Moștenirea lui Eudoxiu Hurmuzachi lăsată Bucovinei

La peste 200 de ani de la nașterea sa, se cuvine să ne amintim de Eudoxiu Hurmuzachi (1812-1874) reprezentant de seamă al unei nobile familii de boieri români din Bucovina. Alături de frații săi și alți patrioți bucovineni, a înțeles să se pună în slujba ideii renașterii naționale în Bucovina cea înstrăinată. Teoriticienii consideră că, în Europa Centrală și de Est, naționalismul a evoluat în „trei stadii în procesul de creare a comunităților originale”. Familia Hurmuzachi s-a aflat, cu certitudine, în etapele a doua și a treia ale acestui proces, ce îi cuprindea și pe românii bucovineni, alături de celelalte etnii ale Bucovinei care au dezvoltat naționalismele lor și proiecțiile statale proprii.

După ce a urmat cursurile liceale la Cernăuți, între anii 1824 și 1830, timp în care a fost apreciat de profesorii săi cu calificative maxime („primus inter eminentes” și „primo praemio donatus”), Eudoxiu Hurmuzachi a urmat Facultatea de Drept de la Viena, între anii 1830 și 1835. Aici tânărul bucovinean a fost atras de ideile romantismului și ale revoluției, care anunțau apropiatul sfârșit al „vechiului regim” și în Europa Centrală și de Est. După terminarea studiilor universitare s-a dedicat cercetărilor în arhivele vieneze. Evenimentele revoluționare de la 1848 l-au găsit pe Eudoxiu Hurmuzachi în Viena. Implicându-se în acestea, pentru o scurtă perioadă de timp a făcut parte din garda națională din Viena, după care se întoarce la Cernăuți.

Ideea Unirii tuturor românilor din imperiu într-o singură entitate statală, autonomă, susținută de frații Hurmuzachi a fost întâmpinată cu rezerve de către unii dintre boierii bucovineni, dar și de către adversarii ideii. De altfel, nici autoritățile austriece nu erau interesate să susțină acest proiect românesc și, la 10 martie 1849, au respins cererea constituirii unui Ducat românesc. La 4 martie 1849, în Constituția Imperială, Bucovina obținea statutul de țară de coroană (LAND), dar pentru aplicarea căruia a trebuit să treacă mai bine de un deceniu.

Revenit în Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi a contribuit efectiv la redactarea Petiției Țării, tipărită la Viena în 1848. În susținerea Independenței Bucovinei, sau mai bine zis a autonomiei acesteia, Eudoxiu Hurmuzachi s-a aflat alături de deputații M. Ciupercovici și M. Bodnar și împotriva grupării progalițiene (compusă din V. Murgoci, I. Dolenciuc, V. Cârste și Gh. Timiș). La 20 ianuarie 1849 a fost alături, la Olmutz, de Iordachi Vasilco, AL. Goian, M. Zotta, Iacob Miculi, Cristof Petrovici, Ion Calinciuc, C. Popovici, N. Hacman, M. Bodnar, Anton Kral și episcopul Eugen Hacman, în delegația care i-a înmânat împăratului Prememoriul la Petiția Țării Bucovina din anul 1848.

În urma acestor eforturi, în ședința din 28 februarie 1849, comisia însărcinată cu alcătuirea unei noi constituții a hotărât acordarea statutului de provincie autonomă, pentru Bucovina. Această victorie se datora și sprijinului pe care Eudoxiu Hurmuzachi l-a obținut de la Anton Schmerling, ministru de stat, de la Alexandru Bach ,ministru de interne și de la alți demnitari vienezi ai vremii.

În familia Hurmuzachi (la Cernauca sau la Cernăuți) au poposit mulți dintre fruntașii pașoptiști care s-au refugiat în Bucovina, între care au fost: Vasile și Iancu Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, A.I. Cuza, C. Negri, G. Sion, A. Moruzzi, Alecu Russo, frații Golești, frații Rosseti, Timotei Cipariu, G. Barițiu, Iacob Bologa. La 15 august 1848, la Cernăuți, sau la Cernauca după alți istorici, au fost scrise de către M. Kogălniceanu „Dorințele Partidei Naționale în Moldova”, apreciat astăzi ca fiind unul dintre cele mai cuprinzătoare programe ale revoluției române de la 1848-1849.

