Valentin Ilucă, CSM Dorna, a câștigat o medalie de aur la Roșia Montană Marathon

Sportivul Valentin Ilucă, în vârstă de 18 ani, legitimat la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei (CSM Dorna) de aproximativ trei ani, s-a întors în Țara Dornelor cu o nouă medalie, de această dată de aur. Tânărul atlet a participat, în perioada 26-27 iunie 2021, la cea de-a opta ediție a competiției Roșia Montană Marathon, un eveniment sportiv desfășurat în renumita comună din județul Alba.

În dimineața zilei de 26 iunie, Valentin Ilucă a luat parte la proba de cros, o cursă desfășurată pe o lungime de 11 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 450 de metri. Startul a fost dat din Piața Centrală a Roșiei Montane, de unde au plecat în cursă peste 170 de sportivi. După un timp de 55 de minute și 19 secunde, Valentin Ilucă a trecut primul linia de final și a urcat pe prima poziție a podiumului, astfel că atletul și-a adjudecat o bine-meritată medalie de aur.

Pe poziția a doua s-a clasat Daniel Nagy, cu un timp de 1 oră, 1 minute și 49 de secunde, în timp ce ultima poziție de pe podium a fost ocupată de Dan Cristian Cocotă, cu un timp de 01:02:57.

„Cursa a fost una rapidă, s-a alergat tare și constant. Au fost 11 kilometri, cu aproximativ 500 de metri diferență de nivel, pe care am acumulat-o în primii kilometri, urmând mai apoi doar coborâri ușoare și rapide. Este a doua experiență a mea la această cursă. Am mai participat în anul 2019, iar acum reușit să îmi înving recordul pe traseu cu opt minute”, ne-a mărturisit sportivul.

Valentin Ilucă a fost sponsorizat, la ultimele curse, de Pensiunea Ellemar din Vatra Dornei. Tânărul sportiv urmează să participe, pe 3 iulie 2021, la Rodnei Sky Race, din Borșa, unde va alerga pe un traseu dificil de 17 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 1.300 de metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *