În ziua de luni, 23 noiembrie 2020, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a poposit în municipiul Vatra Dornei. Procesiunea a fost însoțită de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, părintele Damaschin Dorneanul. Mai multe detalii am aflat de la părintele Cristian Agavriloaie, preot paroh la Biserica „Sfinții Chiril și Ioan” din cadrul spitalului din Vatra Dornei.
„Mare ești tu Doamne și minunate sunt lucrurile tale și nu este niciun cuvânt de spus pentru tot ceea ce s-a întâmplat! O bucurie foarte mare, ceva unic și o așa binecuvântare să vină și să poposească în mijlocul nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Bucovinei, ocrotitorul eparhiei noastre, însoțit de Înaltpreasfințitul Damaschin Dorneanul, care ni l-a adus aici, în spital”.
„Mă uitam la personalul de la spital care i-a întâmpinat și oamenii care au reușit să ajungă la momentul în care a trecut prin curtea spitalului racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Emoție și bucurie în acest moment de durere, în această perioadă când, practic, boala a pus stăpânire pe țara noastră și pe lumea întreagă”, a declarat preotul Cristian Agavriloaie.
Lasă un răspuns