Știrile zilei de27 octombrie 2021

Un post al gândurilor negre

„Aș putea fi închis într-o coajă de nucă și să mă cred regele spațiului infinit, de n-ar fi însă visele urâte”, glăsuiește prințul Hamlet, torturat de ale sale gânduri negre. Omul contemporan pare să-l fi întrecut în agitație până și pe prințul Danemarcei. Obsesia speciei noastre față de minte a sfârșit prin a fi posedată de aceasta.

Practicarea unui „post” al minții ar avea cu siguranță efecte mult mai benefice decât postul clasic, cel în care ne înfrânăm numitele pofte ale trupului. Această formă de pocăință este un exercițiu benefic pentru organism, însă fapta de virtute, care ar trebui să aducă și liniște interioară, este incompletă dacă mintea puiește gânduri toxice.

Un tumult continuu dă naștere la tensiune interioară, anxietate, scindare, iar neliniștile ne pot lua prizonieri. Iar de aici și până la a ne prăbuși sub povara lor nu mai e decât un pas. Cei care iau pauze de gândire, care intră în stări „fără-de-gânduri”, cunosc pacea și bucuria. Sunt oameni luminoși, iar entuziasmul și pofta lor de viață ne contaminează.

Reușesc să-și pună mintea între paranteze, iar intensitatea cu care își trăiesc momentul ne arată că viața e minunată. Ce „supape” folosesc pentru acea energie care se acumulează sub presiunea gândurilor doar ei știu. Rugăciunea, meditația, respirația, pălăvrăgeala, bolborosirea, cântatul chiar, orice e binevenit până când mintea se liniștește.

Simpla înțelegere că mintea funcționează repetitiv, că trecem de nenumărate ori prin aceleași angoase, atacuri de panică sau depresie, și că de fapt nimic nu este real, chiar dacă mintea ne spune altceva, poate să alunge o sminteală de moment sau chiar un gând sinucigaș. Orientalii spun că miraculosul poate intra în viața noastră dacă monitorizăm aceste gânduri.

Tot ei spun că fiind imposibil să oprim mintea, trebuie să devenim observatorii ei, detașați, ca atunci când urmărim norii care vin și pleacă pe cer. Atașamentul bolnăvicios față de ele ne poate intoxica și ultima celulă din organism. „Lumină prin cunoaștere!”. E vreun înțelept care n-a predicat acest lucru? Doar înlăturând blocajele, șuvoiul interior își poate relua curgerea, irigând întreaga ființă cu o energie nemanifestată până atunci.

Radiem, în plin mijloc al ciclonului. Știm cine suntem, dar mai ales am înțeles cum funcționează mecanismul care ne-a adus în pragul disperării. În starea noastră de veghe am transformat frica într-un bun profesor, claritatea ne-a devenit mentor, iar vigilența ne-a adus limpezimea unui maestru.

Să ne cultivăm minți tihnite, iar când liniștea este deplină, de-abia atunci putem vedea și mai departe în străfundul nostru, spre acel sine, care va face ca ființa noastră să vibreze ca un „orificiu într-un flaut prin care trece respirația lui Cristos” (Hafiz).

Nu ne mai rămâne decât să-i ascultăm muzica.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.