Sâmbătă, 14 mai 2016, la Slănic – Prahova, a avut loc Campionatul Național de Alergare Montană, ediția întâi, fiind un criteriu de selecție pentru reprezentativa României. La finalul competiției sportive, dorneanul Gabriel Bularda și-a adjudecat medalia de aur în proba de 8.000 de metri la categoria juniori I și II.
Sportivul dornean a trecut linia de finish cu un avans de patru minute față de oponentul clasat pe locul secund, Grigore Iacob de la Telecom Petrom Ploiești, și la cinci minute distanță de oponentul de pe locul al treilea, Liviu Murariu de la LPS Botoșani.
Cu acest rezultat, atletul legitimat la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei s-a calificat în trei competiții majore, și anume Campionatul Balcanic la Juniori I din Nova Zagora, Bulgaria, organizat pe 8 iunie, dar și la Challenge Mondial Juniori II, organizat în Cehia pe 25 iunie, și Campionatul European de Juniori I, găzduit la Arco, Italia pe 2 iulie.

În proba de 4.000 de metri, la junioare II, sportiva dorneancă Paula Alina Vîntu a reușit să termine cursa pe locul al patrulea, cu acest rezultat reușind să se califice la Challenge Mondial pentru Juniori II, organizat în Cehia pe 25 iunie.
„Sunt foarte încântat de prestația sportivilor mei în cadrul acestei competiții. Gabriel a câștigat proba de 8.000 de metri cu un avans foarte mare față de următorii doi sportivi care au prins podiumul. Sper să facem o figură frumoasă la cele trei competiții la care am reușit să ne calificăm și să ne întoarcem cu cât mai multe medalii acasă. Mulțumesc conducerii Primăriei Vatra Dornei pentru sprijinirea constantă a sportivilor dorneni”, a declarat antrenorul dornean, Cristian Prâsneac.
La Campionatul European de Alergare Montană la Juniori I, organizat pe 2 iulie, la Arco, în Italia, s-a calificat din oficiu și sportivul dornean Andrei Dorin Rusu.
Lasă un răspuns