Comuna Ciocăneşti, atestată documentar în anul 1400, într-un hrisov prin care se consemnează primirea muntelui Suhard de către domnitorul Alexandru cel Bun, a devenit celebră în lume după 1950, când au apărut primele case decorate cu modele populare, cunoscute sub denumirea de case „încondeiate”, fiindcă modelele respective se regăsesc şi pe ouăle cu adevărat încondeiate din această localitate. Prima casă „încondeiată” a fost cea a Leontinei Ţăran. În 1950, femeia s-a hotărât să-şi renoveze casa în care locuia, primită moştenire de la soacră, aşa că l-a tocmit pe Dumitru Tomoioagă, meşter cioplitor în lemn şi zugrav cunoscut în sat.
Aproape toate casele din Ciocăneşti sunt „încondeiate”
„Am lucrat mult cămăşi populare, ştergare, covoare. Împreună cu meşterul zidar Tomoioagă ne-am gândit să le facem şi pe casă, aşa că am ales şi am creat împreună modelul, apoi am făcut primul „pui” pe peretele casei. A fost mai greu până când Dumitru Tomoioagă a reuşit să găsească modul de a modela tencuiala, care era moale. Am văzut cum a ieşit, apoi l-am multiplicat până a ieşit brâul. Acum este casă muzeu, pentru că a fost prima casă încondeiată; se opresc turiştii să o vadă, mai ales după ce nişte domni de la Bucureşti mi-au pus la poartă un indicator. După ce am terminat de încondeiat casa, s-au apucat şi alţii să facă la fel, fiecare punând pe casă modelul pe care îl ţesea la stative. Aşa s-a ajuns ca de la un capăt la altul, în Ciocăneşti aproape toate casele să aibă motive populare pe ele. Şcoala, grădiniţa, muzeul, magazinele, chiar şi primăria sunt decorate cu motive specifice”, povesteşte Leontina Ţăran.
Femeia ne-a spus că greul decorării pereţilor începea după ce se usca motivul geometric sau floral făcut în relief, pentru că acesta trebuia pictat. Culorile erau cele specifice oului încondeiat de Ciocăneşti, galben, roşu şi negru, la care se mai adăuga verdele:
„Am pictat amândoi motivul popular pe care eu îl făceam cel mai des pe cămăşile ţărăneşti şi pe ouăle încondeiate. Când au văzut cum arată casa, oamenii s-au mirat, stăteau aici în drum şi se uitau cum am făcut casa. Ce am făcut noi a devenit foarte repede tradiţie, meşterul Tomoioagă abia mai reuşea să facă faţă, aşa că şi-a luat ucenici pe care i-a învăţat, iar aceştia duc tradiţia mai departe, pentru că i-au învăţat la rândul lor şi pe alţii şi tot aşa!”.
„Toată lumea este frumoasă în costum popular”
Pe lângă exteriorul casei, Leontina Ţăran se mândrea şi cu comoara din interior. Catrinţe, ii, ştergare, cuverturi, batiste, covoare, lăicere, perne, plapume, perdele, aproape toate făcute de mâna ei, iar celelalte moştenite de la mamă sau de la soacră. Ca un adevărat ghid, bătrâna ne povestea cum s-a măritat în 1942, la vârsta de 17 ani, şi, cu toate că era vreme de război, lada de zestre a fost plină. Şi-a urmat soţul şi astfel a ajuns în casa soacrei, unde şi-a pus în valoare talentul de a ţese şi a coase cămăşi populare.
După ce treci pragul casei, îţi prezintă cu mândrie două camere „cu zestre”, aranjate cu mâinile ei. Cămăşile populare, aşezate cu grijă în dulap, sunt scoase rând pe rând, fiecare fiind însoţită de o frumoasă poveste despre modul cum a fost lucrată sau despre amintirile de la baluri sau alte evenimente la care a fost purtat acel costum popular:
„Toată lumea este frumoasă în portul popular. Am o garderobă bogată cu costume populare, mi-a plăcut să fiu elegantă. Totul este lucrat de mâna mea, mi-a plăcut să lucrez, am lucrat foarte mult, toate sunt cusute cu fir, nu am nimic pictat. Am ţesut la război, aş mai ţese şi acum, dar acum nu mai am putere să apăs la pedale. Ciocăneştiul şi Maramureşul mi-au fost dragi pentru că aici s-au păstrat tradiţiile nealterate”, ne-a spus Leontina Ţăran, în timp ce ne arăta costumele populare, mirosind a levănţică.
Camera de zestre plină de poveşti
Camera de zestre este plină de dulăpioare, lăzi de zestre, un pat cu saltea din paie de ovăz, un cuier şi multe, multe poze, ştergare şi o icoană. Şi zecile de fotografii, numeroase dintre ele păstrate în rame vechi, sunt tot atâtea poveşti din viaţa Leontinei Ţăran. Prima poveste este cea despre însemnătatea familiei, despre respectul şi preţuirea pe care trebuie să le aibă soţii, iar fotografiile alături de soţ aduc lacrimi pe obrajii bătrânei. Îşi prezintă cu plăcere familia şi se bucură când ne spune, cu fotografiile în mână trimise de la mii de kilometri, despre întâlnirile cu turiştii străini.
Gheorghe Tomoioagă, fost primar al comunei până în 2012, nimeni altul decât fiul meşterului care în urmă cu mai bine de 60 de ani a realizat prima casă încondeiată, a decis ca primăria să le dea oamenilor, pe gratis, tot ce au nevoie pentru a picta casele.
„Comuna Ciocăneşti a fost reînfiinţată în anul 1992 din iniţiativa fostului primar Gheorghe Tomoioagă. Toţi localnicii care au dorit să îşi facă motive tradiţionale pe case au fost sprijiniţi de Consiliul Local cu materialele necesare. Ei primeau vopsele, materiale de construcţii, ciment. Foarte multe persoane au vrut să renunţe la aceste motive tradiţionale de pe case la renovarea acestora. Chiar dacă ei doreau să aibă o casă mai modernă, Consiliul Local a intervenit şi i-a sprijinit pe localnici cu materialele necesare. Chiar s-a dat o hotărâre de Consiliu Local prin care cine îşi face o casă nouă trebuie să respecte arhitectura locală şi să facă motive tradiţionale pe aceasta. Noi le spunem „puii” de pe case. Acum, posibilităţile bugetului local nu mai permit acest sprijin, dar tradiţia împodobirii caselor cu pui se menţine, este un brand al Ciocăneştilor, satul este un muzeu în aer liber şi oricine vine, vorbeşte în primul rând despre casele de aici” ne-a spus Marilena Niculiţă, muzeograf al Muzeului Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti.
Lasă un răspuns