Decât o școală, mai bine o ruină?
Directorul Vasile Panțiru, împreună cu studenții și cadrele didactice, încă mai speră că vor obține una dintre clădirile din strada Chilia, în concesiune, pe 49 de ani. Ideal ar fi să primească clădirea școlii nr. 3, clădire aflată și ea în stare de degradare, mai ales că în această școală nu se vor mai face ore, elevii (fiind reduși la număr) urmând a fi mutați la celelalte școli din oraș. Cursurile s-ar putea desfășura în condiții foarte bune, iar Consiliul Local îi poate impune lui Panțiru renovarea în întregime a școlii. Nu știm dacă aleșii Dornei îi vor cere lui Panțiru să “arate banii”, așa cum au făcut guvernanții cu “cacialmistul” Dan Diaconescu, deoarece acesta e conștient că se poate compromite definitiv, dacă spune că dispune de fonduri, însă realitatea să-l contrazică. E adevărat că, dacă va primi clădirea grădiniței, aflată aproape în ruină, efortul financiar pe care-l va face, ar putea duce cel mult la finalizarea lucrărilor, dar nu și la darea în funcțiune a școlii.
Accesarea de fonduri este posibilă, dar e de durată. Astfel, școala “Țara de Sus”, se va vedea implicată și în definitivarea lucrărilor, dar și la plata chiriei spaţiilor în care funcţionează în prezent, ceea ce le poate îngreuna situația financiară. În ciuda acestei situații, șefii instituției sunt dispuși la acest efort. Vom sta cu ochii pe acest caz, deoarece ar fi o premieră la noi în oraș, ca o instituție de învățământ particular, să activeze într-o clădire nouă. Oare ce-i oprește pe dorneni, să-l ajute pe un dornean de-al lor, să finalizeze o școală? Sau tocmai faptul că e dornean, e adevărata piedică în împlinirea acestui vis?
Prostia, singura cauză a accidentelor din Pasul Tihuța și Poiana Stampei
Când întreg orașul stațiune vuiește de sirene ale mașinilor poliției, salvării, Smurd-ului, dornenii știu că iar a avut loc un accident în Poiana Stampei sau în Pasul Tihuța. Accidentul din 6 august, în care șoferul unui microbuz a scăpat controlul volanului, spărgând parapetul din sensul opus, într-un moment în care ploua puternic în Pasul Tihuța, demonstrează inconștiența tuturor șoferilor care nu iau în calcul nici condițiile meteo, nici curbele extreme din munți. Doar un miracol sau un noroc suprem a făcut ca în acest accident să moară doar șoferul, restul pasagerilor scăpând cu viață. Vreo 2-3 dintre aceștia au fost transportați în stare foarte gravă la Bistrița, însă au șanse să supraviețuiască. Ploaie, viteză la coborâre, vizibilitate redusă, curbe extreme, toate acestea la un loc duc la inconștiență, sau mai bine zis, la prostie, de vreme ce asistăm la niște accidente cumplite în aceste două zone, Poiana Stampei și Pasul Tihuța.
Accidentele s-au înmulțit, de când a fost modernizat drumul DN17. Cel mai absurd accident a avut loc primăvara trecută, când, o femeie din Poiana Stampei a fost omorâtă în propria grădină, când un șofer a părăsit carosabilul, accidentând-o mortal pe femeia care-și aranja grădina din fața casei. Șoferii demonstrează un singur lucru, și anume că nu știu să-și controleze mașinile pe aceste porțiuni de drum, în care condițiile de trafic se schimbă pe măsură ce drumul ia/scade în altitudine. Din ce spun specialiștii, la peste 1.000 de metri, ploaia e diferită față de o ploaie în câmp deschis, poleiul, vântul, zăpada și gheața, toate acestea necesitând o prudență sporită. Da, numai să fie și… cap, din partea celor care țin un volan în mână.
Lasă un răspuns