După 1850, Eudoxiu Hurmuzachi a participat, la solicitarea autorităților austriece, la traducerea în limba română a legilor imperiale, a Codului Civil și Penal și a făcut parte din comisia pentru elaborarea unui lexicon de termeni juridici românești pentru Bucovina și din comisia pentru revizuirea și completarea cărților didactice românești. În epocă și după aceea, de o mare simpatie și reputație s-a bucurat Eudoxiu Hurmuzachi pentru activitatea de apărare a drepturilor țăranilor din Ocolul Câmpulungului. Deși, la 9 august 1848 și 7 septembrie 1848, au fost emise două patente imperiale prin care se desființau obligațiile de natură feudală și cei mai săraci dintre țăranii din Bucovina au fost împroprietăriți cu 80.000 ha de pământ, țăranii din Ocolul Câmpulungului-Bucovina erau în continuare nedreptățiți.

Ca unul care cunoștea din documente procedeele austriecilor, de mutare a bornelor de hotar în anii ocupației imperiale, Eudoxiu Hurmuzachi a fost cel care i-a sprijinit pe țăranii bucovineni și a scris memoriul „Strigătul după ajutor al comunelor aparținând ocolului Câmpulung Moldovenesc din Bucovina”. În urma acestui memoriu și cu susținerea deputatului M. Ciupercovici și a țăranului Ilie Niculiță, care „și-au asumat răspunderea pentru veridicitatea informațiilor”, împăratul Franz Iozef a dispus înființarea unei comisii mixte. Aceasta a funcționat între 1863 și 1872 și a dus la împlinirea parțială a revendicărilor țăranilor.

Atunci au fost retrocedate 37954 jugăre și 954 stânjeni pătrați din pământul revendicat. Urmare a acestui fapt, Domeniul Cameral Câmpulung a fost desființat și în amintirea acestui moment locuitorii acestei zone au ridicat o movilă pe care au numit-o „movila lui Hurmuzachi”. Pentru că i-a reprezentat cu succes, în procesele cu statul austriac, locuitorii din Câmpulung i-au purtat respect și l-au ales, în 1861, reprezentant în Dieta Bucovinei și în Camera Deputaților a Consiliului Imperial. La 6 aprilie 1861, la prima sesiune a Dietei Bucovinei a participat și Eudoxiu Hurmuzachi în care acesta a cerut ca să se voteze cu regulament al Dietei pentru că: „libertatea fără ordine duce la anarhie, iar ordinea fără libertate duce la despotism”.

În timpul cât E. Hacman a fost primul președinte al Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi a fost vicecăpitan al Țării și din 1863, a urmat ca președinte al Dietei și căpitan al Țării, până la moartea sa în 1874. Pentru meritele deosobite pe care le-a avut în susținerea țării și ca membru al nobilimii din Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi a primit titlul de baron din partea împăratului Franz Iozef, iar orașele Cernăuți și Câmpulung l-au ales cetățean de onoare, iar la 2 august 1872 a fost ales membru în Societatea Academică Română. Eudoxiu Hurmuzachi a fost preocupat nu numai de cercetarea arhivelor, pentru descoperirea informațiilor istorice relevante, activitate căreia i-a dedicat pasiunea și marile sale eforturi intelectuale și materiale. Din arhivele vieneze, a copiat 5998 de documente cuprinse, după D. A. Sturdza, în 12 volume, cu 15 tomuri.

Această activitate deosebit de laborioasă a desfășurat-o între anii 1846 și 1858, cu unele întreruperi. Pe baza informațiilor istorice deosebit de importante obținute din aceste studii, a scris „Fragmente de istorie”, lucrare în limba germană însă pe care nu a reușit să o termine. Academia Română a publicat aceste „Fragmente de Istorie” în cinci tomuri, între anii 1878 și 1886 (și un tom cu o traducere în limba română în 1879). Acestea, împreună cu cele 8 tomuri, în 11 volume, cu documente istorice externe, au alcătuit „Colecția Hurmuzachi”, azi cu 44 de volume, care reprezintă una dintre cele mai importante contribuții științifice ale vremii, pentru determinarea mersului spre progres și modernizare al românilor.

Acum, la peste 200 de ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, moștenirea Hurmuzacheștilor este una deosebită: necesitatea formării și a afirmării elitelor naționale și culturale și slujirea de către acestea a idealului național prin școală, limbă și biserică. În final, bucovinenii l-au numit pe Eudoxiu Hurmuzachi marele bărbat al națiunii, ctitor al istoriografiei române moderne și artizan al Ducatului Bucovinei.