Bilanţul unui mandat ratat

Despre Gheorghe Flutur, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, se spune că a transformat radical Gura Humorului, punându-l pe harta turistică a ţării. Dornenii o spun şi apreciativ, dar şi cu regret, întrebându-se “de ce n-am avut şi noi un Flutur al nostru”, adică un dornean care să ajungă în fruntea judeţului sau în structurile puterii centrale de la Bucureşti şi care să schimbe radical faţa municipiului.

N-a fost să fie, deşi dornenii le-au dat votul celor trei preşedinţi care au condus judeţul: Gavril Mârza, Gheorghe Flutur şi Cătălin Nechifor. Regretatul Gheorghe Vezeteu avea o vorbă: “o să mă mai duc la vot numai când o să aibă un dornean şansa s-ajungă preşedinte de Consiliu Judeţean”. Dacă ar fi să ne luăm după vorbe, sau mai bine zis declaraţii politice, încă mai avem un astfel de om, dornean din naştere, care a ajuns în fruntea judeţului şi care mai e încă pentru câteva luni preşedinte, dar care n-a făcut din oraşul în care s-a născut ce-a făcut Flutur pentru Gura Humorului.

De ce?

La întrebarea “de ce n-a făcut Nechifor mai mult pentru Dorna?”, mulţi dintre cei care i-au fost apropiaţi ne-au răspuns: “pentru că n-are anvergură”, “pentru că nu e capabil să ducă proiecte majore la capăt”, “pentru că în regimul lui Ponta, regim în care baronii judeţeni ai PSD îl conduceau pe prim-ministru, pe Nechifor nu-l băga nimeni în seamă”, “pentru că nu s-a aşteptat să câştige preşedinţia Consiliului Județean şi pentru că nu era pregătit pentru asta”.

Sunt multe alte replici pe care le-am primit de-a lungul celor 4 ani de mandat pe care şi-i încheie domnul Nechifor nu peste mult timp şi nu am găsit măcar una în care amestecul de dezamăgire şi neputinţă să nu-l vizeze. Preşedinţii enumeraţi mai sus aveau datoria de a transforma în bine întreg judeţul, să dezvolte unitar fiecare localitate în parte, însă dacă “algoritmul de partid” îi împiedica, în cele 6 mandate trecute de la Revoluţie încoace, Dorna, Câmpulungul, Humorul, Rădăuţiul, Fălticeniul şi Suceava ar fi putut să aibă strălucirea meritată. Mandatul şi municipiul, pe rând fiecare, dacă nu eşti în stare să le dezvolţi concomitent.

Scuze şi justificări

Fandoseala de care vom avea parte în perioada următoare din partea scuzacilor propagandişti ai lui Nechifor va provoca greţuri multora. Dacă am fi în chinurile facerii, iar la final am avea parte de un oraş luminos, care să fi justificat încrederea şi aşteptările noastre, atunci le-am mai accepta. Însă atâta timp cât după 4 ani, “măreţile realizări” se reduc la un proiect ce vizează doar asfaltarea unor străzi şi o şcoală care a fost finalizată cu bani de la fondul de rezervă a judeţului (adică tot din banii noştri), atunci cu siguranţă se vor întreba şi mai mulţi de ce n-au dat dornenii curs propunerii subsemnatului din urmă cu 8 ani, şi anume aceea de a face un referendum local pentru a trece la Bistriţa?

catalin_nechifor

fotografie via radiotop.ro

Gheorghe Flutur şi-a justificat mandatul faţă de dorneni prin susţinerea proiectului “Reabilitare a infrastructurii turistice + pârtia Veveriţa”, iar Cătălin Nechifor ne tot spune că a obţinut de la ministrul Liviu Dragnea o finanţare pentru 15 străzi. Pentru corectitudine, amintim că ambii au dat ajutoare de urgenţă (din banii judeţului) pentru situaţii de criză, datorate managementului defectuos al centralei termice. Cam atât! În rest? Cât mai multe “pampuşte” mâncate la sărbătorile comunelor, declaraţii de tipul “vom face”, glumiţe şi hăhăieli, în special din partea membrilor de partid, care mai de care mai performanţi în a se gudura pe lângă domnul preşedinte, senatori şi deputaţi sau mari ştabi politici din capitală.

