Din timpuri trecute: aurul aluvionar din Bistrița Aurie

La începuturile istoriei utilizării sale, aurul extras de om provenea din depozite aluviale, adică din zăcăminte secundare. Unul din motivele acestei exploatări a fost culoarea atrăgătoare și luciul caracteristic aurului. Un alt motiv a fost faptul că în zăcămintele aluvionare aurul atinge, în general, concentrații mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesul de dezagregare, transport și eroziune, la care se adaugă greutatea specifică și stabilitatea chimică ridicată, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor.

Aluviunile recente sau fosile din România au reprezentat o sursă importantă de aur pentru locuitorii din preajma acestor râuri, (Olt, Arieș, Bistrița Aurie) dar și pe afluenții lor. Datorită culorii lui atrăgătoare, aurul s-a extras, la început prin simpla colectare din aluviunile râurilor sau prin spălarea și concentrarea aluviunilor cu ajutorul unor unelte simple ingenios confecționate de cei interesați.

Ca să oferim cititorilor informații reale despre acest metal prețios atât de căutat și modul de exploatare din Bistrița Aurie am apelat la „Analele Bucovinei”, publicație bianuală a Institutului „Bucovina” din Rădăuți. Într-un număr de anul trecut, mai precis numărul 2 din 2014 apărut la Editura Academiei Române, domnul Ovidiu Bâtă, cercetător în cadrul Institutului „Bucovina” din Rădăuți ne prezintă amănunte și date precise despre Bistrița Aurie și aurul din aluviunile ei. Eu voi încerca în continuare să prezint un rezumat al acestui interesant studiu realizat de harnicul cercetător bucovinean, Ovidiu Bâtă.

Elemente de hidrografie

Râul Bistrița ia naștere prin unirea a două pâraie, Putreda și Bistricioara, care își trag izvoarele din creasta înaltă a Munților Rodnei. Ca obârșie a Bistriței este considerat pârâul Bistricioara, deși valea Putreda, care este, de fapt, o continuare directă spre amonte a văii Bistrița, are debit și lungime mai mare decât Bistricioara.

Admitând aceasta, se poate preciza că Bistrița își are izvorul în locul Izvorul/Iezerul Bistriței (1650m), situat în căldarea glacială de sub Vf. Gărgălau. După ce se strecoară printre Munții Tomnatic și Bârjaba, cursul superior al Bistriței, în amonte de confluența cu râul Dorna de la Vatra Dornei, se numește Bistrița Aurie.

Bistrița intră pe teritoriul Bucovinei abia după confluența cu pârâul Țibău (Cibău) în apropierea comunei Cârlibaba și până la confluența cu pârâul Diaca (Deaca), în aval de Cârlibaba, constituia hotarul dintre Bucovina și Transilvania. Râul Bistrița Aurie străbătea pe o distanță de 62 km, părțile cele mai muntoase ale Bucovinei.

Afluenții Bistriței Aurii până la confluența cu pârâul Dorna de la Vatra Dornei, sunt: Jurescu, Bretila, Tibău (forma hotarul spre Ungaria), Cârlibaba, Afinetu, Valea Stânei, Andronic, Botoș, Gropăria, Oița, Brezuța, Puciosu, FIeru, Argestru; pe dreapta – Putreda, Tomnatecu Mare, Tomnatecu Mic, Bila, Lala, Rotunda, Izvoru Șes, Zacla, Rusaia, Măgura, Fundoaia, Stânișoara, Valea Bâtcii, Gândac, Diaca (forma hotarul spre Transilvania), Humor, Scoruș, Pârâu Rece, Suhărzelu Mic, Suhârzelu Mare, Tisa, Ciotina, Haju.

Unii dintre acești afluenți drenează zone cu mineralizații cunoscute, mai mult sau mai puțin importante din punct de vedere economic. Astfel, pârâul Țibău, care izvorăște de sub muntele Fântâna Stancului (1724m) avea pe cât se pare, legătură cu vreun gisement geologic aurifer, nisipul său aducând într-adevăr în unele perioade mici cantități de aur. Pe malurile Țibăului se și aflau încă din secolul trecut (al XIX-lea) un rest de colonie de aurari țigani.

Urmele spălării aurului din aluviuni, numeroase gropi și movile mari, apar pe treptele de luncă ale Bistriței Aurii de sub muntele Fluturica (1345m) precum și la Valea Stânii. Hidronimul Bistrița Aurie se datorează prezenței aurului în aluviunile sale și certifică, alături de numeroase mențiuni documentare, faptul că extragerea aurului aluvionar a constituit ocupația unor locuitori din zona Cârlibaba-Iacobeni în perioada austriacă a Bucovinei.

Scurt istoric al căutătorilor de aur

Căutătorii de aur de pe Bistrița Aurie nu sunt o legendă, ci o realitate, practica obținerii aurului din aluviunile râurilor fiind foarte vechi. La anexarea Bucovinei de către Casa de Habsburg, pe valea Bistriței Aurii în amonte de Cârlibaba și mai ales la gurile afluenților: Valea Stânei, Puciosu, Argestru, se găseau numeroase sălașe ale spălătorilor de aur. Alături de fier, mangan, cupru, argint, sare, una dintre bogățiile minerale ale Bucovinei care a atras atenția autorităților imperiale austriece încă de la anexare a fost și aurul.

