Știrile zilei de5 decembrie 2024

Angelica Fădor vrea să afle de la vicepremierul Daniel Suciu câte locuințe pentru tineri și specialiști s-au construit în județul Suceava

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor vrea să afle de la vicepremierul Daniel Suciu câte locuințe pentru tineri și specialiști s-au construit în județul Suceava în cursul anului trecut. Într-o întrebare adresată ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, deputatul Angelica Fădor i-a amintit acestuia că una dintre măsurile propuse la capitolul „Administrație Publică.

Politici regionale” al Programului de guvernare 2018-2020 este „Asigurarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural – 10 S (zece servicii)”. Fădor a arătat că unul dintre aceste zece servicii, potrivit programului de guvernare al PSD, este „Locuința: locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru specialiști, clădiri cu risc seismic”.

Deputatul PNL de Suceava a mai declarat că în baza acestui program, Guvernul a anunțat că va pune accent pe monitorizarea și evaluarea gradului de îndeplinire a țintelor asumate din cele zece servicii și prezentarea anuală a situației pe fiecare localitate a stadiului de îndeplinire a acestora.

„Ca deputat de Suceava, vă întreb, domnule ministru, ce măsuri au fost luate în 2018, în acest județ, în ceea ce privește construcția de locuințe publice pentru tineri, persoane aflate în dificultate, cu venituri reduse, chiriași evacuați etc. și locuințe de serviciu pentru medici, profesori, personalul din apărare și siguranță publică?”, l-a întrebat deputatul liberal sucevean pe ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *