„Am să vă spun de ce au plecat saşii. Am să vă spun o fabulă. Aşadar, pe dealuri trăiesc un bursuc şi o vulpe. Bursucul are picioare scurte şi groase, mănâncă ierburi şi fructe, nu e carnivor. El sapă bine vizuinile. Vulpea are picioare subţiri şi iuţi, aleargă repede, vânează, are miros bun, dar nu sapă. În fiecare primăvară bursucul îşi face o vizuină. Vulpea se teme de el. Se uită de departe, iar dimineaţa se duce pe furiş şi-şi face nevoile la gura vizuinii. Bursucului îi miroase, dar nu are ce să facă.
Vulpea se duce şi a doua zi dimineaţă şi face treaba urâtă. Și a treia. Până când bursucul nu mai poate suporta mirosul şi pleacă. Părăseşte vizuina. Îi rămâne vulpii. Vulpea este istoria, istoria care a făcut la uşa saşilor multe dimineţi la rând.” Da, saşii au plecat, lăsându-şi casele, porcii în coteţe, găinile în voia sorţii. Au plecat.
Sasul nostru, om educat, nu-i jigneşte pe majoritari, însă istoria la care face referire e făcută de oameni. “Vulpea” reprezintă omul, omul pervers, frustrat şi nepriceput. Cel ce se “răhăţeşte” peste tot, pentru că altceva nu ştie să facă. Și dacă ştie, nu-şi foloseşte calităţile într-un sens constructiv, ci strică tot ceea ce-i produce un sentiment de inferioritate.
Toţi cei care pleacă, fie saşi, dar şi români, indiferent de spaţiul pe care-l părăsesc, o fac pentru că s-au săturat de “treaba urâtă”, metaforic vorbind, peste care dau în fiecare dimineaţă. Prostia, mediocritatea, răutatea încep să aibă nu numai un miros, ci şi formă. Le ocoleşti cât poţi când le regăseşti în oamenii cu care intri în contact, îţi întorci privirea, ignori, te controlezi cât poţi, te consolezi că n-or fi chiar toţi aşa, îţi pui speranţe că într-o zi lucrurile vor fi altfel, îţi faci vise, faci eforturi, iar la final realizezi că absolut nimic nu se schimbă, dimpotrivă, doar formele şi mirosurile se diversifică.
Și atunci, ce-ţi mai rămâne? Să pleci unde vezi cu ochii. Să-ţi găseşti o nouă “vizuină”, după care să te întrebi de ce n-ai plecat mai devreme? Începi să-i dai dreptate filozofului român care spunea că nu cuvântul “dor” este chintesenţa acestui neam, ci cuvântul “resemnare”, iar toţi cei care pleacă o fac pentru că resemnarea este chiar mai dureroasă decât dorul care îi va încerca în restul de viaţă care le-a mai rămas.
foarte frumos, perfect adevarat, dar ar fi bine daca am da si sursa de unde vine aceasta povestioara rearanjata si reinterpretata, nu de alta dar sa nu ne aliniem celor din politichie, adica ,,plagiatorilor,,
bucovineanul