Știrile zilei de3 octombrie 2022

Oră dulce a clasei I de la Școala Nr. 2 în Laboratorul Gastronomic de la „Vasile Deac”

Joi, 7 aprilie, de la ora 09:00, Liceul Tehnologic „Vasile Deac” a primit vizita elevilor clasei I de la Școala Gimnazială Nr. 2, în cadrul evenimentului „Gastronomie de la mare la mic. Pasiune și joc”. În cadrul orei, boboceii s-au bucurat de ospitalitatea și atenția gazdelor, clasele a X-a B și a XI-a B, profil Turism și Alimentație Publică, împreună cu care au gătit prăjituri, dar de la care au și aflat alte secrete din gastronomie. Cursul a fost coordonat de Petronela Ciubotaru, maistru-instructor în arta Culinară, cea care i-a și așteptat pe oaspeți cu bunătăți pregătite special pentru această vizită.

„Pentru noi a fost cea mai dulce zi, ne-am simțit atât de bine încât a trebuit să promitem că vom mai reveni. Le mulțumim gazdelor noastre, precum și inimoasei doamne Petronela Ciubotaru pentru asemenea amintiri delicioase”, ne-a mărturisit Dana Ciuhlău, învățătoarea clasei a I-a A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.