Știrile zilei de12 septembrie 2024

Ignoranța distruge. Exemplul vechiului han de pe strada Chilia

Nu credem că poate să existe un dornean care să nu se fi întrebat în ultimii 30 de ani de ce autoritățile locale, de la primar și viceprimar, până la deputați, consilieri locali și funcționari publici, dau dovadă de atât de multă indiferență față de monumentele istorice de la noi din oraș?

Poate pentru că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pe bună dreptate, nu a returnat niciodată clădirea fostului Cazinou către administrația dorneană, de vreme ce aceasta nu a fost în stare să amenajeze nici măcar ceea ce a mai rămas din hanul de la intersecția străzilor Chilia și Căprioarei.

Este un obiectiv cu o vechime de câteva sute de ani, un monument istoric nedeclarat, iar pentru amenajarea spațiului din jurul lui, precum și montarea unei plăci care să informeze vizitatorii despre ceea ce reprezintă, nu este nevoie de fonduri europene.

Monumentul este acoperit de bălării în momentul de față, iar așa cum se poate vedea și din fotografii, răchițile au început să îl năpădească. Este mare lucru că mai există o parte din piatra din care a fost construit și nu s-a găsit cineva s-o ia și să o bage la vreo temelie.

Indiferența nu vine din lipsă de patriotism sau din lipsă de fonduri, indiferența vine dintr-o profundă ignoranță, iar aceasta este una dintre cele mai cumplite boli cu care trebuie să ne luptăm nu numai la nivel național, ci și la nivel local, la nivelul municipiului Vatra Dornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *