Încă din vara trecută, în oraşul în care locuiesc, a început derularea cu succes a programului „Prima Groapă”. Datorită mobilizării exemplare a tuturor celor implicaţi, sprijiniţi logistic şi financiar de forurile competente, programul se desfăşoară conform graficului. Nu s-au înregistrat întârzieri decât cu totul izolat a vreunui muncitor la câte o bere.
Coerenţa programului prinde pe zi ce trece contur, iar după topirea zăpezii factorii responsabili au sosit, însoţiţi de secretari de partid şi camere de luat vederi pentru inaugurare. Pregătiţi cu foarfece ascuţite ca briciul s-au înşirat pe marginea şoselei pentru tăiatul panglicii. Din lateral, din faţă şi de sus camerele zbârnâiau, gigabâţâindu-se şi adunând grămezi de pixeli pentru presa centrală.
Totul era ok, lume bună, paltoane şi pălării, costume, poşete şi cizmuliţe cu toc. Un singur lucru lipsea: groapa. Ce s-a întâmplat de fapt? Muncitorii, inginerii, excavatoarele şi buldozerele, într-un exces de zel, au uitat să pună limite între gropi, astfel încât la final a rezultat un mare şanţ, plin ochi cu apă şi gunoaie şi care se întindea de-a lungul tuturor străzilor din oraş.
Prima bandă devenise astfel primul şanţ. Cu toate acestea, echipa de „constatare” s-a declarat mulţumită. Nu s-a mai tăiat panglica, făcându-se astfel o importantă economie la buget. Cât despre pierderi, cu excepţia unui muncitor care şi-a pierdut vremea şi a unuia care şi-a pierdut slujba, totul s-a situat în grafic.
Lasă un răspuns