Designeri de destine

„În scoica minții lor, copiii au o perlă pe care dascălul are datoria să o descopere. Nu există minți sterpe, doar dascăli lipsiți de răbdare. Nu există elevi proști, doar elevi al căror potențial nu e valorificat. Fiecare copil are dreptul să strălucească. Este datoria adultului să-l pună pe drumul corect pentru a-și găsi fericirea. Unul și-o poate găsi în literatură, altul în matematici, altul în muzică sau poate în grădinărit”.

Adevăratul instrument al dascălilor este unul singur: cuvântul. Cuvintele pot strica suflete, fiind otrăvuri. Însă cuvintele pot da aripi. Multe studii avertizează asupra pericolului privind personalitatea copilului care moare din cauza lipsei relaționării. Cuvântul este „cordonul ombilical” al acestuia cu ceilalți, cu lumea din jur. El dă sens lumii, dă consistență spațiului dintre noi.

Alienarea are loc nu numai în învățământul online, ci și în cel clasic, iar asta deoarece profesorii îi pun pe copii doar în situația de a primi, memora și reproduce un număr de informații care sperie. Profesorii trebuie să întrețină dialogul, nu doar să predea și să țină discursuri. Intrarea în lumea oamenilor mari se face și cu ajutorul cuvintelor, de aceea trebuie îndrumați nu numai să conștientizeze importanța cuvântului, ci și ajutați să-l folosească. Chiar dacă ar fi orientați spre gândirea analitică (scopul ideal), tot de cuvinte ar avea nevoie elevii pentru a-și exprima și manifesta gândirea. Dominanții lumii nu au fost oamenii cu bani, ci aceia care au stăpânit discursul, așa că nu „doar banii contează”.

Meseria de profesor ar crește enorm în prestigiu dacă am deveni designeri de destine. În bocetul general legat de trecerea online a învățământului ar trebui să conștientizăm că anul școlar ar fi fost înghețat dacă nu am fi avut tehnologia necesară. Da, sistemul de învățământ este doar parțial pregătit, și asta deoarece o mare parte dintre profesori nu posedă competențe specifice instruirii asistate pe calculator. Ținând cont însă de rapiditatea cu care companiile s-au mișcat pentru un vaccin, am convingerea că și firmele „edtech” sunt stimulate pentru a veni cu soluții interoperabile, mulate pe nevoile de sistem ale educației.

Până atunci, dacă nu descoperim ce ne dorim de la propriii copii, nu îi putem ajuta să evolueze. Să-i ajutăm pe elevi să distingă esențialul dintr-un subiect (să învețe cum să învețe), cum să-și „tatueze” pe creier ceea ce citesc, să aibă repere de cultură generală (culturale și istorice), să fie preocupați de o specializare (vocația), cum să-și dezvolte inteligența emoțională, dar să fie totodată conștienți de adevărurile etern umane.

Se spune că un om care vorbește bine și gândește bine. Iar pentru a vorbi bine trebuie să stăpânești limba română, să ai o rostire frumoasă. Iar pentru a-i face pe tineri să facă toate acestea trebuie și noi să facem la fel, iar astfel să le devenim modele. Iar modelul nu e „cineva care defilează somptuos, suveran prin lume, ci cineva care se dedică, care e disponibil, care ți se livrează și te ajută să te livrezi și tu însuți” (Andrei Pleșu).

Dragi dascăli, provocările în aceste vremuri nu sunt doar de ordin tehnologic, ci țin mai ales de propria noastră iubire față de valori, de cultură, dar mai ales față de cea mai nobilă misiune pe care o putem avea, aceea de a fi parte importantă în devenirea unei ființe umane.