Primul guvernator militar al Bucovinei, generalul Gabriel Spleny von Mihaldy, a amintit în raportul său despre districtul bucovinean din anul 1775 că zona montană înaltă deschide „speranța unor mine de aur, de argint și de plumb” și merită să fie cercetată de comisii și, în cazul unor rezultate favorabile, să se înființeze și în Bucovina un „departament special de montanisticis”.

El motiva aceasta prin faptul că pâraiele de munte, îndeosebi, Bistrița Aurie, care „duce cu sine grăunțe de aur printre cele de nisip și poartă numele de aurie”, probele care i-au fost prezentate le-a trimis la Baia Mare pentru analiză iar aceasta a confirmat prezența argintului, plumbului iar Consilierul Aulic a menționat și prezența aurului în unele probe.

Într-un memoriu adresat Consiliului Aulic de la Viena, alt guvernator al Bucovinei, Karl Freiherr von Entzenberg scria:”Bistrița Aurie, care curge închisă între masivi muntoși înalți pe o distanță de 8 mile, dă aur prin intermediul spălării, prin urmare acești masivi muntoși se poate să conțină aur în parte.” Faptul că „Bucovina nu-i chiar săracă nici în minerale; la Iacobeni sunt mine productive de fier și la Cârlibaba în muntele Fluturica, mine de plumb, râul Bistrița duce nisip cu aur” a fost consemnat și de Ioan Budai-Deleanu, consilier pe lângă guvernul din Lemberg (Lvov). De asemenea, Teofil Bendela, rectorul Seminarului Episcopal din Cernăuți scria, în anul 1845, că munții din Bucovina sunt bogați în minerale și că Bistrița Aurie transportă nisip aurifer.

Sistemul exploatării aurului prin spălare reintrodus în timpul Administrației Militare în Bucovina, a fost continuat și după anul 1786. În timpul călătoriilor făcute în Bucovina spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în anii 1788-1789, Balthasar Hacquet, medic și naturalist francez stabilit în Austria, a consemnat în notele sale de călătorie de alt fel deosebit de minuțioase despre „fabuloasa afacere a zlătăriei”(exploatarea aurului prin spălare).

Hacquet, a găsit în plină funcționare spălătorii de aur pe râul Bistrița: „În acest râu, anume Bistrița Aurie, se spală aur câteva mile mai jos și mai departe în sus, către munții înalți. Când am cutreierat atunci țara, toți țiganii care se ocupau cu așa ceva dispăruseră. Dar pe râu mai sus, am găsit o familie care se ocupa cu aceasta.”

Localnicii știau să găsească nisipul aurifer, prezența unor porțiuni ale malurilor colorate în roșu datorită oxizilor de fier constituia un indicator al zonelor favorabile acumulării aurului în aluviuni. Aceste zone, late de câteva picioare, erau speranța spălătorilor de aur. Descrieri amănunțite ale metodei utilizate pentru extragerea aurului din aluviunile Bistriței Aurii au fost prezentate de B. Hacquet, P.S. Aurelian, E. Grigorovitza etc.

De-a lungul timpului, modul de exploatare a aluviunilor aurifere a fost extrem de simplu. Uneltele necesare, ieftine și eficiente, erau confecționate de cei care le utilizau: o scândură din lemn de plop, salcie sau alt lemn, lungă de circa 4 m, lată de 50 de cm., cu crestături transversale, o lopată și o covată (albie) de spălat. Pe scândura înclinată le circa 20 de grade se puneau aluviunile luate de pe malul râului. Părțile grosiere (pietrele mai mari și pietrișul) se îndepărtau manual. Aluviunile mărunte erau antrenate de apa turnată deasupra iar fragmentele mici de metal greu se opreau în crestăturile scăndurii de spălat.

Materialul depus în crestături, aur și sedimente fine, era trecut în covată (albia) de spălat sau de siguranță în șaitroc (vas de lemn șlefuit) și se spăla mai departe scurgându-se apa tulbure până ce rămâneau numai fragmentele mici de aur curat. În continuare, aurul sub formă de pulbere se amesteca împreună cu mercurul până ce acesta lega aurul în granule mici, care apoi se puneau într-o bucată de pânză. Se strângea pânza în mâini până se elimina mercurul, iar după aceea se punea ceea ce a rămas într-un vas de ceramică, ce se introducea în foc și era lăsat până se topea aurul. În urma acestei operațiuni, numită alămuirea aurului, rămânea aurul pur, care se preda fiscului.

Marele savant Hacquet considera activitatea de spălare a aurului de la Ciocănești spre Maramureș, respectiv la Vatra Dornei, Tarnița și Holda ca având centrul întregului spălat al aurului în acest râu la Vatra Dornei. Aurul obținut de pe Bistrița Aurie prin spălare era vândut la Solca și la Iacobeni. Un preț mai bun obțineau dacă îl vindeau la Administrația minelor din Rodna. Activitatea de exploatare a aurului prin spălare între Cârlibaba și Vatra Dornei, a dăinuit până la jumătatea secolului al XIX-lea, când a devenit nerentabil.