Trăiesc în patria lemnului sau mai exact în fosta patrie a lemnului. Lemnul s-a cam dus, a rămas doar patria. Patria săracă şi goală cu drumurile făcute ferfeniţă de camioanele grele şi cu remorcă. Unul din marii jnapani ai defrişărilor are patru clase şi conduce un gip sau, mă rog, o maşină de genul acesta. Răspunde greu la bună ziua. Locuieşte pe o uliţă glodoasă şi plină de gropi.
Când ajunge acasă nu coboară din maşină, ci deschide poarta cu telecomanda. Are tupeu şi nu stă niciodată la coadă, poartă pălărie şi palton negru, lung, iar la cele 130 de kilograme lumea îl crede domn. Sunt nervos şi frustrat. Aştept să-mi treacă, nu am altă soluţie.
Aşa cum vă spuneam, trăiesc în fosta patrie a lemnului şi am nevoie de câteva scânduri să-mi fac nişte rame. Nu am de unde cumpăra, deşi am căutat disperat. Mi se spune că totul este pentru export. Zeci de camioane încărcate cu buşteni trec prin dreptul casei mele. Tot la export. Mâine voi intra pe eMAG să caut scânduri şi dacă am norocul să găsesc, fie şi resigilate, le voi arunca în coş.
Dacă nu, voi ruga pe cineva plecat în Austria, un vecin, să-mi facă el rost de câteva scânduri sau, în cel mai rău caz, de harţapele şi să mi le pună la Atlassib, am auzit că-i mai ieftin. După ce le voi primi voi face rame şi le voi pune la tablouri. Ramele vor fi atât de scumpe încât tablourile nu vor conta, iar dacă va fi să mai fac vreo expoziţie, voi expune rame. Cu certificat de autenticitate!
Trist…