Știrile zilei de6 septembrie 2024

VIDEO/FOTO. Urșii au vizitat iar strada Poligonului din Vatra Dornei: „A vrut să intre în casă! Faceți ceva! Ne omoară!”

În seara zilei de vineri, 25 iunie 2021, în jurul orei 23:30, strada Poligonului din Vatra Dornei a fost, din nou, vizitată de un urs coborât din pădurile din apropiere. După ce a rupt gardul unei gospodării, ursul a încercat să intre într-o locuință în care se aflau trei persoane, dintre care o persoană în incapacitate de deplasare. Locuitorii de pe strada Poligonului din municipiul Vatra Dornei cer acum protecție din partea autorităților pentru evitarea unor posibile tragedii.

„Azi noapte, la orele 23:30, s-a întâmplat un eveniment foarte grav la noi în Vatra Dornei, pe strada Poligonului. Suntem în fața ușii de la casa unei doamne de pe această stradă. Acum trei săptămâni a pierdut un porc, i l-a luat ursul. La o săptămână, ursul s-a întors. Și la tatăl doamnei, ursul a încercat să ia un taur, a rupt gardurile, a intrat în grajd. Uitați-vă, ursul a vrut să intre în casă”, a afirmat dr. Petrea Dulgheru, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava.

„Aseară a venit un urs la mine în curte. A ajuns la ușă, ne-a speriat. Eu am început să țip, băiatul la fel, mama este invalidă la pat. A fugit pe afară, ne-a rupt toate gardurile, a făcut dezastru. Am țipat! Cer organelor competente să vină și să facă ceva! Copilul mă întreabă mereu „Mamă, dacă la noapte vine iar ursul noi ce facem?”. Nu mai avem ce face! Vă rugăm din suflet să faceți ceva! Ne intră în casă, nu este nicio glumă! Ne-a luat animalele și acum ne ia și pe noi”, ne-a mărturisit femeia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *