An de an, jumătatea lunii decembrie reprezintă ceva special pentru societatea dorneană, dar mai ales pentru breasla pedagogică, deoarece dacă ar mai fi trăit profesoara Elena Șimon ar fi împlinit, în acest an, la 14 decembrie, vârsta de 65 de ani, iar în următoarea zi, pe 15 decembrie, profesorul Mihai Jora ar fi ajuns la frumoasa vârstă de 75 de ani.
Din păcate, implacabilul destin s-a dovedit a fi unul crud cu acești doi oameni deosebiți, personalități ale orașului, ducându-i mult prea repede în lumea amintirilor. Dacă trecerea efemeră prin această lume a celor doi foști dascăli s-ar fi prelungit până în ziua de astăzi, domniile lor ar fi ajuns la vârste jubiliare, iar noi, dornenii, am fi avut motive suplimentare să îi omagiem, dar, din păcate, nu ne-au rămas decât amintirile. Întorcându-ne în timp, precizăm că cei doi foști slujitori ai catedrei dornene au fost, prin excelență, dascăli cu vocație și pe unde au trecut au sfințit locul.
În mod natural, au fost oamenii potriviți la locurile potrivite, impunând prin stilul de predare și comportamentul lor la catedră, dar și în afara școlii, un autentic respect din partea elevilor, colegilor, părinților, dar și al societății dornene. În timpul orelor de curs au avut o atitudine echilibrată, fiind calmi, dar fermi, în relația cu elevii, dar și exigenți, în limitele normalității, atunci când venea vremea examinării. Altfel spus, acești profesori nu le-au arătat elevilor, metaforic vorbind, nici bucățica de zahăr, nici biciul, ci au căutat în permanență să îi facă să înțeleagă rostul trecerii lor prin școală și să valorifice acești ani cu maximă înțelepciune, căci pe băncile școlii se decide viitorul individului.
Avem deplina convingere că niciun om de bună credință, care a avut șansa de a fi elevul vreunuia dintre cei doi profesori, nu poate să spună lucruri negative despre fostul mentor și să aibă conștiința împăcată că a spus adevărul. Nu vrem să credeți că îi divizăm pe aceștia și să îi tratăm ca și cum ar fi fost perfecți, negreșind vreodată nici pe plan profesional, nici extraprofesional.
Departe de noi gândul ăsta! Dar punându-le în balanță calitățile și defectele și privindu-le personalitățile, concluziile nu pot fi decât pozitive. Referindu-ne la activitatea profesională a profesorului Mihai Jora trebuie evidențiat faptul că nu s-a limitat doar la transmiterea cunoștințelor muzicale de la catedră deoarece dumnealui a fost, pentru o perioadă de timp, principalul animator al activității corale la Vatra Dornei, domnia sa înființând și conducând coruri școlare, cum era firesc, dar și extrașcolare, care implică prezența unor oameni maturi, de profesii diferite.
În ceea ce o privește pe Elena Șimon, ea și-a îndrumat elevii să cunoască tainele scrisului, motivându-i să participe cu lucrări proprii la concursuri, sub îndrumarea ei având loc lansarea unui volum colectiv. Consider că am prezentat argumente suficiente în favoarea ideii că amprentele profesionale lăsate de Mihai Jora sunt profunde și de netăgăduit, iar înființarea unui cor școlar sau municipal, care să îi poarte numele, ar fi o dovadă suplimentară de recunoaștere a meritelor sale.
De câțiva ani încoace, personalitatea Elenei Șimon este omagiată în fiecare an, la Vatra Dornei, prin desfășurarea concursului școlar de Limba și Literatura Română care îi poartă numele, iar noi nu putem decât să salutăm această inițiativă sperând că va avea continuitate mulți ani de aici înainte.
Activitatea corală pe care am propus-o și concursul de Limba și Literatura Română la care ne-am referit reprezintă doar două modalități concrete de omagiere a unor oameni care, în mod natural, au demonstrat că n-au trecut degeaba prin această lume, fiind o modalitate de a descoperi, încuraja și șlefui autenticele talente muzicale sau literare.
Odihnă veșnică, Elvira, și Dumnezeu să te ierte! Vei rămâne mereu în amintirea noastră!