Între povești și amintiri: un grup irepetabil

Am încercat întotdeauna să fiu un fin observator al modului în care se manifestă indivizii diferitelor generaţii. Chiar dacă voi face în articolul de faţă referiri la mai multe generaţii, mă voi concentra în special pe una, generaţia celor între 50-60 de ani, iar de aici voi scoate în evidenţă un grup care în urmă cu 20 de ani nu a trecut neobservat în micuţa noastră comunitate. Nu-mi propun să trag concluzii asupra impactului pe care acest mic grup de oameni l-a avut asupra oraşului, ci mai degrabă să răscolesc nişte amintiri.

Sper să nu uit pe cineva, însă din ce-mi amintesc, din acest grup făceau parte domnii Stelian Chiforescu, Daniel Pasat, Gigi Vezeteu, Bebe Silivaş, Dumitru Pardău, Sorin Costin, Gelu Chirilescu, Viorel Cioată, Ion Râpan şi Dragoş Cristea. Uitându-mă la cum au evoluat lucrurile în oraşul nostru, strict la nivel de relaţii interpersonale, între membrii altor generaţii, nici în generaţia mea, cei între 40-50 de ani, şi nici între cei de 30-40 de ani nu a existat coeziunea unui grup relativ mare, ca în cel la care mă refer aici.

Poate asta explică şi de ce avem un primar de peste 60 de ani în fruntea oraşului (pus tot de oamenii din generaţia cu pricina), fost coleg de serviciu cu jumătate dintre membrii acestui grup, sau de ce generaţia mea nu s-a impus la nivel decizional, dar, poate şi mai interesant, de ce generaţiei celor trecuţi de 30 de ani li se permite s-ajungă în apropierea puterii locale tot ca urmare a îngăduinţei unora dintre ei.

Vreau să scot în evidenţă, apreciativ, incredibilul mod în care au relaţionat aceşti oameni. Nimeni nu poate să nege că interesul a fost poate liantul primordial, însă la fel de bine nu se poate nega că pentru o scurtă sau mai lungă perioadă, atât ei, cât şi familiile lor au avut puternice relaţii de prietenie. Nu pot să nu mă întreb, în ciuda relaţiilor care s-au răcit între mulţi dintre ei, în ciuda adversităţilor existente, cum ar fi să reuşesc să îi adun pe toţi la aceeaşi masă şi să realizez un interviu despre acele vremuri.

Dincolo de petrecerile, concediile, afacerile pe care le făceau împreună, trebuie să fi existat şi beţia banului, a puterii, a dorinţei de control, care au culminat prin orgoliile care au dus la spargerea grupului. Și asta deoarece falsul egalitarism din timpul ceauşismului, pe care l-am simţit destul de puternic în anii ’90, când societatea a început să se stratifice, l-au trăit şi ei, iar banii au început să facă diferenţa în momentul în care pentru unii aceştia n-au mai curs “gârlă”. Le-a luat ceva timp până când euforia tovărăşiei s-a mai domolit.

Realitatea economică, orgoliile, chestiunile personale, dar mai ales politică, au tensionat relaţiile dintre ei. Cred însă că şi pe domniile lor i-ar buşi râsul dacă aş descrie „circuitul” laptelui, al brânzei, al apei, al cărnii, al pâinii sau chiar al buteliilor, culminând la final cu „şpriţul” de la restaurantul lui Gigi şi Daniel, că „tre’ să trăiască şi ei”.

Să nu creadă cineva că totul a funcţionat ca o întrajutorare comunistă deoarece sunt convins că şi-au mai tras şi ţepe între ei, iar aici mă gândesc la toate „bunătăţurile” cu care se serveau de la abatorul lui nea Ion Râpan şi pe care uitau să le plătească, la camioanele de apă pe care le-au primit moca de la domnul Chiforescu sau chiar la situaţia în care Viorel Cioată a dat în judecată spitalul al cărui director era Sorin Costin, ca să-şi recupereze banii pe pâine.

Pe Dragoş Cristea nici nu ştiu pe unde să-l încadrez. S-a dat şi el capitalist într-o vreme, ca şi Viorel Cioată, ajungând sponsori la echipa de fotbal dorneană, dar le-a trecut repede, fiind mai degrabă o copie la scară mică a ceea ce se întâmpla la nivel naţional, unde anumiţi indivizi preluau echipe de fotbal pentru a ieşi din anonimat. Consider că politica a fost problema principală a răcirii relaţiilor şi nu problemele financiare pe care unii au început să le aibă.

Stelian Chiforescu a intrat în PSD, susţinându-i pe Mîrza şi Huţanu, iar Silivaş şi Costin, Viorel Cioată şi Pardău au intrat în PNL. Cu o scurtă precizare, şi anume că Dumitru Pardău nu s-a „deconectat” niciodată de la banii lui domnului Chiforescu, chiar dacă doctrinar era de altă nuanţă, Pardău fiind şi singurul din tot grupul care până în ziua de astăzi a ieşit în câştig din politică, restul rămânând la statutul de “cotizanţi”.

Coeziunea acestui grup l-a făcut pe primarul Constantin Huţanu să apeleze la mărinimia lor, iar astfel, mulţi dintre ei au reabilitat câte un salon al secţiei de pediatrie al spitalului dornean. A fost o reuşită pentru Huţanu, cealaltă, legată de dorinţa acestuia de a intra în grupul lor, a eşuat pentru că în acea fază de exuberanţă financiară, majoritatea nu se arătau interesaţi de administraţie sau de politică. Ulterior, prin atragerea lui Stelian Chiforescu în politică, Huţanu a reuşit să se lipească şi de Daniel Pasat sau chiar şi de Gigi Vezeteu.

Nu am uitat în calitatea mea de moderator radio cum îi alinta Huţanu pe Chiforescu şi Pasat, spunând că cei doi domni sunt atât de capabili încât ar putea oricând conduce un minister, dar nu l-am uitat nici pe domnul Chiforescu când îi returna complimentul, spunând: „Costică şi Rodica (Albei) sunt cei mai buni”. Despre cum şi i-a aservit Huţanu pe unii dintre ei, mai ales cu spaţii comerciale, dar şi despre cum a reuşit să şi-i facă loiali pe Ilie Crăciunescu, Nelu Popovici, Ovidiu Lostun, Benone Cojocaru, oameni din generaţia următoare, voi scrie într-o altă poveste.

Dacă am produs nişte nostalgii sau dacă am scos la lumină, după 20 de ani, un grup care este greu de replicat, înseamnă că mi-am atins scopul. Și, cine ştie, poate că într-o zi voi reuşi să-i aduc pe toţi la aceeaşi masă, pentru a ne povesti cât de mult le-a marcat vieţile, în sensul bun al cuvântului, faptul că s-au cunoscut.