Dezastru pe aproape toate planurile

Cum e să dai ochii cu dornenii, când gazul metan promis nu a ajuns, proiectul fiind încremenit în Pojorâta? Și mai ales când în urmă cu un an şi jumătate declarai entuziast că “vine gazul”. Cum e să-ţi iasă câmpulungenii în stradă pentru că s-au îngropat milioane de euro într-o pârtie şi pentru că nu eşti capabil să mai aduci şi restul de bani ca s-o finalizezi? Dar cel mai grav, cum e să continui un proiect de 60 de milioane de euro, care viza nici mai mult nici mai puţin decât o groapă de gunoi în Pasul Mestecăniş, şi să ţi se blocheze printr-o sentinţă judecătorească definitivă?

Și cum va fi oare să returnăm toţi aceşti bani, din banii sucevenilor? Aeroportul din Suceava? Asta e marea realizare dintr-un întreg mandat? Zeci de milioane de euro cheltuiţi pe modernizarea unui aeroport care are toate şansele să nu se ridice la aşteptările liderului de la Suceava. Și când te gândeşti că toţi aceşti bani ar fi rezolvat ofurile dornenilor şi ale câmpulungenilor, îţi vine într-adevăr, aşa cum spunea domnul Vezeteu, să-ţi anulezi votul pentru Consiliul Judeţean. Întâi dezvolţi principalele oraşe turistice, apoi bagi bani cu nemiluita într-un aeroport.

Degeaba ai aeroport, dacă infrastructura intrajudeţeană şi dezvoltarea oraşelor lasă de dorit. Dacă judeţul a fost între timp limitat între municipiul Suceava şi Gura Humorului, poate ar trebui să aflăm şi noi acest lucru. Poate refacem vechiul “raion” Câmpulung – Dorna şi începem să ne descurcăm cum vom putea, dar vom scăpa măcar în felul acesta de promisiuni neonorate şi de aşteptări deşarte.

“Băiatul bun”

Eu unul nu am fost intimidat câtuşi de puţin de stilul de a conduce al lui Gheorghe Flutur. L-am atacat în ziar de fiecare dată când o lua razna, iar reîntâlnirile cu domnia sa nu-mi produceau niciun frison. Se pare că altora le producea de vreme ce imaginea de “băiat bun”, “om de treabă”, de “gaşcă” chiar, pe care a lăsat-o Nechifor la începutul mandatului i-a câştigat pe mulţi. Trimis pentru un mandat în Parlamentul European de către Gheorghe Mârza, mulţi au sperat că vor avea parte de altceva.

Gata cu politica de tip “tătuca”, liderul autoritar care ştie mai bine decât oricine cum trebuie făcut sau când trebuie făcut. Am avut parte într-adevăr de un alt comportament politic, care nu a mai produs teamă, însă finalitatea a fost aceeaşi. Iar eterna scuză conform căreia “conjunctura politică n-a fost favorabilă” nu ţine, deoarece “dorneanul” autoproclamat Cătălin Nechifor a făcut parte dintr-o gaşcă politică la fel de solidă ca cea din perioada lui Adrian Năstase. Și atunci, ori priorităţile au fost altele, ori nu te-a băgat nimeni în seamă? Poate amândouă la un loc.

Ce-ar putea aduce un nou mandat?

Iată o întrebare pe care şi-o pun din ce în ce mai mulţi dorneni, şi nu numai, în legătură cu un nou mandat al actualului preşedinte de Consiliu Judeţean. Până în momentul de faţă, apariţiile la diverse întruniri locale, de partid sau “de lucru” nu au creionat niciun fel de proiecte zonale sau de ansamblu pentru judeţul Suceava. Cu atât mai puţin pentru micul nostru municipiu, uitat de “lumea bună de la centru”.

