Psihoterapeut Miruna Maxim: „Aveți grijă de minte pentru a nu fi contaminată de panică”

M-am gândit mult ce aș putea să vă spun în acest context de criză globală și cu riscul de a repeta ceea ce poate ați mai auzit, o să vă spun și eu: spălați-vă pe mâini, dezinfectați suprafețele, respectați distanțarea socială, nu vă atingeți fața cu mâinile, dar atingeți-vă inima sau, cu alte cuvinte, aveți grijă și de mintea voastră.

Aveți grijă de ea pentru a nu fi contaminată de panică, aveți grijă de ea să nu piardă micile bucurii, aveți grijă ca distanțarea socială să nu fie și afectivă, aveți grijă de mintea voastră să nu simtă că a pierdut însuși sensul vieții.

Există speranță și în vremea Coronavirusului

Trăim, fără doar și poate, o situație complicată, avem parte de schimbări radicale, iar viitorul se arată mai plin de incertitudine ca niciodată. Multe dintre aspectele vieților noastre, care până în urmă cu puțin timp păreau „garantate”, sunt acum suspendate și chiar multe din nemulțumirile noastre au devenit redundante: nu mai suntem obosiți, nu ne mai plângem că nu avem timp, nu mai simțim că întârziem, că trebuie să ne grăbim, că nu suntem serviți prompt de ospătar, că nu avem chef să mergem la serviciu, că nu ne vine bine o haină și așa mai departe.

Acum avem timp. Și prea puține de făcut. Căci nu prea știm ce să facem când nu avem nimic de făcut, când rutina noastră, de care obișnuiam să fim așa de nemulțumiți, nu se mai aplică. Când trebuie să hotăram singuri ce facem cu ziua noastră. Și tentația e așa de mare să nu facem nimic! Am întrebat o elevă de gimnaziu: „Și ce faci zilele astea?”, iar răspunsul a fost: „Stau pe telefon! Ce altceva să fac?”. Și, din păcate, acesta nu este un răspuns singular.

Aș vrea să înțelegeți că este mai relevant ca oricând să găsiți răspuns la întrebarea: „Ce altceva să fac?”. Să vă faceți un program, să lucrați la ceva semnificativ pentru voi, la ceva ce să știți că puteți lua cu voi, ce să vă fi de folos după ce această criză se va încheia.

De la alți oameni, la aceeași întrebare: „Ce faci în perioada asta?”, am primit răspunsuri precum: „Curățenie, mâncare, mă uit la filme”. Ok, poate părea un răspuns mai adaptativ decât a sta pe telefon 12 ore pe zi, dar cât poți să faci aceste lucruri? Și mai ales cât poți să repeți realizarea acestor activități și să mai reușești să te simți bine? Să nu simți că o iei razna? De aceea insist că este important să ne creăm, fiecare dintre noi, proiecte personale, proiecte care să nu vizeze doar „supraviețuirea”, ci și dezvoltarea și învățarea.

Iar proiectele personale ar fi bine să fie mărețe, să simțim că investim în ele, că muncim în direcția lor; ele ne dau speranța unui viitor mai luminos atunci când realitatea din jurul nostru nu prea încurajează speranță. Și, dacă este ceva ce ne este cu adevărat necesar, aceea este speranța. Nu putem opri trecerea prin această perioadă grea. Nu putem controla prea multe. Putem doar să învățam din ceea ce trăim.

Panica nu mă ajută să controlez viitorul, doar îmi otrăvește prezentul

În altă ordine de idei, protejați-vă de valul de panică. Este contagios și probabil deja simțiți asta. Nu degeaba Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă să vă uitați o dată, cel mult de două ori pe zi la știri, actualizări ale situației de față, preferabil la ore fixe și să evitați căutarea compulsivă de noi și noi informații.

Legat de panică ar fi câteva aspecte pe care, succint, le voi detalia separat: anxietatea este emoția cu cel mai mare grad de contagiune socială. Tulburările de anxietate sunt oricum, by default, cele mai frecvente în rândul afecțiunilor psihiatrice. Pentru că:

A) Frica, de la care pornește anxietatea și de care nu mai știe să se separe, este o emoție nu doar profund umană și caracteristică tuturor, ci și esențială supraviețuirii speciei.

B) Mintea noastră, atunci când produce un răspuns, nu știe să facă distincția între imaginație și realitate. Prin urmare, dacă eu îmi imaginez un scenariu de viitor sumbru, în care mi se vor întâmpla x lucruri rele, mintea mea reacționează că și când acele x lucruri rele chiar mi se întâmplă. Iar imaginația noastră este hrănită și tot hrănită de filme, cărți, jocuri și uneori chiar experiențe de viață care prezintă scenarii apocaliptice, astfel în contextul unei pandemii sau unei crize economice, mintea mea transferă toate acele scenarii catastrofale, apocaliptice, le preschimbă în portretul viitorului pentru că:

C) Avem nevoie de control și predictibilitate. Și este o situație care nu ne oferă nici una, nici alta. Așa că ne apucăm de căutat informații, de fapt așa-zise informații, compulsiv, fără să ne dăm voie să ne oprim, ca să putem face predicții despre ce ni se va întâmpla, cum va fi viitorul, ceea ce ne întoarce la punctul A), frica care devine anxietate și pe care ajungem să o îmbrățișăm benevol pentru că ni se pare că ea ne „prezice” răul ce ni se va întâmpla și prin asta ne dă șansa să ne luăm măsuri, să ne așteptăm, să nu fim luați prin surprindere, să ne pregătim pentru acel viitor, uitând că este doar un scenariu și că până la producerea lui, care este doar posibilă, cel mult probabilă, vom suferi ca și când deja acele rele ar fi produse.

