Valentin Stan, managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei
„Încă de la începutul pandemiei doamna deputat Angelica Fădor a fost implicată direct în combaterea virusului SARS-COV-2, prin mobilizarea tuturor primarilor din Bazinul Dornelor pentru achiziționarea unei linii complete de testare PCR și a unui număr de 4.000 de teste asigurate de firmele Aqua Carpatica, Maspex și Eoliana astfel limitându-se considerabil răspândirea virusului în municipiul Vatra Dornei și în Bazinul Dornelor”.
„Știu că doamna deputat este implicată în toate proiectele de dezvoltare a municipiului Vatra Dornei, de la finalizarea proiectului privind aducțiunea gazului metan, centrala termică, reabilitarea drumurilor și până la sprijinirea tuturor proiectelor pe care le aud administrațiile din Bazinul Dornelor. A dovedit întotdeauna că este mereu alături de oameni, iar susținerea mea este necondiționată în ceea ce privește candidatura dumneaei pentru un nou mandat de deputat al zonei de munte”.
Iulia Negrea, președinte Asociația Filantropică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”
„Pentru doamna deputat Angelica Fădor, numai cuvinte frumoase: înțeleaptă, sufletistă, muncește enorm, un om care vrea să facă ceva pentru zona noastră. Pe noi, asociația, ne-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie. În ultimii doi ani, cu ajutorul doamnei deputat Angelica Fădor, am obținut de la Consiliul Județean Suceava o parte din fondul de salarizare al personalului, prin proiectul „Mâna care te hrănește”.
„De asemenea, a găsit soluții pentru a fi scutiți de la plata energiei termice. Suntem sunați sau vizitați periodic de către doamna deputat Angelica Fădor, interesându-se de bunul mers al asociației, ajutându-ne ori de câte ori suntem în impas, fiind astfel un ajutor de nădejde pentru cei 150 de copii”.
Cătălin Iordache, primarul comunei Șaru Dornei
„Consider că doamna Angelica Fădor este deputatul ideal pentru Parlamentul României. A învățat administrație pornind de la calitatea de funcționar în primărie, apoi demnitar, iar în prezent parlamentar. Este de remarcat faptul că activitatea desfășurată pe toate planurile poate fi apreciată cu calificativul maxim. Faptul că a deținut funcția de primar, un primar implicat puternic în administrația locală, cu mai multe rezultate, a făcut să cunoască problemele administrației locale și astfel ne simțim reprezentați în forurile centrale”.
„Ținând cont că doamna deputat Angelica Fădor a fost născută și crescută pe meleagurile dornene, sunt convins că este mult mai interesată de județul Suceava și de zona Dornelor decât acei candidați care și pe hartă găsesc cu greu Bazinul Dornelor, fiind pentru ei neinteresantă viața dornenilor”.
„De asemenea, cred că modul de a lucra în echipă, fără a face deosebire de culoarea politică, prin promovarea unor proiecte și totodată implementarea proiectelor aflate în curs, cât și prin implicarea în rezolvarea problemelor cu care se confruntă administrațiile locale, a făcut ca doamna deputat Angelica Fădor să fie o voce respectată atât la nivel județean, cât și central”.
Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești
„Pentru perseverența, tenacitatea, dorința continuă de a învăța și de a-și îmbunătăți activitatea, implicarea totală pentru rezolvarea problemelor comunităților pe care le reprezintă, în limita competențelor deținute și având în vedere experiența acumulată în primul mandat, o susțin pe doamna deputat Angelica Fădor pentru un nou mandat în Camera Deputaților”.
Arată că face și nu promite că face! Bravo ei! Felicitări și rog dornenii să voteze omul care face totul pentru ei!