Știrile zilei de3 octombrie 2022

Un iubitor de animale din Vatra Dornei a salvat viața unei pisici lovite de o mașină pe o stradă din oraș

Un cititor ne-a adus la cunoștință un caz la care noi n-am avut replică! Într-o lume care se dorește civilizată, într-o societate care pare să dea semne că ar vrea schimbarea, într-o țară în care lumea iese să protesteze împotriva corupției, o pisică a fost lovită de o mașină pe strada Unirii din oraș.

Chiar dacă incidentul se petrecuse la câțiva pași de un cabinet veterinar, iar micul animal încă dădea semne că ar respira, nimeni nu a mișcat un deget pentru a face ceva. Într-o societate în care se spune că schimbarea pornește de la fiecare dintre noi, nimeni nu a aruncat nici măcar o privire către ghemotocul de blană. Mirela Gatej din Vatra Dornei, în drumul ei, a observat animalul lovit și a hotărât să nu rămână indiferentă. La cererea Monitorului de Dorna, aceasta ne-a povestit:

„În drum spre casă, în cartierul Unirii, o zonă aglomerată, cu școli și grădinițe, cu coada ochiului observ un ghem negru de blană pe marginea șoselei. Încetinesc, cu inima frântă și mă uit in retrovizoare. Văd o adolescentă ce se oprește, se apleacă, întinde mâna și ghemul de blană tresaltă. Este în viață, îmi spun! Întorc în prima intersecție și opresc mașina în mijlocul drumului cu avariile pornite. Copila oprită în dreptul pisoiului cere ajutor din priviri, însă oamenii trec și trec!

La nici 20 de metri de animalul rănit este un cabinet veterinar, dar oamenii nu fac nimic! Aduc pătura ce stă permanent în mașină, învelim pisoiul, iar fetița îl duce în brațe până la cabinet! Medicul îl verifică, s-ar părea că are coloana ruptă, îi face tratamentul de urgență”, povestește Mirela Gatej.

Pe 10 martie, pisoiul Tom a fost internat la Clinica Fanvet din Suceava. Avea bazinul fracturat, avea răni la cap și urina sânge. I s-au făcut toate investigațiile necesare și a fost pus de urgență în perfuzii. Ca să poată rezista unei intervenții dificile și de durată, pisica trebuia mai întâi stabilizată. Mirela nu a cerut bani pentru tratamentul animalului, însă după publicarea poveștii pe Facebook, a reușit să strângă suma de 900 de lei, necesară pentru operația lui Tom, din donații de la mai multe persoane.

Pe 14 martie, Tom a fost operat, iar totul a decurs bine. Pisoiul s-a trezit, iar starea lui a devenit stabilă. A rămmas sub supravegherea medicului, iar dacă tratamentul dădea rezultate, pisica putea să se întoarcă la Vatra Dornei. Mihaela Gatej povestește pe 15 martie că totul a decurs bine, iar medicii au acordat toată atenția necesară acestui caz.

„Tom evoluează în bine. L-am adus înapoi la Vatra Dornei, iar starea lui devine din ce în ce mai bine. Chiar dacă este un animal, i-am oferit toată atenția și iată că am reușit să îl ajutăm. Mulțumesc tuturor persoanelor care au contribuit cu bani, cu gânduri bune și cu mediatizarea cazului pe Facebook. De unul singur nu poți face mare lucru, însă împreună putem muta munții”.

4 comentarii publicate:

  1. Chitila

    Respect! Pisica mea nu a reușit. A fost călcată și am dus-o la veterinar, iar acesta a decis că e mai bine să îi facă injecția mortală. Acum patru ore s-a întâmplat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.