D) Înaintea imunității organismului nostru, vulnerabilitatea noastră emoțională este prima atacată. Este de așteptat ca perioadele istorice de criză, adică în care toată omenirea să se simtă mai mult sau mai puțin amenințată, să fie și perioade în care la nivel macro-social anxietatea, panica și depresia să atingă cote foarte înalte.

Cu alte cuvinte, nu știu cum să mă raportez la ceea ce se prezintă în jurul meu ca fiind o criză, dar văd că oamenii se panichează, consider „de datoria mea” sau un semn de responsabilitate să mă panichez și eu. În plus, această panică este cu atât mai repede și mai ușor preluată când ea este trăită de cei mai apropiați oameni de noi. Și, din păcate, cei mai mulți dintre noi avem părinți, soți, frați, surori, verișori sau copii plecați în țări care sunt mult mai atinse de pandemie. Și atunci trăim drama lor ca și când ar fi a noastră, mai ales că o luăm ca având valoare de avertisment pentru noi înșine.

Aici merită amintit și că există încă numeroase știri false și știri panicarde. Și că noi, fiecare dintre noi, uneori dintr-un prea plin sufletesc, ca să ne ușurăm noi de griji, răspândim panica în jurul nostru. Simțim nevoia să „dăm știri bombă” pentru a ventila și pentru a ne întreține iluzia controlului (noi știm, suntem informați, uite, chiar te prevenim și pe tine) și ne trezim vorbind.

Nu voi reda fraze întregi, dar ele includ: a îmbolnăvi, război, dricuri, dezastru. Și aici vă rog, înainte de a rosti cu voce tare astfel de fraze, întrebați-vă câteva secunde: ce efect vor avea asupra interlocutorului? Cum îl vor face să se simtă? La ce îi vor folosi? La ce vă va folosi vouă să le rostiți cu voce tare în această formă dramatică și apocaliptică? Cum puteți ști că așa va fi și nu că profetați doar o plăsmuire a imaginației voastre? Ce emoții vă va produce vouă și ce emoții îi va produce celuilalt să vorbiți despre această „știre”„ și să dați share acestei postări?

Fiecare dintre noi ajunge de fapt să acționeze ca difuzor al panicii tocmai pentru că uităm să ne punem aceste întrebări legate de alteritate și de răul pe care îl facem altora dând glas propriilor noastre scenarii anxiogene sau scenariilor preluate din alte surse, indiferent, căci viitorul rămâne la fel de imprevizibil în aceste condiții oricât ar încerca mintea noastră să îl cuprindă și să îl îmblânzească.

Anxietatea se resimte în corp, o întreagă pleiadă de simptome fizice constituie apanajul anxietății. De la dureri musculare, la dificultăți de respirație, la senzația de nod în gât, la cea de căldură sau frisoane, la somatizări care iau forma amețelii sau durerilor de cap, de la greață la tremur. Toate sunt produsul creierului nostru reptilian și fără nicio cauză fiziologică reală.

Dar ele apar pe fondul unei situații de criză și să nu uităm că toată acestă criză este la bază una de sănătate. Iar anxietatea vine și ne spune că ea simte că ceva nu este în regulă în corpul nostru. Și pare atât de real ce simțim. Ceea ce cu atât de mare ușurință poate fi interpretat ca un semn de îmbolnăvire. Și astfel, deși poate avem șansa și mintea să ne luăm măsurile de precauție să nu ne îmbolnăvim de virusul care a declanșat actuala criză, putem ajunge să trăim exact ca și când am fi bolnavi (dar închipuiți de Coronavirus).

De aceea, aproape ca o recomandare unanimă a specialiștilor în sănătate mentală, se spune: fiți în contact cu corpul vostru; asigurați-vă că dormiți suficient, că vă hidratați, că vă alimentați, respirați și faceți asta conștient (relaxare prin respirație), practicați yoga, mindfullness, meditație, contemplați natura, faceți exerciții fizice.

Pentru moment, concluzia mi-aș dori să fie că ați devenit măcar un pic mai conștienți în legătură cu cât de mult echilibrul interior pe care ni-l construim în aceasta perioadă este dependent în primul rând de fiecare dintre noi și abia apoi de situația din afara forului nostru interior. Nu cunosc pe nimeni care că nu fie afectat de această situație, unii o gestionează mai bine, alții mai puțin, dar repet că resursele sunt în fiecare din noi. În măsura în care pot, vă voi fi alături, în online, bineînțeles.