Și atunci, stăm şi ne întrebăm în continuare cum vor fi folosite voturile noastre într-un nou proiect de 4 ani? Scenariul se repetă la nesfârşit de peste 26 de ani, când suntem invitaţi la urne pentru aşa-zise proiecte de dezvoltare, pe care nu le mai găsim transpuse niciodată în realitate. Dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât domnul Nechifor face parte din generaţia tânără, de la care toată lumea a aşteptat şi încă mai aşteaptă, atât o schimbare de atitudine, cât şi de mentalitate.

5 comentarii publicate:

  1. Doru Populi

    PERFECT ADEVĂRTAT! Dornenii au fost mereu bătaia de joc a majoritatii indivizilor promovaţi în Parlament şi la judeţ.

  2. Cremenitchi Constantin

    Foarte adevarat dar dorneni i-si merita putin soarta. Am fost tot timpul un oras puternic din toate punctele de vedere, financiar, cultural sportiv dar nu am putut sa ne mentinem pe latura de plutire pentru ca oameni in ghilimele ajunsi la conducere au uitat de unde au plecat si unde au baut un lapte sanatos. Sint mandru ca sint DORNEAN dar nu pot sa vad cum unii cu putere si-au batut joc de un oras, poate de profesorii care l-au invatat ceva dar cu siguranta nu sa fure cum au facut toti secretarii de la judet sau primarii orasului. Sa mai sustinem hotii care au ajuns prin parlament si acum se intorc cu coada intre picioare si vor sa mai mulga dintr-un oras imbatranit. Salvati orasul Vatra Dornei !!!!! Poate se mai poate face ceva. Sa oferim parintilor nostrii o batrinete frumoasa cum sau muncit saracii sa ne ofere noua o copilarie frumoasa, nu sa traiasca in frig ca „unii „potenti si-au tras caldura la case private sau arde becul de iluminat public in fata curtii. Face-ti ceva si resuscitati orasul pina nu e prea tarziu

  3. Gelu V

    Soluţia e una: CĂSCAŢI OCHII LA VOT ŞI DAŢI-LE PESTE BOT! Cei aleşi care se vede că au făcut ceva pentru oraş şi vor să mai facă – merită votaţi în continuare. Cei care ne-au luat votul şi s-au şters pe la buci cu promisiunile făcute, merită în acel loc un şut puternic, care să-i propulseze până-n prispa mămăicii.

  4. Doru Populi

    Mamăăăă ce candidaţi avem la Primărieeeeeee : un jucător de miuţă, un chelner, un gigolo, un navetist pe la trei partide şi un fost securist – până acum. Ar mai trebui un răspopit, unul cu orientare sexuală incertă şi un cămătar interlop. Decât ăştia, mai bine merg pe mâna lui Boncheş încă trei mandate, măcar el a scos Primăria din datoriile lăsate de Moraru şi a făcut câteva lucruri bune pentru oraşul ăsta, în limita puterilor sale – chiar îl apreciez pentru asta. Unul ca Vasile Deac nu se mai naşte…veci!

  5. dacicuslibertus

    Citez de pe Gandul un postac pe care il gasiti in josul linkului. Sunt de acord cu Gelu V: banii mai mult pleaca decat vin. Dupa cum merg lucrurile, se pare ca se va inchide robinetul imediat.

    Gogu pe 13.03.2016 la 13:44

    „Nu se vede mare lucru la portofele pentru ca politicienii fura banii pe rupte. Cu milioanele de euro, asa cum senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur, a ascuns milioane intr-un cont din Elvetia la banca Hypovereistbank, fara sa declare. Asta din salariul lui de bugetar, ca privat n-a fost niciodata.

    http://www.gandul.info/stiri/o-analiza-rece-dezvaluie-o-realitate-paradoxala-de-ce-ramane-romania-o-insula-de-saracie-avand-una-din-cele-mai-mari-cresteri-economice-din-ue-15102621?ref=yfp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *