La mulți ani, Dorna Medical: 20 de ani de excelență, dăruire și multă muncă

Dorna Medical sărbătorește 20 de ani, două decenii de excelență, dăruire și multă muncă. Pe 3 august 1998, doctorul Rodica Boca și Roman Boca au deschis primul laborator de analize medicale din Vatra Dornei, o afacere de familie în care au crezut încă din prima zi. De atunci, afacerea s-a dezvoltat, iar acum cifrele s-au schimbat radical. Dorna Medical înseamnă trei laboratoare medicale, 14 puncte de recoltare, patru centre de imagistică, o policlinică și peste 300 de angajați.

Momentul 0 pentru Dorna Medical: anul 1998

Ideea acestei afaceri a apărut acum 20 de ani când pe piață nu existau activități private, din dorința de a face altceva decât sistemul public: „evoluția lucrurilor a fost importantă, ne-am dezvoltat pe diferite zone din paraclinicul medical, cum ar fi imagistica medicală, radiologia, dar și pe partea clinică, pe specialități de la oftalmologie, pediatrie până la psihiatrie pediatrică și kinetoterapie”, ne-a explicat Roman Boca, manager Dorna Medical.

Dacă la început Dorna Medical a pornit ca o afacere de familie, în anul 2018 a ajuns un business care funcționează pe structuri bine stabilite de management, în plină expansiune. În acest an, antreprenorii au în plan deschiderea unui nou centru de imagistică medicală în Suceava și nu numai: „vrem să dezvoltăm imagistica de înaltă performanță și în alte locații decât în cele pe care le avem. Vrem să facem în așa fel încât pacienții care vin la noi să își poată face toată gama de analize, să dezvoltăm și compartimentele pe zona clinică. Tendința este de extindere”, a spus Roman Boca.

„Vreau să le mulțumim colegilor din echipă pentru efortul susținut de a munci și de a dezvolta Dorna Medical, de a trage în aceeași direcție și de a veni în sprijinul pacienților care ni se adresează pentru serviciile medicale pe care policlinica și laboratoarele de analize le oferă. La mulți ani, Dorna Medical”, este mesajul pe care doctorul Rodica și Roman Boca l-au transmis în zi de sărbătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *