Profesori de top din Vatra Dornei: Gabriela Heidel, Daniela Cornețchi, Stela Iacob și Ana Maria Apetrei

Literatura nu duce lipsă de omagii aduse dascălilor, iar în ziarul local ne-am aplecat adesea asupra marilor profesori care nu mai sunt printre noi, însă de ceva vreme articolele dedicate dascălilor care își fac foarte bine treaba se cereau scrise. Recunoștința față de cei care văd un potențial în noi pe care nu-l aproximaserăm trebuie arătată în timpul vieții acestora.

Un „mulțumesc” spus unui dascăl care te-a orientat și modelat e binevenit oricând, mai ales în această profesie, unde mulțumirile sincere sunt extrem de rare. Să pui în cuvinte cariera unui dascăl poate părea o misiune imposibilă, de vreme ce nimeni nu poate calcula ceea ce nu poate fi calculat, și anume cât suflet a pus acesta în devenirea unei ființe umane. Rezultatele la olimpiadele școlare, promovabilitatea la bac, premiile care se mai obțin la diferite concursuri mărturisesc parțial despre ceea ce unii profesori sunt cu adevărat: „designeri de destine”.

Când m-am decis să scriu despre Daniela Cornețchi, Gabriela Heidel, Ana Maria Apetrei și Stela Iacob, profesoarele de limba și literatura română de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, știam că misiunea mea va fi ușurată de faptul că voi scrie despre profesori „grădinari”, metaforic vorbind, cei care știu că nu e nimic în neregulă cu „semințele”, și că frumusețea și armonia „plantei” depinde de măiestria cu care o ajuți să crească.

Dincolo de faptul că doamnele profesoare ar putea preda oricând la un liceu de top din țară, standardul ridicat pe care și l-au impus de-a lungul anilor a făcut ca întrebarea „cu cine faci româna?” să dispară, și asta deoarece catedra e formată din adevărați profesioniști. Chiar dacă stilul doamnelor diferă, implicarea și profesionalismul lor sunt de necontestat.

În privința cultivării încrederii, a stimei de sine, a empatiei, compasiunii, toleranței și chiar a iubirii, îi invit pe toți cei care și-au petrecut anii de liceu în compania doamnelor profesoare să facă un plonjon în memorie și să scoată la suprafață acele „perle” ale devenirii lor. Câte mesaje de suflet au transmis fiecare dintre ele, asta o știe fiecare elev în parte. Ana Maria, Stela, Gabi și Dana sunt capabile să facă diferența în viața multor tineri, indiferent că e vorba despre orientare, reorientare, scoatere din zona de confort etc.

Toate au o decență și o finețe a ființei cum rar întâlnești, în ciuda acelor momente în care mai pot părea aspre și intransigente. Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce implică meseria de profesor, vă invit să vă gândiți la cât timp își petrece un profesor în fața clasei, în comparație cu un actor sau chiar un preot. Câte „reprezentații” dă un profesor săptămânal? Cu mult mai multe! Fiecare oră de curs poate să se transforme într-o scenă de teatru și, iertată să-mi fie comparația, nici „altarul” nu e departe, dacă iau în calcul zicerea unui preot: „Misiunea unui dascăl ar putea fi chiar mai importantă decât cea a unui preot, de vreme ce un profesor poate împiedica o ființă umană să-și piardă sufletul”.

Gabriela Heidel rămâne, printre multe altele, cu al ei club de dezbateri (pe echipe), punându-și amprenta pe discursurile multor elevi; Daniela Cornețchi impresionează prin dorința, dar mai ales perseverența, de a-i face pe tineri să scrie la revista liceului (mulți dintre ei arătând un talent remarcabil); Ana Maria Apetrei se identifică cu nenumărate activități culturale, iar Stela Iacob predică de pe tărâmul cărților (ca și colegele ei, de altfel), însă, așa cum elogios a descris-o o consăteancă: „Stela mi-a pus prima carte în mână! Citea enorm! Adora cărțile”.

Un mare bravo tuturor acestor doamne pentru că nu au încetat în a cultiva pasiunea tinerilor pentru lectură, mai ales în aceste vremuri. Nu pot să nu menționez excursiile cultural-educative (teatru, concerte, spectacole) ale Gabrielei Heidel, spectacolele trupei de teatru a liceului condusă de Daniela Cornețchi, lansările de carte ale elevilor sprijinite de Ana Maria Apetrei sau spectacolele puse în scenă de aceasta dedicate culturii și civilizației bucovinene, ca să nu mai vorbesc despre activitățile dedicate scriitorilor români realizate de Stela Iacob.

Savuroasele lecturi din timpul orelor, cultul pentru poezie, îndrăgitele „role-play” pe care le fac la clasă, toate la un loc mărturisesc despre pasiunea doamnelor profesoare pentru ceea ce fac. Cât despre misiunea de a împinge un tânăr spre limitele superioare ale ființei lui, atât Stela, Dana, Ana Maria și Gabi au îmbrățișat profesia de dascăl având convingerea că pot inspira, mobilizând gândirea, imaginația, stârnind pasiuni pentru limbă și literatură, dar și pentru scriere și discurs.

Le-am admirat de-a lungul anilor pentru ceea ce fac, iar dacă aș fi fost elev mi-aș fi dorit să fac un an de liceu cu fiecare în parte. Rămân cu acest exercițiu de imaginație, dar și cu cu exercițiul de admirație pe care îl manifest în aceste rânduri. Să le dea Dumnezeu puterea și motivația de a crede în continuare în misiunea lor, aceea de a învăța și inspira toți acești tineri cu a căror viață se intersectează.

Iar la final nu mă pot abține de la o încheiere în care îl includ și pe bunul Dumnezeu, care, după ce le-a creat pe Gabi, Dana, Ana și Stela, a făcut o pauză, s-a uitat lung la ele, apoi a exclamat: „Ce fete reușite!”.