au participat la cursele de seniori. Trebuie menționat că Alexandru Prâsneac și Claudia Costiuc au duble legitimare la CSM Dorna și CSM București. Le mulțumim tuturor celor care ne sprijină de fiecare dată când participăm la o competiție sportivă, în special sponsorului personal al sportivilor, Apa Bucovina”, a declarat antrenorul de la CSM Dorna.
Lasă un răspuns