In memoriam: Gheorghe Buzilă

Gheorghe Buzilă a fost un om despre care se poate spune că și-a trăit întreaga viață sub semnul bunului-simț. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om cu atâta răbdare, cu atâta grijă în a-și alege cuvintele, ca nu cumva să supere sau să jignească pe cineva.

Dacă s-a născut cu această calitate, cu siguranță s-a îngrijit să și-o cultive, și asta deoarece prin meseria pe care a avut-o a lucrat cu oamenii, a fost consilier local, iar mai nou, consilier personal al primarului. Am spus-o de nenumărate ori că “Gică Buzilă e GPS-ul rețelelor de apă și de canal din oraș”, iar după ce nu va mai fi, o să bâjbâim după ele.

Necazul e că până în acest mandat, nimeni nu a știut să-i pună în valoare experiența. Pe principiul “mai bine mai târziu decât niciodată”, Gheorghe Buzilă a avut mână liberă de la actuala echipă administrativă, reușind să reabiliteze cele mai reprezentative izvoare ale orașului: Bizum și Sentinela. Puțini știu câtă satisfacție i-au putut aduce aceste realizări, compensând pe undeva lupta pe care o dădea cu boala de care suferea.

Am să-i mulțumesc toată viața soției dumnealui, pentru faptul că în Ajunul Crăciunului, m-a abordat pe stradă și m-a dus la capul patului în care se odihnea nea Gică. Mi-a povestit despre ce a reușit să facă cu izvoarele; mi-a spus că apa de la “Sentinela” încă nu se poate bea, dar că știe ce trebuie făcut; că trebuie să facem în primăvară un interviu, în care să filmăm bazinele și conductele construite de austrieci în urmă cu peste 100 de ani, bazine care nu au nicio depunere.

I-a lăudat pe cei din administrație, etc. Era la fel de luminos cum a fost toată viața. Același zâmbet plăcut, același pozitivism, aceeași omenie lipsită de ranchiună, de patimă, de frustrări. Deși ar fi avut motive să aibă sentimente ostile față de unii, supărările și le-a păstrat pentru sine, mascându-le numai el știe cum. A avut neșansa să pice într-un “război” care nu era al lui, iar ușor nu i-a fost să rămână echidistant, să salveze firma, precum și locurile de muncă ale oamenilor.

A avut darul blândeții și al modestiei. Mă corecta de fiecare dată când îl numeam dom’ inginer, spunând că el e tehnician. Și asta spune multe despre un om, într-o țară în care mulți își arogă sau cumpără titluri. Gică Buzilă face parte din generația maiștrilor și tehnicienilor de la care inginerii furau meserie. Un om valoros nu mai e printre noi decât la nivelul amintirilor. Dumnezeu să-l odihnească!