Andrei Sebastian Huțan este membru al Clubului Sportiv Școlar din Vatra Dornei (CSȘ Vatra Dornei) și unul dintre tinerii dorneni care au reușit să obțină rezultate excelente la Campionatul Național de Schi Fond, eveniment sportiv organizat în Harghita.
Concursul s-a desfășurat între 17 și 21 februarie 2021, la Harghita-Băi, existând două categorii de juniori, III și IV, ambele primind sportivi de sex feminin și masculin. Andrei a participat la categoria de juniori III, la proba de 5 kilometri clasic, sprint, unde a reușit să obțină un timp foarte bun de 15 minute și 6 secunde. Premiul nu a constat doar în lucruri materiale, ci și în titlul mult dorit de către concurent:
„A fost un rezultat foarte bun deoarece în funcție de acest Campionat Național voi urca la o categorie superioară mie, unde sper să obțin un rezultat bun și, de ce nu, chiar un loc de podium”.
La concurs au fost prezenți 140 de sportivi din partea a zece cluburi din întreaga țară, număr ce nu a reușit să îl intimideze pe câștigător, ci doar să îl ambiționeze și mai mult. Tânărul sportiv de performanță practică ski biathlon de la vârsta de numai 10 ani, având în prezent 16. Este elev al Liceului Tehnologic Dorna Candrenilor și descrie sportul ca fiind întreaga lui viață.
Iubește tot ce ține de mișcare și are o mulțime de hobby-uri pe care le practică în puținul timp liber din afara antrenamentelor. Sebastian preferă activitățile în aer liber, așadar, experimentând, a realizat că îi place să practice snowboarding, dar și să urmeze trasee montane cu bicicleta. Este un fotograf la început de drum care caută să perfecționeze orice urmă de neglijență pe care ar putea să o lase în urmă: „Încerc să scot fotografii cât mai profesionale și oamenii să înțeleagă povestea pe care vreau să o transmit”.
Antrenorul sportivilor, Magdalena Potîngă, este cel care stă la baza omului de astăzi, dar și susținătorul său numărul unu. Acesta afirmă că „este o persoană excelentă, cum se cade și își dă interesul pentru a ne învăța cât mai bine artele ce țin de ski biathlon. Exigențele sunt la locul lor, dar asta doar pentru că își dorește ca elevii săi să se ridice la cele mai înalte standarde”.
Elevii clubului sportiv s-au întors acasă cu numeroase premii, printre ei numărându-se și Ilk Georgiana cu o medalie de aur, una de argint și bronzul; Morozan Paula cu trei medalii de bronz și Lungoci Raluca, Dascălu Andrei și Juncu Ionel, fiecare deținând câte o medalie de bronz.
„Am fost motivat de antrenori, de mine, de profesori și de prieteni și colegi, dorindu-mi mult sa câștig primul loc. Schiurile au fost foarte bine pregătite, m-am simțit foarte bine și am muncit foarte mult pentru acest Campionat Național. Îmi doresc să fiu cel mai bun pentru mine, pentru club, pentru Vatra Dornei și, de ce nu, pentru România pe plan internațional. Pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine”, declară Sebastian Huțan pentru Monitorul de Dorna.
Lasă un răspuns