Isteria de la nivel planetar îi împiedică pe oameni să vadă ce se întâmplă cu adevărat. Dar mai ales, cum am ajuns în această situație? Majoritatea tind acum să fie supraparanoici, inclusiv cei care au avut o atitudine mai macho la începutul acestui război sanitar. Calea de mijloc e soluția, iar asta înseamnă să ne folosim rațiunea, să ne informăm corect, să ținem sub control atacatorii invizibili, fie ei viruși sau intoxicări mediatice, care ne transformă creierul într-un furnicar de monștri.
Și ce-ar trebui să realizăm? Că această pandemie va trece și, dacă va mai veni un val, va trece și el. Omenirea nu mai luptă doar cu încălzirea globală, fiind acum deschise alte două noi „fronturi”: pandemia de Coronavirus și criza economică. Trebuie să nutrim speranțe. Altă cale nu există.
Omenirea este capabilă să intre într-o etapă post-patogen. Vaccinul-vaccinurilor poate fi inventat. Acel vaccin care să facă din gripă ceva de domeniul trecutului. Este o provocare uriașă, însă există cercetători dedicați care sunt capabili de acest lucru. Totul e ca domeniul științific să nu mai fie lăsat la „cerșeală”, ca până acum. Oamenii de știință au tot tras semnale de alarmă de câteva decenii încoace, însă de la o epidemie la alta s-a preferat amnezia. Acum ne vedem obligați să ne reamintim ce a fost uitat.
Omenirea va fi bântuită multă vreme de acest virus cu nume de cod COVID-19, așa că lucruri bune se pot întâmpla în domeniul medicinei în perioada post-pandemie. Vom avea specialiști pentru pregătirea spitalelor împotriva epidemiilor sau chiar a unei noi pandemii, doctori instruiți, precum și o populație pe care să te bazezi că ascultă ce i se spune.
Dar la fel de important e să înțelegem că omul a șters granița dintre el și lumea animală. Omul a atacat, poate ireversibil, natura. Habitatele naturale ale animalelor fiind distruse, multe s-au domesticit, aducând cu ele toate microorganismele. Iar conviețuirea asta a dus la deschiderea unei „cutii a Pandorei” din care iese răul în stare pură.
De la liliecii care au fost dislocați din grotele lor, ajungând prin hambare și poduri de case, și până la fermele de păsări și porci, care au fost printre principalele surse de epidemii grave din ultimii 20 de ani, omenirea s-a trezit că orbecăie acum după un tratament, iar asta deoarece microorganismele au devenit din ce în ce mai rezistente la antibiotice. Vina ne aparține în totalitate, iar intervenția omului în legile naturii este principala cauză a dramei cu care ne confruntăm astăzi.
Când elevii mei mă întreabă dacă vine sfârșitul lumii, le răspund tot printr-o întrebare: „Oare nu ar fi o imensă risipă să fim singuri în univers și să fim chiar atât de proști încât să ne periclităm existența?”. Va fi doar sfârșitul unui ciclu, iar pragul peste care pășim postpandemie îmi doresc să înceapă cu multă smerenie, cu conștientizarea faptului că suntem locuitori ai Pământului, că suntem aici pentru a sluji Existența și dacă vom dori prin a începe cu cineva, atunci să ne iubim propria familie.
Decât să ne preocupe pacea mondială, mai bine să ne eliberăm noi înșine de conflicte. Primul pas către Întreg, către Existență, către Dumnezeu! Când vom regăsi toate acestea în tot ceea ce ne înconjoară, de-abia atunci vom fi cu adevărat smeriți. Iar „școala” ne-o facem acum, în zilele și săptămânile în care avem impresia că nu facem nimic și în care facem de fapt tot ceea ce trebuie să facem: să începem să spunem un DA vieții, dar să-l protejăm și să-l iubim și pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
Lasă un răspuns