În perioada 26-28 ianuarie 2017, s-a desfășurat, pe pârtiile de la Șugaș Băi și Valea Mare din județul Covasna, Concursul Național de Schi pentru Copii, etapa a doua, Trofeul Gerar. Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale al Ministerului Educației Naționale și a fost organizat de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
La competiție au participat 88 de copii din 12 județe, județul Suceava fiind reprezentat de cei mai mici schiori de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Probele de concurs, și anume slalom special, slalom uriaș, slalom paralel și traseu aplicativ, s-au desfășurat pe trei pârtii diferite, foarte bine amenajate de către organizatori.
Elevii dorneni au confirmat rezultatele foarte bune obținute la Concursul Naționl de Schi, etapa întâi, „Bucuriile Zăpezii” de la Vatra Dornei, clasându-se pe primele locuri la toate probele și categoriile de vârstă, și pe locul al doilea în clasamentul general pe echipe, fiind devansați doar de echipa de la Palatul Național al Copiilor București.
Slalom special, categoria 7-8 ani
Moroșan Sara – locul I
Hinți Rareș- locul I
Categoria 9-10 ani
Frățiman Maria – locul III
Pintescu Iustin – locul II
Categoria 11-12 ani
Sandulean Rareș – locul I
Slalom uriaș, categoria 7-8 ani
Moroșan Sara – locul II
Hinți Rareș – locul I
Categoria 9-10 ani
Frațiman Maria – locul IV
Pintescu Iustin – locul II
Categoria 11-12 ani
Sandulean Rareș – locul I
SS+SL, categoria 7-8 ani
Moroșan Sara – locul I
Hinți Rareș – locul I
Categoria 9-10 ani
Frațiman Maria – locul III
Pintescu Iustin – locul II
Categoria 11-12 ani
Sandulean Rareș – locul I
Slalom paralel, categoria 7-8 ani
Moroșan Sara – locul III
Hinți Rareș – locul I
Categoria 9-10 ani
Frațiman Maria – locul III
Tcaciuc Rareș – locul I
Pintescu Iustin – locul III
Categoria 11-12 ani
Sandulean Rareș – locul I
Traseu aplicativ pe echipe – locul IV
Elevii coordonați de profesorul Ionel Nemeș au fost însoțiți și încurajați la competiția din județul Covasna de profesorul Vasile Moroșan, director al Clubului Copiilor Vatra Dornei, dar și de inimoșii părinți Pintescu Gheorghe, Tcaciuc Dan, Hinți Bogdan și nu în ultimul rând bunicii lui Rareș Săndulean. Următoarea etapă a Concursului Național de Schi Alpin pentru copii, Trofeul Gutâi, se va desfășura la mijlocul lunii februarie la Cavnic, județul Maramureș.
Lasă un răspuns