Duminică, 3 februarie 2019, la ora 21:35, Serviciul Public Salvamont Suceava a fost alertat cum că mai multe persoane au fost surprinse de o avalanșă pe partea nordică a masivului Călimani, între Șaua Negoiu și Poiana Izvoarelor.
La fața locului s-au deplasat două echipe de salvatori montani din județele Suceava și Mureș, reușind ca în jurul orei 4:00 să localizeze victimele. Din primele cercetări s-a constatat că era vorba de trei persoane din județul Harghita, pasionate de sport extrem. Acestea se aventuraseră cu snowmobilele pe un traseu periculos cu toate că fuseseră avertizați că există un risc ridicat de producere a unei avalanșe în acea zonă.
În urma tragicului eveniment a rezultat rănirea unei persoane și decesul alteia, aceasta din urmă putând fi recuperată doar cu ajutorul unui elicopter SMURD.
„Prima informație pe care am primit-o a fost legată de faptul că ei ar fi în zona Poiana Izvoarelor, unde a fost și data trecută avalanșă. Știam că anul trecut ei au mai fost cu snowmobilele acolo. Prima echipă a Serviciului Public Salvamont Suceava a plecat aseară la 22:20 spre Poiana Izvoarelor, să vedem ce s-a întâmplat acolo. Am reușit să ajungem în jurul orei 23:30, dar nu am găsit decât urme de snowmobil care veneau din dreapta, traversau Poiana Izvoarelor și urcau pe țancul din stânga”.
„Atunci am realizat că avalanșa nu s-a petrecut acolo, ci în zona Negoiu Unguresc. Ne-am deplasat în acea zonă, dar datorită inversiunii termice, zona devenise foarte periculoasă. Nu am riscat să intrăm deoarece primul principiu este protecția salvatorilor”, a declarat Voicu Raia, șeful Serviciului Public Salvamont Suceava.
Lasă un răspuns